Vizită regală în Belgia, martie 2024

În perioada 17-22 martie 2024, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sale Regală Principele Consort efectuează o vizită în Regatul Belgiei. AGERPRES

Este a treia vizită a Familiei Regale din acest an, după misiunea economică a Principelui Radu în Republica Moldova (februarie) și vizita Principesei Sofia în Polonia (februarie). În ultimii ani, Belgia a fost vizitată de Principele Radu în martie 2016 și de Principesa Maria în februarie 2019.

Vizita actuală este organizată cu ocazia centenarului vizitei de Stat a Regelui Ferdinand I și Reginei Maria, care a avut loc, în mai 1924, la invitația Regelui Albert I al belgienilor și a Reginei Elisabeta. Desfășurat la scurt timp de la Marea Unire, evenimentul a fost parte a eforturilor Regatului României de a-și consolida relațiile cu țările europene, reprezentând o etapă principală a unui turneu diplomatic ce se va dovedi a avea impact semnificativ asupra promovării intereselor naționale ale României pe scena internațională. Din turneul diplomatic regal din 1924 au mai făcut parte vizite de Stat în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republica Franceză și Confederația Elvețiană (la Liga Națiunilor). Având în vedere impactul acestui turneu de diplomație regală, Majestatea Sa Custodele Coroanei a decis ca, în anul 2024, centenarul celor patru vizite de Stat să fie sărbătorit de Familia Regală și de Casa Majestății Sale. HISTOIRES ROYALES

De asemenea, vizita este organizată în cursul Președinției belgiene a Consiliului Uniunii Europene, fiind, astfel, un prilej pentru susținerea aderării Republicii Moldova la UE, precum și pentru discutarea unor aspecte legate de politicile UE, atât sectoriale, cât și pe planul relațiilor internaționale și privind extinderea UE. În plan bilateral, în discuțiile cu interlocutorii belgieni, va fi evocat nivelul înalt al relațiilor dintre România și Belgia, atât pe plan politic, cât și economic și în planul cooperării sectoriale, în domenii precum educația, sănătatea, energia, agricultura și cercetarea științifică.

În după-amiaza zilei de 17 martie, Majestatea Sa și Principele Consort au fost întâmpinați la Aeroportul din Bruxelles de ambasadorul României în Regatul Belgiei, Excelența Sa doamna Andreea Păstârnac, și de reprezentantul permanent al României la Uniunea Europeană, Excelența Sa doamna Iulia Matei.

Luni, 18 martie 2024, Custodele Coroanei și Principele Radu au fost oaspeții orașului Bruges, capitala provinciei belgiene Flandra de Vest. Vizita a beneficiat de sprijinul și de prezența Consulului Onorific al României în Bruges, domnul Gustaf Joeri Beuren.

În prezent, un important centru turistic și de servicii, Bruges a fost considerat, în secolele XIV-XV, drept cel mai prosper oraș de pe continent. Bruges are, așadar, o moștenire arhitecturală inestimabilă, centrul său istoric, unde se găsește și primăria orașului, fiind desemnat drept Patrimoniu Cultural UNESCO. În Bruges și în apropierea sa trăiesc și lucrează numeroși cetățeni români, în zona Zeebrugge existând o biserică ortodoxă română. HISTOIRES ROYALES

Un moment important l-a constituit vizitarea Colegiului Europei din Bruges, punct focal al educației și cercetării în materie de afaceri europene, unde delegația regală a fost întâmpinată de rectorul institutului, doamna Federica Mogherini și de șeful departamentului de relații externe, domnul Valentin Dupouey-Sterdyniak. Având în vedere importanța instituției pe planul pregătirii în afaceri europene, a fost organizat și un dialog cu studenți români și din Republica Moldova la Colegiul Europei, din Romanian Speaking Society și participanții români la Academia Diplomatică Europeană.

A avut loc și o întrevedere separată cu rectorul Federica Mogherini, în care a fost evocată importanța educației în domeniul afacerilor europene, dar și și a unei cât mai bune înțelegeri a politiciloreuropene și a fundamentelor Pieții Unice de către cetățenii statelor membre. A fost efectuat un schimb de opinii pe teme de politici ale Uniunii Europene, cu accent pe cele în materie de relații externe și de securitate, având în vedere și experiența doamnei Mogherini în fosta sa calitate de vicepreședinte al Comisiei Europene, șef al Serviciului European de Acțiune Externă. A fost amintită importanța politicilor europene pentru asigurarea respectării dreptului internațional și a unui climat de securitate în regiune și pe plan global.

Custodele Coroanei și Principele Consort au fost întâmpinați de primarul localității, domnul Dirk De fauw, care a prezentat Sala Gotică a Primăriei din Bruges, cea mai semnificativă locație din această clădire cu o amprentă istorică importantă, și au semnat în Cartea de Onoare a orașului. Dialogul cu domnul primar Dirk De fauw a vizat principalele axe de colaborare între România și Belgia relevante pentru Bruges, cu accent pe cooperarea economică și sectorială. Prezența comunității de români din orașul Bruges a fost intens evocată, în special prin prisma bunei integrări a cetățenilor țării noastre și a contribuției acestora la viața localității, dar și la consolidarea conexiunilor între România și acest important oraș belgian.

La Aeroportul Internațional din Bruxelles

La Colegiul Europei din Bruges

La Primăria orașului Bruges

3 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Toată stima și considerația pentru Familia Regală care întotdeauna a pus și pune tot sufletul și toată priceperea pentru definirea, cu profesionalism și la cel mai înalt nivel , a diplomației regale , considerând-o purtătoarea de cuvânt a unei națiuni , a identității și demnității unui popor, precum și garant al democrației. Bucurându-se de încredere, respect și apreciere Familia Regală a României este un bun comunicator, deschis și prietenos cu cei din jur, ceea ce îi conferă o putere și o influență remarcabilă în marea diversitate de domenii pe care le abordează. Dumnezeu să binecuvânteze Familia şi Casa Regală a României !

  2. Olivier DUPART says:

    Vive la Reine de Roumanie..!

  3. […] Del 17 al 22 de marzo de 2024, Su Majestad Margarita Custodia de la Corona y Su Alteza Real el Príncipe Consorte realizarán una visita al Reino de Bélgica, según informa romaniaregala.ro. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53821684
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate