Trooping the Colour – Parada de ziua Reginei

Trooping the Colour 2011

După cum se știe, anul acesta Regina Elisabeta a II-a va sărbători, împreună cu națiunea britanică și cu celelalte națiuni al căror cap este, precum și cu întregul Commonwealth, jubileul de șaizeci de ani de domnie. Proclamată Regină la vârsta de 26 de ani, în anul 1952, la moartea tatălui ei, Regele George al VI-lea, Majestatea Sa a domnit aproape șase decenii, asigurând continuitatea și stabilitatea statului și națiunii britanice.

De șaizeci de ani încoace, Regina a primit personal onorul de Ziua națională, în ceremonia militară numită “Trooping the Colour“, parada organizată de Forțele Armate britanice pentru ziua oficială de naștere a Suveranei.

Trooping the Colour” are însă 360 de ani vechime. Începând cu domnia Regelui Charles al II-lea, Suveranul britanic a primit mereu în persoană onorul de la armată, de Ziua națională. Trei sute șaizeci de ani în care ceremonialul, uniformele, locul de desfășurare, procesiunea au rămas neschimbate.

Astăzi, la defilare iau parte cei mai merituoși soldați britanici, cei care asigură aportul militar al țării lor în Irak, Afganistan sau alte zone tensionate ale lumii. La paradă iau parte și soldați invitați din Commonwealth. Dar nici tehnologia secolului XXI, nici transformarea completă a conceptului de apărare și de securitate din zilele noastre nu au micșorat importanța acestei sărbători străvechi, păstrată, ocrotită și adusă lumii cu mândrie de britanici, în fiecare an.

Unii au decis să-și reinventeze trecutul. Alții au decis să și-l pună în vitrină. Britanicii au decis să-l țină viu și să-l transforme în instrument contemporan. Priviți ceremonia ultimului an, 2011,  înregistrată pe Youtube. Chiar dacă nu sunteți britanici, veți simți mândrie. Și părere de rău că sâmburele distrugerii nu a părăsit organismul public românesc.

Parada cuprinde 1,000 de soldați și 400 de muzicieni militari. Cum spuneam, la ceremonie participă nu numai soldați britanici, ci și militari invitați din țările care compun Commonwealth-ul. Parada are loc în fiecare an în a doua sâmbătă din luna iunie. Ea se desfășoară în legendarul spațiu numit “Horse Guards Parade” de lângă St James’s Park și se încheie cu procesiunea pe Mall de trăsuri, cai, fanfară și trupe spre Palatul Buckingham, unde apoi are loc ieșirea la balconul regal a Reginei și Familiei Regale, precum și survolarea avioanelor Forțelor Aeriene Britanice.

Rigoarea, calitatea și aspectul inegalabile ale acestei parade nu au doar o conotație culturală sau istorică. Importanța primordială a sărbătorii în sensul ei identitar, în continuitate, în forța de a rezista și puterea de a cultiva moștenirea. Acestea sunt pietre de hotar pentru prezent și garanții pentru viitor ale Statului britanic.

http://www.youtube.com/watch?v=eHPGYVGPwkc

http://www.youtube.com/watch?v=W-RJeL5j2Fk&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=BL5PzQraU3s&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=It50RW-eh0Q&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=czNUpvZRC7o&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=FObTOQo77ss&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=dy6BOOaBrVo&feature=related

3 comentarii

  1. NC says:

    God Save the Queen!

  2. stoicarodica2010 says:

    Statornicia,diplomatia,traditia domneste cu mandrie seculara peste Marea Britanie .Multa sanatate si inca multi ani de domnie fericita MS Regina Elisab!eta II,Regina cu ochi surprinzatori de frumosi

  3. Cerasela Platz says:

    Sa invatam sa comunicam in slujba ocrotirii propriei identitati, in deplin echilibru cu identitatea europeana, sa daruim zi de zi inspiratie, incurajari, ajutor, sa infaptuim un intreg, in speranta infinita ca, nu doar cu anumite ocazii ne scriem pe blogul Inaltimilor Sale.
    Fara comunicare intensa nu este posibil sa implinim destinul identitar european, nu este posibil sa implinim destinul omenirii in completa armonie cu Universul.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53353743
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate