Rezultatele căutării după: regele mih

UNEFS, promoția Centenarului Marii Uniri

/ Jurnal

Vineri, 22 iunie 2018, a avut loc închiderea anului de studii la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport. Evenimentul s-a bucurat de prezența Alteței Sale Regale Principele Radu. Gazda ceremoniei a fost profesorul doctor Florin Pelin, rectorul universității. Aflată…

Ora Regelui CCXCVI

/ Jurnal

Televiziunea Română a prezentat, pe canalul TVR Moldova, sâmbătă, 15 iunie 2018, a două sute nouăzeci și șasea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Emisiunea a fost reluarea ediției din 7 aprilie 2018. Sumarul: –        Familia Regală va…

Parastas de șase luni, la Curtea de Argeș

/ Jurnal

Cu ocazia împlinirii a șase luni de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I, sâmbătă, 2 iunie 2018 la amiază a avut loc un parastas la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș unde, în…

Principesa Maria, la Bookfest

/ Jurnal

Vineri, 1 iunie 2018, Alteța Sa Regală Principesa Maria a vizitat Salonul Internațional al Cărții Bookfest, ajuns la a 13-a ediție. La standul Editurii Corint, Principesa Maria a participat la lansarea volumului “Regele Mihai I. Loial tuturor“. La eveniment au…

Iași, Oraș Regal

/ Jurnal

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române a conferit municipiului Iași titlul de Oraș Regal, într-o ceremonie ce s-a desfășurat joi, 31 mai 2018, în Salonul Florentin al Castelului Peleș. Certificatul regal a fost înmânat primarului municipiului, dl Mihai Chirica. În…

Majestatea Sa, în mijlocul românilor din Madrid

/ Jurnal

Duminică, 27 mai 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu s-au aflat în mijlocul comunității românești din Madrid, la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinția Sa Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei. Evenimentul a avut loc la Catedrala Episcopală…

Seara Comitetelor Olimpice român și moldovean la Palatul Elisabeta

/ Jurnal

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a invitat la Palatul Elisabeta, în anul Centenarului Marii Uniri, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, alături de Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova. Seara s-a desfășurat în Sala Regilor și în Sufrageria…

Vizita la Craiova a Principesei Maria

/ Jurnal

Vineri 18 mai, Alteța Sa Regală Principesa Maria a efectuat o vizită publică în municipiul Craiova.  Primul punct al programului l-a constituit vizita la Universitea din Craiova unde Alteța Sa Regală a fost primită de rector, prof. univ. dr. Cezar…

Vizită regală la Brașov, la Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor

/ Jurnal

Cu prilejul comemorării Zilei Eroilor și al sărbătorii Înălțării Domnului, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat municipiul Brașov joi, 17 mai 2018. Familia Regală a depus o coroană de flori la Monumentul…

Lucian Pintilie, In Memoriam

/ Jurnal

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, alături de întreaga Familia Regală, a aflat cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice a marelui regizor Lucian Pintilie. Născut la 9 noiembrie 1933, la Tarutino, în Basarabia, Lucian Pintilie a absolvit Institutul de…