Vizită regală la Chișinău, aprilie 2025 (II)
![]() Luni 7 aprilie, în cursul dimineții, la Palatul Prezidențial, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Consort au avut o întâlnire cu Excelența Sa doamna Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova. La întâlnire au luat parte ambasadorul României, ES dl Cristian-Leon Țurcanu, cancelarul Casei MS, dl Traian Sârcă, și directorul Fundației Colecția Regală, dl Radu Ghină. Au fost, de asemenea, prezenți colaboratori ai Șefului Statului. AGERPRES NAȚIONAL MOLDOVA Custodele Coroanei și Președinta Republicii Moldova au discutat proiectele comune ale Casei Regale și ale autorităților de Stat moldovene pentru pașii următori ai Republicii Moldova către calitatea de membru al Uniunii Europene. Au fost evocate agenda externă regală, precum și inițiative în domeniul educației, al agriculturii, al dezvoltării durabile și al culturii. AGERPRES La amiază, Custodele Coroanei și Principele Radu au participat la deschiderea Forumului Economic „Investiții / Dezvoltare / Integrare Europeană” de la Digital Park Chișinău. Forumul, ajuns la a treia ediție, are loc sub egida Familiei Regale a României. Anul acesta, numărul participanților la forum a ajuns la 500, reprezentând companii private, instituții ale Statului, agenții economice și de dezvoltare, organizații ne-guvernamentale, universități cu profil economic sau agricol și jurnaliști. NAȚIONAL MOLDOVA Cuvântul de deschidere a forumului a fost rostit de dl Claudiu Pădurean, președintele Clubului de Afaceri IBS (International Business Society). S-au adresat participanților ES doamna Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, ASR Principele Radu, ES ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, doamna Doina Nistor, viceprim-ministru, Ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Moldova, doamna Natalia Bejan, director general al Agenției de Investiții din Moldova, domnul Alexandru Machedon, fondatorul companiei StarNet, și doamna Aurelia Salicov, vicepreședinta Clubului de Afaceri IBS (International Business Society). După deschiderea oficială a forumului, Majestatea Sa și Principele Consort au plantat un stejar roșu în grădina de la Digital Park. La Palatul Prezidențial din Chișinău ![]() ![]() ![]() ![]() La Forumul Economic Chișinău ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"