Vizită regală în Portugalia

Marți, 18 septembrie 2018, Alteța Sa Regală Principele Radu a început o vizită cu caracter public în Republica Portugheză, reprezentând pe Majestatea Sa Custodele Coroanei. Vizita s-a încheiat joi, 20 septembrie.

A fost a opta vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018, după Emiratele Arabe Unite (februarie), Regatul Marocului (martie), Republica Turcia (aprilie), Regatul Hașemit al Iordaniei (aprilie), Regatul Spaniei (mai), Serbia (iunie) și Germania (septembrie).

Vizita a avut loc la Lisabona, Batalha, Sintra și Estoril și a reprezentat a treia vizită efectuată de Familia Regală în țări din Uniunea Europeană, în preajma preluării de către România, pentru prima oară, a președinției Consiliului Uniunii Europene. În luna mai, Majestatea Sa Custodele Coroanei a vizitat Spania, iar în luna septembrie, Principesa Maria a vizitat Germania.

Alături de Alteța Sa Regală, la vizita din Portugalia au luat parte ministrul Educaţiei Naţionale, dl Valentin Popa, președintele Consiliului Național al Rectorilor, dl Sorin Cîmpeanu, secretarul de Stat din Ministerul Educației Naționale, dl Gigel Paraschiv, și președintele Institutului Cultural Român, dna Liliana Țuroiu. În cadrul vizitei au fost prezenți rectorii a 20 de universități din România.

Principele Radu a vizitat marți, 20 septembrie, în numele Majestății Sale Custodele Coroanei, Crucea Roșie portugheză. Acolo, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu președintele organizației naționale, dl Francisco George, cu secretarul general, prof. dr. Alexandre Abrantes, și cu membri ai Comitetului Director. Crucea Roșie portugheză a fost fondată acum 160 de ani și are o remarcabilă activitate socială, educativă și medicală în țară. Au fost discutate modalități de cooperare bilaterală între organizațiile naționale ale celor două țări, în special în domeniul medical și educațional. Întâlnirea s-a desfășurat în prezența ambasadorului României la Lisabona, Excelența Sa doamna Ioana Bivolaru și a președintelui Consiliului Național al Rectorilor din România.

© Agerpres (fotograf Silviu Matei) 

Alteța Sa Regală a vizitat Institutul Universitar Militar, unde s-a întâlnit cu vice-amiralul Edgar Marcos de Bastos Ribeiro, comandantul instituției. La întâlnire au luat parte generali din conducerea universității, ambasadorul României și președintele Consiliului Național al Rectorilor din România și dl Marian Voicu, atașat al Apărării la Ambasada României. La întâlnire au fost discutate în detaliu modalitățile de cooperare între universitatea portugheză și cele cinci instituții de învățământ superior militar din România.

Ulterior, vice-amiralul a oferit un prânz în onoarea Principelui Radu.

© Agerpres (fotograf Silviu Matei) 

La istorica Mânăstire Batalha, Alteța Sa Regală a ținut, în seara zilei de marți, conferința “Coroana și România Modernă”, vorbind deopotrivă despre Centenarul Marii Uniri și al încheierii Primului Război Mondial și despre rolul României în Uniunea Europeană, în preajma preluării președinției Consiliului UE. Au fost prezente personalități portugheze din domeniul diplomatic, militar și al administrației locale, precum și personalități din comunitatea românească din Portugalia.

© Agerpres (fotograf Silviu Matei) 

La Mânăstirea Batalha, Principele Radu a vizitat expoziția Sacrificiu, a marelui sculptor român contemporan Mircea Roman. Expoziția se bucură de o apreciere excepțională din partea publicului portughez și internațional care o vizitează.

© Agerpres (fotograf Silviu Matei) 

În seara conferinței, Alteța Sa Regală a dat un interviu cotidianului portughez Diario de Noticias și Televiziunii Române. Seara românească de la Batalha a fost organizată de Institutul Cultural Român din Lisabona, alături de ambasada României.

Diario de Noticias

Ziua de marți s-a încheiat cu un dineu oferit în onoarea Principelui Radu de către Alteța Sa Regală Ducele de Bragança, șeful Familiei Regale a Portugaliei. La dineu au luat parte ministrul Educației, președintele Institutului Cultural Român și ambasadorul României. Au fost prezenți, de asemenea, Principele Ereditar Afonso și Infantele Dinis Miguel, fiii Ducelui de Bragança.

În cursul dimineții de miercuri, 19 septembrie 2018, Principele Radu s-a întâlnit cu ministrul Științei, Tehnologiei și Învățământului din Portugalia, dl Manuel Heitor. La întâlnire au luat parte ministrul Educației Naționale din România, președintele Consiliului Național al Rectorilor, secretarul de Stat din Ministerul Educației Naționale, președintele Institutului Cultural Român, ES dna Ioana Bivolaru, ambasadorul României în Portugalia, rectori ai unui număr de douăzeci de universități din România și rectori ai universităților portugheze.

