Vizită la Timișoara, 30 mai 2013

©Rubobostes

Joi, 30 mai 2013, am avut plăcerea de a petrece întreaga zi  la Timișoara, unde am luat parte la câteva importante evenimente publice. Vizita în orașul de pe Bega a fost, pentru mine, a douăzecea, în ultimul deceniu.

La ora 10, la invitația Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, am reprezentat pe Regele Mihai la ceremoniile de acordare a numelui Majestății Sale universității.

Sărbătorirea a început cu dezvelirea bustului Regelui Mihai I și a continuat cu o festivitate solemnă în Aula universității. După rosirea unor alocuțiuni de către gazde și de către principalele personalități invitate, am susținut o  prelegere numită “România, o țară cu vocație rurală”. Am fost bucuros să văd de cât respect și considerație se bucură universitatea bănățeană, precum și de entuziasmul cu care comunitatea academică, profesori și studenți, au îmbrățișat ideea ca universitatea să poarte, de aici încolo, numele fondatorului ei, Regele Mihai I.

Cu ocazia sărbătoririi adoptării de către universitate a numelui “Regele Mihai I al României”, am vizitat campusul și am luat prânzul cu gazdele.

Vizita la Timișoara mi-a prilejuit lansarea primei serii, de nouă volume, din “Cărțile copilăriei”, o inițiativă remarcabilă pentru educația celor mai mici români a Editurii Curtea Veche, susținută de Casa Regală. Seria este adusă pe piața de carte cu același scop cu care a fost creată, în anul 1895, în timpul domniei Regelui Carol I, “Biblioteca pentru toți”. Timișoara este primul oraș în care am participat la o astfel de lansare. Ea a avut loc în generoasele spații de învățământ ale Liceului de Educație Fizică și Sport din Timișoara.

Am avut onoarea de a înmâna, în numele Majestății Sale Regelui, într-un cadru privat, Decorația regală Nihil Sine Deo Înalt Preasfinției Sale Mitropolitului Nicolae al Banatului.

În fine, la ora 16, la Librăria Cărturești de la Iulius Mall, am lansat volumele “Anul Regelui” (în noua sa variantă engleză), “Ana. Portretul Reginei”, “Mașinile Regelui” și “Monarhiile secolului XXI”, toate apărute la Editura Curtea Veche. Au prezentat volumele profesorii universitari Victor Neumann și Viorica Bălteanu.

14 comentarii

  1. Va fi o zi de păstrat mereu proaspătă în memorie. Doamne, ajută!

  2. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Vizita ALTETEI VOASTRE va onora Timisoara! Minunate vor fi evenimentele! Astept cu nerabdare si interes detalii si fotografii. Dumnezeu sa va binecuvanteze !

  3. Cerasela Platz says:

    ” Cartile Copilariei ” – un proiect pedagogic ideal ! Calduroase Felicitari !

  4. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    ONOARE SENATULUI SI INTREGULUI CORP ACADEMIC AL USAMV A BANATULUI PENTRU ACEASTA INITIATIVA CARE VA RAMANE IN ISTORIE SI CARE VA ADUCE CINSTEA CUVENITA !

  5. STANCU ILEANA says:

    – Altesse , VA doresc o ZI MEMORABILA la TIMISHOARA / Fie ca flacara acestei CITADELE care are SIMBOLUL MONARHIEI IN SFANTA CATEDRALLA -in care M.S. REGELE MIHAI are un tablou binecuvantat – sa lumineze COROANA ROMANIEI /

  6. dr Viorica Mwais says:

    AVR Principe al Romanilor Radu,

    Timpul preseaza cetatenii Romaniei, constiinta acestora invitandu-VA EXPRES SA CANDIDATI la
    PRESEDINTIA STATULUI ROMAN!
    Clasa politica nu poate gestiona o responsabilitate asa de mare precum PATRIA ROMANA !

    Dumnezeu ne-a mai dat o Sansa Mare in PERSOANA ALTETEI VOASTRE REGALE !

    Nu cunoastem pozitia AVR, concreta, in acest sens, insa aceasta este parerea acelora care vad cu ochii inlacrimati situatia
    Patriei noastre dragi astazi.

  7. Directoare says:

    Mereu am fost suprins de impactul pe care il poate avea o poza asupra oamenilor. Foarte frumoasa, felicitari!

  8. Stoica Rodica says:

    TRAIASCA MS REGELE MIHAI AL ROMANIEI!
    ROMANIA NU MAI POATE FI SALVATA DECAT PRIN MONARHIE SI MS REGELE MIHAI!
    SUCCESORII MS SUNT DE TOATA NADEJDEA INTRUCAT ,SE CONSTATA CA UNDE PUN ALTETELE LOR MANA SI PASUL,PUNE SI DZEU MILA!
    MINUNAT ESTE CA SUB REGELE CAROL I LA” CURTEA VECHE “A LUAT AVANT “BIBLIOTECA PENTRU TOTI “,PE CARE ASTAZI O RELANSEAZA ASR PRINCIPELE NICOLAE A ROMANIEI!
    UNIVERSITATEA TIMISOARA A LUAT FIINTA SUB MS REGELE MHAI I.
    ASTAZI ,NEPOTUL MS REGELE MIHAI,ASR PRINCIPELE NICOLAE AL ROMANIEI AVUT FERICIREA SA PARTICIPE LA FESTIVITATEA PRIN CARE, IN ENTUZIASMUL UNANIM AL STUDENTILOR ,PROFESORILOR SI TIMISORENILOR,UNIVERSITATEA SA IA NUMELE GLORIOSULUI REGE MIHAI I.
    FRATI ROMANI ACEST EVENIMENT NU POATE FI DECAT MINUNE DUMNEZEIASCA!
    SA-I MULTUMIM LUI DAZEU PENTRUCA AVEM CEL MAI DEOSEBIT REGE DE PE PAMANT!
    SA-I MULTUMIM LUI DZEU PENTRUCA VIITORUL ROMANIEI VA FI LUMINAT SI IN CONTINUARE DE CATRE ASR PRINCIPESA MOSTENITOARE MARGARETA PRECUM SI ASR PRINCIPELE NICOLAE AL ROMANIEI–TRANDAFIR DE ROMANIA !
    MULTUMESC TIMISOARA!

