Vizită regală în Alsacia, 9 aprilie 2024

Acum exact o sută de ani, la 9 aprilie 1924, Regele Ferdinand I și Regina Maria începeau vizita de Stat în Republica Franceză. Suveranii României Mari s-au oprit pentru o zi în Alsacia, unde au fost oaspeții localității Soultzmatt și ai orașului Strasbourg și au inaugurat Cimitirul Militar Românesc.

Începând de astăzi, 9 aprilie 2024, Alteța Sa Regală Principele Consort reprezintă pe Majestatea Sa Custodele Coroanei într-o vizită de două zile în Alsacia, în orașele Soultzmatt și Haguenau. Principele Radu este însoțit de directorul adjunct al Statului Major al Apărării, comandorul Iosif Bencze, de reprezentantul Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul, locotenent-colonelul Cătălin Moga, de militari ai Brigăzii 30 Gardă, de militari români veterani Invictus, precum și de cancelarul Casei Majestății Sale, dl Traian Sârcă. AGERPRES

La vizită onorează cu prezența ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, Excelența Sa doamna Ioana Bivolaru, Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României pe lângă Consiliul Europei, Excelența Sa domnul Ion Jinga, consulul general interimar al României la Strasbourg, dl Remus-Constantin Mărășescu, și atașatul Apărării, militar, aero și naval, colonelul Octavian Biclineru.

Este a cincea vizită a Familiei Regale din anul 2024, după vizita Principesei Sofia în Polonia (februarie), misiunea economică a Principelui Radu în Republica Moldova (februarie), vizita Principesei Maria în Anglia (martie) și vizita Custodelui Coroanei în Regatul Belgiei (martie).

Familia Regală a României are o îndelungă tradiție a prezenței la Soultzmatt și la Cimitirul Militar Românesc din Val-du-Pâtre. Regele Ferdinand și Regina Maria au luat parte la sfințirea lăcașului în 9 aprilie 1922, iar apoi au inaugurat cimitirul la 9 aprilie 1924. Regina Maria a revenit la Soultzmatt în anul 1936, Regele Mihai și Regina Ana au vizitat locurile în anul 1986, Principesa Sofia a vizitat cimitirul în anul 1991, iar Custodele Coroanei și Principele Radu au fost oaspeții orașelor Soultzmatt și Haguenau în anii 2017 și 2018.

Marți, 9 aprilie 2024, Principele Radu a fost întâmpinat la Primăria din Soultzmatt de domnul Jean-Paul Diringer, primarul localității, de primarii adjuncți și de consilierii locali. Primarul a adresat un cuvânt de bun-venit celor prezenți, printre care s-au numărat oficiali ai administrației locale, departamentale și regionale, reprezentanți ai Ministerului Apărării al Franței și ai Jandarmeriei Franceze, alături de oficiali români. Au fost prezenți preoți ai Bisericii Ortodoxe Române și membri ai unor organizații franceze. ÎPS Mitropolitului Iosif i-a fost conferit titlul de cetățean de Onoare al orașului Soultzmatt. BASILICA.RO

În aceeași zi, după-amiază, Alteța Sa Regală a luat parte la ceremonialul militar și religios de sărbătorire a centenarului Cimitirului Militar Românesc. Au luat parte reprezentanți ai autorităților locale franceze, alături de un numeros public, români și francezi. La intrarea în Cimitirul Militar Românesc, Principele a fost întâmpinat cu pâine și sare, iar apoi a fost intonat Imnul Regal. După sosirea tuturor invitaților, a fost oficiată o slujbă religioasă condusă de ÎPS Mitropolitul Iosif, iar apoi au fost intonate Imnurile de Stat ale României și Republicii Franceze. Au fost rostite discursuri și apoi au fost depuse coroane de flori din partea instituțiilor Statului Francez și Român. Ulterior, a fost prezentat un film documentar și a fost citită o evocare istorică de către copii de la școlile din Soultzmatt. În final, invitații au plantat doi tei, unul în cinstea centenarului Cimitirului Militar Românesc și altul pentru a sărbători introducerea cimitirului în Patrimoniu Mondial UNESCO. HISTOIRES ROYALES

2 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Fotograiile arata cat de inaltatoare a fost festivitatea si cat de patrunsi au fost cei prezenti acolo de importanta momentului si a locului devenit astfel sacru prin destinatia sa de loc de odihna vesnica a acestor martiri romani. Participarea Altetei Sale Regale Principelui Consort Radu ca reprezentant al Majestatii Sale a conferit un plus de maretie si grandoare acestui eveniment aniversar.

  2. […] Vizită regală în Alsacia, 9 aprilie 2024 Vizită regală în Alsacia, 10 aprilie 2024 […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54108728
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate