Vizită regală la Ministerul Apărării Naționale
Luni, 2 martie 2020, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a vizitat sediul Ministerului Apărării Naționale și s-a întâlnit cu Excelența Sa dl ministru Nicolae Ciucă. În întreverea cu ministrul, Custodele Coroanei și Principele Radu au evocat legătura istorică, de mai bine de un secol și jumătate, dintre Coroană și Armată. Au fost discutate proiecte comune ale Casei Regale și ale Armatei României, pentru aprofundarea raportului dintre societate și instituțiile militare și în domeniul învățământului militar universitar. Vor continua, de asemenea, acțiuni prin intermediul Asociației Voluntarilor Invictus, în diverse forme de integrare în societate a veteranilor români întorși din teatrele de operații. Familia Regală va dezvolta, totodată, proiecte legate de familiile militarilor căzuți la datorie. Custodele Coroanei Române, Margareta, a vizitat luni, pentru prima dată, sediul Ministerului Apărării Naţionale, prilej cu care şi-a exprimat speranţa că Familia Regală va continua proiectele pe care le desfăşoară în colaborare cu această instituţie. Avem diverse proiecte unde putem să mergem mai departe. Şi să ne apropiem, pentru că familia mea a fost mereu cu Armata implicată. Foarte interesant. Şi conversaţia cu domnul ministru a fost foarte constructivă şi sper că putem să dezvoltăm foarte multe proiecte aici, a spus Custodele Coroanei la finalul vizitei. Majestatea Sa, care a fost însoţită de principele Radu, a amintit relaţiile cu MApN legate de vizitele Familiei Regale în ţară şi în străinătate, de proiectele educaţionale şi de cele sub auspiciile Invictus şi a spus că a impresionat-o “eficienţa” şi modul în care este construită clădirea MApN. Vrem să încurajăm oamenii să cunoască mai bine Armata şi viaţa militară, a încheiat Majestatea Sa Margareta. La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a afirmat că instituţia pe care o reprezintă are o colaborare foarte bună cu Casa Regală. Cred că cel mai semnificativ este faptul că a avut loc această vizită. Ea a lăsat o agendă pentru activităţile viitoare. Şi atunci cum putem s-o caracterizăm decât foarte bună, a spus Ciucă. Ministrul, care a avut o întrevedere cu MS Margareta şi principele Radu, a amintit proiectele comune cu Casa Regală legate de Invictus, ca şi cele care vizează sprijinirea familiilor militarilor care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii, pregătirea vizitelor în diverse garnizoane în ţară şi o mai mare atenţie asupra a ceea ce înseamnă reprezentarea Casei Regale în unităţi care au tradiţie şi istorie, împreună cu aceasta. În primul rând i-a plăcut faptul că totul este bine rânduit şi i-a plăcut, de asemenea, îmbinarea între arhitectura modernă a clădirii şi o parte dintre elementele de istorie, istorie militară, bun gust şi cred că partea aceasta a rigorii militare în tot ceea ce înseamnă păstrarea şi transmiterea valorilor noastre de cu mult timp în urmă, a celor prezente şi proiecţiile pentru tot ceea ce vom face în viitor au fost cât se poate bine primite de către Majestatea Sa, a mai spus ministrul Apărării. Custodele Coroanei Române a vizitat Sala Eroilor, care prezintă parcursul recent al Armatei Române de la primele misiuni sub mandat ONU în Africa, în Balcani, precum şi cele din Afganistan şi Irak, Aula MApN, încăperile şi holurile clădirii, unde se află expuse sculpturi şi picturi care surprind momente importante din istoria militară a României. ©AGERPRES Daniel Popescu ©Daniel Angelescu |
Familia Regala si Armata Romana, o simbioza care a daruit Romaniei Independenta Nationala (Carol I – 1877), Intregirea tarii – Romania Mare (Ferdinand I – 1918) si Repozitionarea Romaniei alaturi de Antanta si contra Germaniei in WW2 (Mihai I – 23 August 1944). O traditie de stransa colaborare care speram ca va fi continuata si de acum inainte de ambele parti, dealungul istoriei viitoare a Romaniei, cu efecte binefacatoare in special asupra tarii in ansamblul sau, dar si a celor doua institutii implicate, care astfel isi confera una alteia durabilitate in timp, credibilitate institutionala si eficienta in actiune.
Asa sa ne ajute Dumnezeu ! NIHIL SINE DEO !