© Agerpres (fotograf Silviu Matei) 

La finalul întâlnirii de la Ministerul Științei, Tehnologiei și Învățământului, în prezența Principelui Radu și a celor doi miniștri, a fost semnat un Protocol între Consiliul Național al Rectorilor din România și Consiliul Național al Rectorilor din Portugalia, de către cei doi președinți ai organizațiilor, profesorul universitar Sorin Cîmpeanu și profesorul universitar António Fontaínhas Fernandes.

Ulterior semnării protocolului bilateral, a avut loc o întâlnire dedicată viitorului colaborării dintre Portugalia și România în domeniul aerospațial și cel al fizicii nucleare. S-a convenit ca o primă întâlnire între responsabili și specialiști ale acestor domenii din ambele țări să aibă loc la București în cursul acestui an.

© Agerpres (fotograf Silviu Matei) 

La prânz, în prezența Alteței Sale Regale, la sediul Ambasadei României a avut loc o amplă întâlnire a delegației rectorilor universităților din România și rectori ai universităților portugheze. Gazda întâlnirii a fost ambasadorul României la Lisabona, iar la eveniment au luat parte ministrul Educației Naționale și secretarul de Stat din Ministerul român al Educației Naționale.

Seara, Principele Radu a participat, la Institutul Cultural Român din Lisabona, la vernisajul expoziției artistului Horea Paștina, “Ascult şi privesc” , dedicată Centenarului. De asemenea, în cadrul evenimentului, muzicianul portughez Paulo Braganca a susținut un scurt recital. Au fost prezenți Președintele Institutului Cultural Român, Ambasadorul României, ministrul Educației Naționale, președintele Consiliului Național al Rectorilor, precum și membrii delegației române.

© Agerpres (fotograf Silviu Matei) 

Tot în seara de miercuri, la Estoril, Principele Radu a luat parte la un dineu oferit de consulul onorific al României la Estoril, dl Alain Bonte. Au fost invitați la dineu personalități din societatea civilă și din mediul de afaceri portughez. Alături de Alteța Sa Regală au fost ambasadorul României, ministrul Educației Naționale, președintele Consiliului Național al Rectorilor și președintele Institutului Cultural Român. A fost prezent consulul onorific al Republicii Moldova la Estoril.

Joi, 20 septembrie 2018, Principele Radu s-a întâlnit cu domnul Jorge Lacão, vice-preşedintele Parlamentului Portugaliei (Adunarea Republicii). La întâlnire au luat parte  ambasadorul României în Portugalia și președintele Consiliului Național al Rectorilor.

Principele Radu a vizitat, în continuare, Comitetul Olimpic Portughez și s-a întâlnit cu președintele organizației, dl José Manuel Constantino. Au luat parte la întâlnire vicepreședintele comitetului portughez și ambasadorul României la Lisabona.

În încheierea vizitei în Portugalia, Alteța Sa Regală a fost oaspetele Comitetului Paralimpic al Portugaliei, unde a avut o întâlnire cu președintele organizației, dl José Manuel Lourenço. La întâlnire au luat parte secretarul general și vicepreședintele comitetului, precum și ambasadorul României. Principele Radu a discutat cu conducerea comitetului posibilitatea organizării la București, pe perioada președinției României la Consiliul Uniunii Europene, a unei reuniuni a tuturor comitetelor naționale paralimpice din Uniunea Europeană.

©Agerpres (fotograf Silviu Matei)

8 comentarii

  1. […] Regatul Spaniei (mai), Republica Serbia (iunie), Republica Federală Germania, Republica Portugheză, Republica Franceză (septembrie) și Principatul Liechtenstein […]

  2. […] Regatul Spaniei (mai), Republica Serbia (iunie), Republica Federală Germania, Republica Portugheză, Republica Franceză (septembrie), Principatul Liechtenstein (octombrie) și Confederația […]

  3. […] Regatul Spaniei (mai), Republica Serbia (iunie), Republica Federală Germania, Republica Portugheză, Republica Franceză (septembrie), Principatul Liechtenstein (octombrie), Confederația Elvețiană […]

  4. […] Regatul Spaniei (mai), Republica Serbia (iunie), Republica Federală Germania, Republica Portugheză, Republica Franceză (septembrie), Principatul Liechtenstein (octombrie), Confederația […]

  5. […] Spania, în septembrie 2018, Principesa Maria a vizitat Germania și Principele Radu a vizitat Portugalia, apoi Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat în luna octombrie 2018 Franța, în luna […]

  6. […] Spania, în septembrie 2018, Principesa Maria a vizitat Germania și Principele Radu a vizitat Portugalia, apoi Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat în luna octombrie 2018 Franța, în luna […]

  7. […] Emisiunea “Ora Regelui” vă conduce în Portugalia, ţara de care suntem apropiaţi nu doar datorită limbii latine, ci şi Regelui Ferdinand Întregitorul, pe jumătate portughez. Alteţa Sa Regală Principele Radu a reprezentat-o pe Majestatea Sa Custodele Coroanei române în vizitele din Lisabona, Batalha, Sintra şi Estoril. […]

  8. […] Spania, în septembrie 2018, Principesa Maria a vizitat Germania și Principele Radu a vizitat Portugalia, apoi Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat în luna octombrie 2018 Franța, în luna […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53758379
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate