You Tube – Casa Regală a României
Sunt nespus de bucuros să vă anunț apariția unui cont pe You Tube al Casei Regale a României. Începând din 21 februarie 2012, la adresa http://www.youtube.com/user/CasaRegalaaRomaniei, puteți vedea, ca într-o bibliotecă video, cele mai importante filme despre Familia Regală a României, atât creații contemporane, cât și filme de epocă. În acest moment, contul You Tube al Casei Regale a României are deja un număr de filme care așteaptă să fie vizionate de dumneavoastră. Voi prezenta pe blog, de aici încolo, timp de câteva zile, trei sau patru din aceste filme, separat, considerând important, pe de o parte, să vi le prezint, iar pe de altă parte, să vă ofer ocazia de a accesa pagina You Tube nou creată, pe care o doresc vizionată, în viitor, de un număr cât mai mare dintre dumneavoastră. Mi-aș dori ca biblioteca video online a Casei Regale a României să adune cât mai multe filme, cât mai mulți vizitatori și cât mai mulți abonați. Promit, de asemenea, în lunile care vin, introducerea în patrimoniul bibliotecii video a unor pelicule istorice, puțin sau deloc cunoscute publicului. Aș dori să încep cu filmul celui mai important moment public pentru Familia Regală din ultimii ani: Discursul Regelui Mihai din Parlamentul României, pe 25 octombrie 2011, în ziua în care Majestatea Sa împlinea 90 de ani. |
Alteta Voastra Regala,
Este o initiativa deosebita, si va multumesc. Chiar astazi voi incepe vizitarea bibliotecii. Cu respect, Gianina
AA VV RR , am urmarit un filmulet care se afla pe contul youtube al CASEI REGALE A ROMANIEI .Subiectul este vizita in CEHIA in anul 1938 aREGELUI CAROL AL DOILEA SI AMAJESTATII SALE REGALE MIHAI !. Fastul cu care au fost intampinati de catre gazde ,ma face sa’mi formez ideea ca tara noastra ,ROMANIA, era f. respectata in acele timpuri,ca avea un rol important in Europa acelei vremi.VA MULTUMIM! Cu profund respect ,fac o reverenta in fata a ceea ce reprezentati;CASA REGALA A ROMANIEI.GABI BUCUR
Aceste informatii autentice radiaza in cunostinta romanilor. Tineti-o tot asa. Este mare, mare, nevoie.