Vizită regală la Cluj-Napoca, 12 octombrie 2022

În a doua zi a vizitei la Cluj, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Aici, în Aula Magna, în care au luat loc studenți, profesori și membrii Senatului universității, Custodele Coroanei a primit titlul de Doctor Honoris Causa.

Rectorul universității, profesorul doctor Cornel Cătoi, și președintele Senatului, profesorul doctor Viorel Mitre, au dat citire documentelor prin care universitatea a decis acordarea titlului onorific și au prezentat Laudatio.

Majestatea Sa s-a adresat audienței, după primirea însemnelor academice, a medaliei și a diplomei.

În cursul după-amiezii, Principele Radu a vizitat Grădinița Malteză din Cluj-Napoca, o instituție dedicată, de 29 de ani încoace, copiilor cu dizabilități neuromotorii, cărora le oferă, în egală măsură, terapie și școlarizare.

În ultima parte a zilei, Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Margareta într-o vizită la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai, unde s-a întâlnit cu studenți și profesori, cu conducerea facultății și cu personalități din Italia, Polonia și Republica Moldova, reprezentând mediul universitar și economic.

Principele Radu a purtat un amplu dialog cu studenții și profesorii, în amfiteatrul mare al facultății, pe teme legate de realitatea românească și de situația internațională actuală.

La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară

La Grădinița Malteză

La Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

3 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Toată admirația și prețuirea pentru MS Margareta care, prin tot ceea ce face , a dovedit întotdeauna că este un ambasador de renume al României, prin tot ceea ce înseamnă patriotism, demnitate, decență, loialitate, educație, cultură…, contribuind la consolidarea instituțională a Casei Regale și a raporturilor acesteia cu elita intelectuală , cu mediile academice și universitare din țară și din lume,cu societatea civilă…, cu omul și nevoile lui. Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Majestății Sale Margareta, personalitate de prestigiu a României, este un semn de recunoștință și apreciere a valorii omului, a excelenței și performanței.Felicitări, Majestate !

  2. […] ale serviciului, alături de domeniile lui umanitare tradiționale precum situațiile de urgență, copiii, oamenii în vârstă, persoanele cu dizabilități, comunitatea romă, prim […]

  3. […] alături de domeniile lui umanitare tradiționale precum situațiile de urgență, copiii, oamenii în vârstă, persoanele cu dizabilități, comunitatea romă, prim […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53863102
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate