Vizită regală la Albești, Coroana și Cotu Văii

 

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu s-au aflat astăzi în județul Constanța, unde au vizitat trei localități rurale.

În comuna Albești, Altețele Lor Regale au fost întâmpinate de reprezentanții primăriei comunale, ai școlii, de un numeros public și de o delegație din Bulgaria, reprezentând o comună înfrățită cu Albești.

Din inițiativa Asociației “Curtea Veche” și prin grija unor companii care au oferit o generoasă sponsorizare, volumul “Margareta a României. O principesă în serviciul țării regăsite”, scris de Adrian Cioroianu, a fost dat cadou unui număr de 200 de copii din comună.

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au asistat la un spectacol oferit de copiii școlii pe o scenă în aer liber, apoi au vizitat târgul de toamnă, organizat de părinții copiilor de la școală.

După vizita de la Albești, Altețele Lor Regale au vizitat satul Coroana, numit în trecut “Coroana de Oțel”. Este o așezare rurală fondată de Regele Ferdinand I, care a dat pământ și a construit case unui număr de 40 de familii de veterani de război. Trei din cele patru străzi ale satului, trasate de un arhitect german (care a făcut și planul caselor) au fost distruse de dictatura comunistă. Numele satului a fost păstrat parțial (Coroana). În zilele noastre, din cauza drumului aflat într-o stare foarte proastă, tinerii satului au plecat și localitatea a rămas în mare parte părăsită.

Musafirii regali au mers la școala din sat (actualmente închisă) și la biserica ortodoxă, ridicată în anii 1930-1950. De-a lungul șederii la Coroana, Altețele Lor Regale au fost însoțite de câteva zeci de locuitori din sat, de toate vârstele. Au fost prezenți doi din bătrânii nonagenari ai localității.

Ultima parte a vizitei Principesei Moștenitoare Margareta și a Principelui Radu a fost în satul Cotu Văii, unde biserica ortodoxă păstrează la intrare portretul Regelui Carol I (din anii 1880) și portretul Regelui Mihai I (pictat în anul 1946). Familia Regală a oferit numeroșilor locuitori care s-au adunat la biserică volume dedicate Regelui Mihai I și discul “Muzica Regelui”.

Vizita la Albești

Vizita la școala din Coroana

La biserica din Coroana

Vizita din satul Cotu Văii

Fotografii de Daniel Angelescu

7 comentarii

  1. Florin Petruț says:

    Minunat ! Familia Regală,model pentru societatea românească !

  2. Catalin says:

    Trăiască Regele și urmașii lui!! Sănătate și viața lunga M S. Regele

  3. Anda Comanescu says:

    Minunate aceste poze!

  4. Cristian Sandu says:

    Superb!E tot ce se poate spune!

  5. Bogaceanu Nicoleta says:

    Emotia si bucuria se regasesc intotdeauna, in ochii si in sufletele romanilor care recunosc în MS Regele Mihai şi în Custodele Coroanei, Principesa Margareta, ceea ce le-a lipsit atâta amar de ani: mândria de a fi cetățeni ai unei Românii mărețe şi suverane.

  6. Minunate aceste imagini!!Dragoste sincera,reprezinta aceste imagini!!Admirabila noastra Principesa Mostenitoare Margareta Custodele Coroanei ,sper in curand Regina Margareta a Romaniei!!Felicitari ASR Principe Radu a Romaniei ce reprezinta cu onoare Romania si Natiunea Romana in orice activitate,oriunde!!

  7. Irina says:

    Sunteți minunați! Va mulțumim ca încă luptați pentru noi și pentru recuperarea noastră spirituala!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53864046
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate