Tulcea si Sulina

Tulcea

Dupa trei ani de la ultima vizita, Tulcea arata altfel. Au aparut hoteluri noi, multe case au fatadele renovate, magazinele si spatiile publice sunt moderne si colorate, iar catedrala Sfantul Nicolae, cu schele in februarie 2004, este acum alba si zvelta.

Presedintele Consiliului Judetean, dl Gheorghe Bunduc si dl subprefect Corvin Bangu au expus un lung sir de proiecte, din diverse domenii, finantate sau in curs de finantare din fonduri europene: turismul si serviciile, mediul inconjurator, eco sau agro turismul, cultura, industria, infrastructura.

In intalnirea cu dl primar Constantin Hogea, schimbul de pareri legat de dezvoltarea Tulcei a continuat. Intreaga comunitate are 250.000 de locuitori, dintre care 90.000 locuiesc in capitala judetului. Exista trei orase, Isaccea, Babadag si Macin, pe care urmeaza sa le vizitez cu alta ocazie, precum si Sulina, urbea ce o voi vedea astazi, in a doua jumatate a zilei.

Trebuie spus de la bun inceput ca teritoriul acesta este unul din cele mai speciale din Romania. Este singurul judet din tara in care 80% din suprafata urmeaza sa fie declarata “rezervatie naturala”. Aceasta inseamna ca doar 20% va putea fi metamorfozata pentru dezvoltarile specifice lumii trans-atlantice. Este o proportie care va obliga intreaga societate, ca si autoritatile administrative si politice locale, la suplete, inteligenta, adaptabilitate si responsabilitate.

Apoi, este unul din putinele locuri din tara in care convietuiesc 14 diferite etnii, religii, confesiuni, temperamente, culturi, limbi si traditii. Nu numai ca ele au supravietuit, dar au convietuit in buna pace iar astazi alcatuiesc o confluenta-model pentru Europa unitatii in diversitate si, uneori, produc chiar familii mixte, semn al intelegerii si acceptarii diferentelor celuilalt.

Daca Delta Dunarii este unica in Europa, multe alte lucruri aici ma fac sa ma gandesc cu exasperare si revolta la diferenta inacceptabila intre ce ar putea fi si ce a fost sau este. Cu alte cuvinte, potentialul, sansa acestui loc sunt imense. Si nu numai tulcenii, dar si romanii, in general, sunt raspunzatori de ocrotirea si dezvoltarea acestui miracol natural. Mai mult, europenii au si ei o responsabilitate aici. Fiindca, daca impartasim aceleeasi valori si fonduri, daca respectam aceleasi legi, trebuie sa si ocrotim, dupa principiul toti pentru unul, ceea ce este unic pe continent.

Este de neinteles cum se poate ca, dupa 17 ani din decembrie 1989, sa nu existe inca un pod intre Braila si Tulcea. Constructia aceasta are importanta strategica regionala, nu numai locala sau nationala.

Vizita la Colegiul Dobrogean “Spiru Haret” mi-a oferit o noua ocazie de a admira opiniile, viziunile si analizele tinerilor liceeni romani. Rand pe rand, Oana, Andrei si Romica mi-au spus cu argumente si profunzime cum vad ei cauzele franei care s-a pus dezvoltarii romanesti in ultimii 20 de ani: lipsa orizontului cultural, mentalitatea inapoiata si incapatanata, lipsa de incredere, lipsa instinctului responsabilitatii si multe altele. Eu am rugat sa participe si adolescentii Tulcei la crearea de proiecte mari pentru fonduri structurale. De asemenea, i-am rugat sa continue dialogul nostru din amfiteatru pe blog, pentru a oferi si altora sansa de a citi gandurile si sentimentele lor.

Romica a spus ca tatal lui a fost un om norocos, fiindca a avut un tata, bunicul lui Romica, demn si moral care i-a spus fiului sa aiba grija sa ramana om in ciuda presiunilor din societate, fiindca regimul comunist nu va dura la infinit.

La televiziunea Electron Bit TV am inregistrat un amplu dialog ce va fi transmis in aceasta seara. Gazda mea, dl Paul Prisada, director al televiziunii si realizator al emisiunii Clepsidra, care are 12 ani de cand exista ca program permanent al postului, mi-a adresat o paleta larga de intrebari.

Am invitat pe edilii orasului si ai judetului sa vina la Palatul Elisabeta, in lunile urmatoare, pentru a continua dialogul pe proiectele comunitatilor.

Raman, totusi, cu ideea ca Babadag, Macin, Isaccea si Sulina trebuie sa faca parte integranta din efortul de dezvoltare al judetului. Voi continua sa merg in locuri ca acestea, pentru ca 2007 si 2008 sunt ani in care este nevoie ca Romania sa demareze la unison, pe drumul integrarii complete si rapide.

Sulina

Cu concursul generos al unui echipaj de pe o salupa rapida a Ministerului Administratiei si Internelor, un vehicul ultramodern, am ajuns in a doua parte a zilei la Sulina. Echipajul de politie de pe ambarcatiune si-a facut datoria impecabil. Am fost placut impresionat sa vad un personal tanar si politicos, competent si atent la toate detaliile.

Dl primar Aurel Dimitriu era, alaturi de consilierii locali si de preotul paroh, de profesori si de cativa localnici, pe faleza, asteptand sosirea noastra. Din momentul intalnirii cu ei si pana la plecare, experienta din Sulina a fost una surprinzatoare. Locul are un anume mister si o nota de ireal. La prima vedere, strazile paralele cu Dunarea, numite ca in Manhattan, strada I, strada II, strada III, etc., au fost desenate cu mai bine de un secol si jumatate inainte, pe vremea Comisiei Europene a Dunarii, care a lasat o opera durabila, inceputa in anul 1856. Cimitirul din apropierea marii vorbeste cel mai bine despre acest trecut, un conglomerat cultural si istoric, o poveste greu de imaginat si dificil de povestit.

Totul a inceput la 30 martie 1856 cand, dupa semnarea Tratatului de la Paris care punea capat razboiului Orientului, se conferea un regim international marelui fluviu european. Greci, englezi, italieni, turci, au lasat prin cladirile lor, obiceiurile, traditiile fiecaruia si prin forta confluentei lor urme de nesters intr-o urbe care numara atunci 25.000 de locuitori si care astazi nu are mai mult de 4.000.

Farul cel vechi, cladirea spitalului, sediul comisiei europene si, mai ales, catedrala ortodoxa sunt bijuterii arhitectonice, de dimensiuni reduse, dar de o gratie si de o armonie extraordinare. Exista o biserica greceasca, aproape ruinata, una anglicana, o geamie, o biserica protestanta si o sinagoga.

Uitandu-te la strazile cu case mici si armonioase, din piatra, caramida sau lemn, ai impresia ca esti intr-un decor din filmele de epoca de la Cinecitta, Holywood sau Buftea. Unele case sunt de o gratie si de o frumusete care te fac sa te revolti impotriva prezentului. Primarul imi povesteste cum armata unei tari vecine a spulberat sub bombe, aruncate aiurea, parti intregi din strazile din spatele falezei.

Ce nu au reusit sa distruga vecinii, am distrus noi in urmatoarele decenii de dupa al doilea razboi mondial. Cladiri umilitoare, gri, urate, care jignesc umanitatea, au aparut pe locul lasat de bombele venite sa ne “elibereze”.

Generatia de astazi, adulti si elevi, incearca sa redea demnitate si autenticitate locului. Insa el intarzie sa aiba prosperitate si turisti, iar acest lucru este de neinteles. Sulina se gaseste la confluenta dintre Dunare si Marea Neagra. Este suficient sa strabati cateva sute de metri ca sa treci de la faleza de pe fluviu, la nisipul fin ca o pudra al plajei de la mare. Ce impiedica aceasta comunitate de 4.000 de oameni sa devina prospera, conectata si armonioasa, ca altadata? De ce, dupa 17 ani, s-au intamplat atat de putine? Oamenii sunt atat de ospitalieri, de dornici de nou, de gospodari, de inteligenti. Este de neinteles!

Printre numerosii participanti la intalnirea cu mine era un domn care se mutase de la Bucuresti la Sulina, din dragoste pentru acest loc. Iar primarul mi-a povestit ca un norvegian si-a cumparat o casa pe care a renovat-o si sta aici o parte a anului. Poate ca norvegienii ne vor invata ce sa facem cu bunurile noastre date de Dumnezeu.

Liceul “Jean Bart” are o cladire de curand renovata, iar elevii lui au asteptat cuminti intalnirea noastra, care a avut, cu toata parerea de rau, o mica intarziere. Am vorbit cu ei despre valoarea inestimabila a locului lor, despre inadmisibila stare in care a fost adus de un timp irational si despre responsabilitatea generatiei lor de a aduce lucrurile la un stadiu mai bun decat cel pe care l-au realizat parintii lor.

Plec de la Sulina cu strangerea de inima ca nu voi reusi, in anii viitori, sa vorbesc pe cat de mult as vrea, in Europa si in lume, despre fenomenul acesta natural si cultural care este Delta, Sulina si Dobrogea, in general.
Daca Romania democratica si Europa ar avea o idee limpede privitoare la prioritatile regiunilor unite prin diversitate, atunci pariul cu viitorul ar fi castigat.