Vizită regală română la Sfântul Scaun

În ziua de 10 noiembrie 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au vizitat Cetatea Vatican.

A fost a noua vizită externă a Familiei Regale a României din anul 2022, după vizita din Marea Britanie a Majestății Sale și a Principelui Radu (martie), vizita Principelui Radu în Țările de Jos (aprilie), vizita Custodelui Coroanei la Londra (iunie), vizita Principelui Radu în Turcia (iunie), vizita Principelui Radu la Chișinău (septembrie), vizita Custodelui Coroanei la Londra (septembrie), vizita Custodelui Coroanei în Republica Moldova (octombrie) și vizita Custodelui Coroanei și a Principelui Radu în Italia (noiembrie). Royal Central

A fost, de asemenea, a patra vizită a Familiei Regale la Vatican, după vizitele Regelui Mihai din iunie 1999 și februarie 2013, precum și după vizita Custodelui Coroanei din aprilie 2003. Daily Express

La intrarea în Palatul Apostolic, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost întâmpinați de reprezentanții Prefecturii Casei Pontificale și conduși în Biblioteca privată, unde au fost primiți de către Sanctitatea Sa Papa Francisc. Majestatea Sa și Principele Radu au avut un dialog cu Sfântul Părinte, în cadrul unei audiențe private. Histoires Royales

La finalul întâlnirii, Sfântul Părinte a salutat delegația română, formată din doamna Adina Lovin, Însărcinat cu Afaceri ad interim al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun, ES dl Andrew Popper, președintele Consiliului Regal, și dl Traian Sârcă, cancelarul Casei Majestății Sale. Vatican News

Custodele Coroanei a oferit Suveranului Pontif o colecție de gravuri realizate de maestrul Ștefan Câlția, 96 de lucrări omagiind cei 96 de ani de viață ai Regelui Mihai I. De asemenea, Papa Francisc a primit din partea Familiei Regale a României o farfurie jubiliară replică a unei farfurii oferite de Împăratul Napoleon al III-lea Regelui Carol I. Sanctitatea Sa a oferit Majestății Sale o gravură în porțelan reprezentând Bazilica Sfântul Petru și o colecție de șapte volume din bibiloteca personală cuprinzând cugetări și învățături ale Sfântului Părinte adresate tinerilor. AGERPRES

Custodele Coroanei, Principele Consort și delegația regală română au vizitat apoi Palatul Apostolic și Capela Sixtină. Mediafax

Însoțiți de Jandarmeria Vaticană, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizitat apoi Grădinile Vaticanului, iar în încheiere s-au recules în Bazilica Sfântul Petru.

© Vatican Media
© Vatican Media
© Vatican Media
© Vatican Media
© Vatican Media
© Vatican Media
© Vatican Media
© Vatican Media
© Vatican Media

5 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Nihil sine Deo – a fost şi este deviză, simbol şi crez al Casei Regale şi asta pentru că ”nu există o realitate plus Dumnezeu, ci realitatea îmbrăcată în frumusețea lui Dumnezeu ,” iar biserica arată legătura dintre cult şi cultură, dintre persoană şi comunitate, dintre credință şi filantropie, dintre trecut, prezent şi viitor.
    „Mi-am recăpătat liniştea, înţelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor,” spunea MS Regele Mihai I al României. Tot respectul pentru Familia Regală, întotdeauna disponibilă să împărtășească, să susțină și să promoveze adevăratele valori ale vieţii şi familiei, transmise și de Papa Francisc : ”…solidaritatea, ospitalitatea, ajutorul, sprijinul şi apărarea celor mai slabi din comunitate; valorizarea şi respectul celor în vârstă; simţul religios al vieţii, spontaneitatea şi bucuria de a trăi”.

  2. […] Custodele Coroanei a ținut să mulțumească Nunțiului Apostolic pentru recenta vizită regală română la Sfântul Scaun. […]

  3. […] Custodele Coroanei a ținut să mulțumească Nunțiului Apostolic pentru recenta vizită regală română la Sfântul Scaun. […]

  4. […] Scaun și Casa Regală a României a fost completată de întâlnirea pe care au avut-o de curând Majestatea Sa Margareta și Principele Radu cu Suveranul Pontif. Încărcată de emoție, vizita Familiei Regale la Roma a fost și un prilej pentru schimbul de […]

  5. […] Francisc în România (2019), cât și vizita Majestății Sale Custodelui Coroanei la Vatican (2022). Custodele Coroanei și Principele Consort au invitat pe Decanul Corpului Diplomatic la […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53773954
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate