Vladimir Cosma, la Ateneul Român
Principesa Moștenitoare Margareta a participat vineri, 18 noiembrie 2011, la un concert extraordinar susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu. Evenimentul de la Ateneul Român a prilejuit întâlnirea publicului meloman cu opera muzicală a compozitorului Vladimir Cosma. Maestrul Cosma s-a aflat, de asemenea, la pupitrul orchestrei. Au fost invitați în concert un număr de soliști români și europeni de anvergură: soprana Irina Iordăchescu, violonista Fiona Monbet, chitaristul Philip Catherine, violonistul Gabriel Croitoru, bateristul Tudy Zaharescu și basistul Eugen Tegu. Compozitor francez de origine română, Vladimir Cosma concertează la București după 50 de ani de absență. Maestrul s-a născut în aprilie 1940, la București, și a plecat din țară la vârsta de 22 de ani, în 1962. A studiat la Paris cu Nadia Boulanger și a devenit unul dintre cei mai renumiți compozitori contemporani, fiind autorul muzicii a mai bine de trei sute de filme. |
Alteta Regala,
Ne incantati ochii si ne desfatati cu texte alcatuite perfect, aveti talent. Nu v-am gasit in programul Gaudeamus, daca totusi prezentati una dintre cartile aparute, ne-am bucura sa putem participa, am observat ca nu sunt doar carti scolare prezentate. Multumim pentru tot.
Vă mulțumesc pentru mesaj și pentru interesul față de cărțile mele. Inițial a fost intenția mea de a participa la Târgul Gaudeamus cu lansări ale Muzicii Regelui, Anului Regelui și Lumii Regelui. Din păcate agenda mă obligă să fiu în altă parte în ziua aceea. Dar sunt sigur că volumele, împreună cu cartea și CD-urile Radioului România și DVD-ul Televiziunii Române vor fi pe rafturi.
Vă invit de pe acum să urmăriți ediția din 3 decembrie a emisiunii 3×3 a scriitorului Stelian Tănase. Acolo, Principesa Moștenitoare și cu mine vom fi invitații domniei-sale, tocmai pentru a vorbi despre volumele editate cu ocazia Jubileului Majestății Sale.
Cu toată considerația,
Radu al României
Cum am ajuns să fim “regaliști” și de “dreapta”, de Ștefan Maier și Petru Clej, http://www.acum.tv/articol/42033/
Altete Regale,
Va multumim pentru toata atentia si tot timpul acordat fiecarui om in parte, multumim si pentru bunavointa, pe care o aratati de a fi prezenti si pentru aceasta Romanie cu cetateni majoritari sensibili, iubitori de inteligenta si frumusete, dar si insetati de sensibilitate si valoare.
O ADMIR mereu pe ALTETA SA REGALA ,PRINCIPESA MARGARETA, deoarece ARATA IMPECABIL la evenimentele la care este prezenta.AVEM O PRINTESA .SUNTEM FOARTE MANDRI CA NE REPREZINTA TARA. MULTUMIM. GABRIELA