  9. dr Viorica Mwais says:

    Ieri in Timisoara “… maine’n toata tara”?!

  10. Diana Lucia Zotescu says:

    Doamnei dr. Viiorica Mwais:

    Doamna dr. Mwais, este adevarat ca timpul ne preseaza dar, iertati-ma, nu in directia pe care o indicati dvs. Casa Regala a Romaniei inseamna Monarhie si nu republica, iar cele doua notiuni nu incap in aceeasi propozitie decat pentru a se anula reciproc.

    Constiinta acelor ‘cetateni ai Romaniei’ ingrijorati de situatia actuala din tara – intre care cu siguranta va aflati si dvs, dar si eu insami si multi, foarte multi altii – socotesc MONARHIA (si NU republica) drept cheia de rezolvare a problemei si, implicit, ‘marea sansa’ pe care sper ca ne-o va da Dumnezeu.

    ‘Ochii inlacrimati’ au, din pacate, marele defect de a vedea tulbure ‘situatia Patriei noastre dragi astazi’. Asa ca, hai sa ni-i stergem, sa ne limpezim vederea – si viziunea – si sa facem demersul ccel mare: acela de a cere politicienilor si parlamentarilor sa infaptuiasca marele nostru deziderat, re-innodand istoria noastra exact in punctul de dureroasa ruptura din 30 decembrie 1947, ajutandu-ne astfel sa ne regasim Istoria, Trecutul si pe noi insisi.

    Traiasca Regele, Monarhia si Coroana Romaniei.
    prof. Diana Lucia Zotescu

  11. Patrașcu Livia says:

    Am fost onorată și foarte fericită să fiu prezentă la acest eveniment. Am ascultat discursul Alteței Sale Regale Principele Radu cu entuziasm. Ma gandeam ca bine ar fi daca si cei ce conduc astăzi Romania s-ar putea exprima astfel (sunt totuși cartea noastră de vizită). Un singur lurcu m-a dezamagit și vreau pe această cale să adresez o întrebare Casei Regale: De ce în traducerea în limba engleză a numelui Univerțității, a fost tradus inclusiv numele Majestății Sale, citez aici ”…King Michael I…”. Credeam că trebuia să rămănă Mihai. Asta ca să nu citim în Romania Mihai Jackson, sau Leu Grasul (Lev Tolstoi),. Vă mulțumesc.
    În afară de acest mic detaliu, rămân în continuare admiratoarea Casei Regale și a Regalității în sine.

  12. Din nefericire, – doamnă Viorica Mwais – neoamenii transformă în prilej de batjocură vulgară și deturnare plină de venin (dar care prinde instantaneu la persoanele lipsite de inteligență și curăție sufletească) orice ocazie favorabilă României. S-a petrecut astfel, la prezidențialele trecute cu ASR Radu al României, am încasat, și eu (ca alți monarhiști care nu se ascund după vorbe meșteșugite și pseudonime) insulte îngrozitoare în presă și pe bloguri, de fiecare dată când am susținut cu argumente cauza Casei Regale, ce coincide cu recuperarea propriei noastre istorii și cu posibilitatea de a ne scoate patria din marasm, în timp relativ scurt. Este necesar să ne dăm mâna cu adevărat, să ieșim din expectativa fără orizont care se conduce după atitudinea binecunoscutului “Da’ muieț’-s posmagii?”, genial biciuită de Ion Creangă. Acum, ar fi necesar să participăm în număr foarte mare la protestele contra căsătoriilor gay (măsură ce va conduce la a da liber pedofililor să adopte copii, spre a-i transforma în monștri), contra jefuirii resurselor naturale cu distrugerea ambientului dăruit de Dumnezeu, la orice protest contra distrugerii valorilor vieții și credinței. Astfel, se vor despărți apele, se va putea înțelege câți renunță realmente la comoditatea declarațiilor de conjunctură și s-ar putea estima – cu aproximație, desigur – orizontul temporal în care istoria neamului ar putea fi repusă în drepturile legitime. Peste numai două zile, în 8 iunie, se va face un asemenea protest pașnic în București, se pare că în Piața Victoriei. Ce test implacabil este acea dată! Dacă protestul se organizează și în Timișoara, voi fi acolo cu tricolorul cu stemă regală, deoarece Monarhia promovează valorile veritabile, familia fiind una esențială. NIHIL SINE DEO!

  13. A fost o zi memorabila … multumesc din suflet romaniaregala

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53923037
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate