Vizită la Luxemburg, ianuarie 2003

Biroul Reprezentantului Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila
Palatul Elisabeta

In perioada 27-30 ianuarie 2003, AS Principele Radu a efectuat o vizita in Marele Ducat al Luxemburgului. Desi perioada de desfasurare poate fi considerata relativ scurta, in doar cateva zile Reprezentantul Special al Guvernului Romaniei a avut numeroase intalniri la cel mai inalt nivel.

Astfel, ASR Marele Duce Henri de Luxemburg, seful Statului, l-a primit pe Reprezentantul Romaniei la Palatul Mare-Ducal pentru o intalnire la care a participat si ambasadorul Romaniei, acad. Tudorel Postolache si Maresalul Curtii. Cu aceasta ocazie, Principele Radu a inmanat Marelui Duce Henri, din partea Statului Roman si a Guvernului Romaniei o medalie speciala emisa, pentru sefii tuturor statelor membre NATO, cu ocazia invitarii Romaniei de a face parte din alianta.

Remarcabila determinare a Romaniei de a accede in structurile UE si NATO precum si sustinerea acordata de catre luxemburghezi pentru inscrierea ferma pe aceasta traiectorie de civilizatie au fost subliniate in dialogul pe care AS Principele Radu de Hohenzollern-Veringen l-a purtat cu Presedintele Camerei Deputatilor – domnul Jean Spautz. In ultimii 40 de ani, aceasta personalitate al vietii politice luxemburgheze a traversat toate etapele Constructiei Europene, domnia sa subliniind naturaletea pe care o resimte acum in acest proces, considerat acum cateva decenii o utopie.

Despre Europa de maine si despre speranta care vine din estul si centrul continentului s-a vorbit in intalnirea pe care Reprezentantul Romaniei a avut-o cu doamna Erna Hennicot-Schoepges, ministrul culturii, invatamantului superior, cercetarii si al lucrarilor publice. Problema migratiei, tensiunile sociale asociate acesteia dar si aspectele pozitive ale fenomenului, necesitatea aprofundarii Europei pe linia culturii, religiei si mentalitatii au fost de asemenea subiecte imporante dezbatute. Este de retinut faptul ca acest contact intre cele doua parti a insemnat si luarea in calcul a doua proiecte concrete:

– Romania sa fie partenera al Luxemburgului in anul 2007, atunci cand orasul va fi capitala Europeana a culturii;

– construirea unei biserici ortodoxe romanesti pentru comunitatea care este deja prezenta in Luxemburg, dar si pentru functionarii europeni ce urmeaza sa lucreze aici in anii ce urmeaza.

Institutiile europene au fost si ele vizate de Reprezentantul Guvernului Romaniei. In acest sens, AS Principele Radu s-a intalnit cu Phillipe Maystadt – Presedintele Bancii Europene de Investitii, cu Gil Carlos Rodriguez Iglesias – Presedintele Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene si cu Thomas Cranfield, directorul Oficiului Publicatiilor Oficiale ale Comunitatilor Europene. Un punct important din program s-a consumat la Banca Europeana de Investitii. Presedintele BEI este favorabil crearii unui plan bine delimitat, pe termen mediu, pe care Romania sa-l urmeze, pentru o cat mai usoara indeplinire a criteriilor de aderare pana in 2007. Reunificarea continentului, dinamica legislatiei europene, nevoia permanenta de armonizare si reglare, avantajele disparitiei frontierelor si angajamentul necesar fiecarei tari in parte au fost cateva din subiectele discutate cu reprezentantii celorlalte doua institutii.

Nu au fost neglijate nici aspectele mediatice pe care o astfel de vizita le comporta, AS Principele fiind prezent in doua intalniri succesive cu reprezentantii presei Luxemburgheze, in speta – dl. Joseph Lorent – Presedintele Clubului Presei din Luxemburg, reprezentantii Societatii Saint-Paul si conducerea publicatiilor Luxemburger Wort si La Voix de Luxembourg. In cadrul discutiilor despre viitorul apropiat al Europei, pe linia cuvintelor Quo vadis Romania ?, s-a vorbit despre identitatea nationala a celor doua state, aratandu-se ca valorile de baza ale unui popor, adaptabilitatea, cooperarea, deschiderea si implicarea personala a fiecarui individ pot avea ca rezultat o Europa unita si profunda. Prezenta AS Principele Radu a fost foarte bine reliefata de presa Marelui Ducat.

In incercarea de a acoperi cat mai multe aspecte ale vietii luxemburgheze, Reprezentantul Special a avut o vizita la Liceul Tehnic Central din Luxemburg, si s-a intalnit si cu reprezentantii Camerei de Comert. In ambele intalniri au fost initiate proiecte comune ce urmeaza a fi concretizate in cel mai scurt timp.

Revenind la Institutiile de anvergura europeana si mondiala, mentionam ca Principele Radu s-a intalnit cu Rene Steichen – Presedintele Consiliului de Administratie al SES Global (cea mai puternica companie la nivel mondial in ceea ce priveste comunicarea prin satelit), si cu domnul Yves Franchet, directorul General al Eurostat (institutie destinata colaborarii europene in domeniul statisticii).

Considerand prezenta semnificativa a romanilor in viata Marelui Ducat, AS Principele Radu s-a intalnit cu diaspora romaneasca. Reprezentantul Romaniei a participat la o seara romaneasca, in cadrul careia s-a oficiat un Te Deum, a avut loc un recital de poezie si un mini-concert Ciprian Porumbescu si Johann Sebastian Bach.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53906736
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate