Vizită la filiala brașoveană a Crucii Roșii

În încheierea zilei petrecută la Brașov, Majestatea Sa, președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, a vizitat filiala Crucii Roșii. Familia Regală a fost întâmpinată de doamna Gabriela Cercel, directorul filialei, și de președintele filialei. Au fost prezenți primarul municipiului Brașov, domnul Allen Coliban, vicepreședintele Consiliului Județean, domnul Todorică Constantin Șerban, și prefectul județului, domnul Mihai Cătălin Văsii. Au fost, de asemenea, reprezentate Spitalul Militar, Spitalul Județean de Urgență, Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență, Consiliul Elevilor din județul Brașov, organizații neguvernamentale și jurnaliști.

Custodele Coroanei și Principele Radu au purtat un dialog cu reprezentanții conducerii filialei, cu autoritățile locale și cu cei prezenți la întâlnire. Cu precădere, a fost discutată activitatea filialei în lupta împotriva COVID-19 și în administrarea prezenței refugiaților ucraineni, de toate vârstele, în județul Brașov.

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    ”Cred că solidaritatea a fost mişcarea care a schimbat direcţia istoriei.
    Nu există stabilitate fără solidaritate şi nici solidaritate fără stabilitate.”
    Tot respectul și toată considerația pentru MS Margareta și pentru întreaga Familie Regală , care întotdeauna a fost și este alături de oameni !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53791716
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate