“Tot pentru tara, nimic pentru mine”

Carol I

Alteta sa serenisima principele Carol Eitel Zéphirin era al doilea fiu al principelui Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, nascut la 7 septembrie 1811, si al principesei Joséphine de Baden, nascuta la 21 octombrie 1813. Principele Carol s-a nascut la 20 aprilie 1839 la Sigmaringen. A avut trei frati, Leopold, principele ereditar, Anton si Frederic si doua surori, Stefania si Maria, aceasta din urma devenita contesa de Flandra, mama regelui Albert I al belgienilor. Coincidenta face ca Maria s-a casatorit cu cel care refuzase înaintea lui Carol tronul României: principele Charles al Belgiei, conte de Flandra.

Copil fiind, Carol a avut o guvernanta franceza, domnisoara Picard, si un consilier ecleziastic cu numele de Emele; si-a facut apoi studiile la Dresda. Sublocotenent la Münster, locotenent secund în regimentul de artilerie al Garzii, apoi elev la Ícoala de artilerie si geniu de la Berlin, principele Carol ia parte, în 1857, împreuna cu tatal lui, la manevrele diviziei 41 la Schweidnitz; revine apoi la Berlin în 1858, pentru studii politice. În 1861 calatoreste în Portugalia, Franta si Belgia, iar apoi în Algeria si Spania. Viziteaza Parisul în 1863. În 1864, ia parte cu trupele prusace la atacul cetatii Frederica, cea mai puternica fortareata daneza.

În ziua de 31 martie 1866 I.C. Bratianu îi propune din partea României sa-i conduca soarta. Peste mai putin de trei saptamâni, la 19 aprilie 1866, Bratianu anunta pe Carol la Sigmaringen ca a fost ales domnitor cu unanimitate, 685 si, respectiv, 969 de voturi. Carol devine Suveran al Principatelor Române Unite cu drepturi ereditare, prin plebiscit, la 20 aprilie 1866. Plebiscitul este recunoscut de catre marile puteri peste o jumatate de an, la 24 octombrie 1866.

Principele Carol ajunge în tara sa de adoptie dupa o calatorie aventuroasa de la Sigmaringen pâna la Turnu-Severin. Vaporul în care suveranul calatorea cu Bratianu trece de Portile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru dupa-amiaza Carol I vede drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Intra în capitala tarii la 10 mai 1866. Aceasta calatorie romantica a fost de multe ori povestita cu amanunte în literatura timpului. Principele Carol a ales pentru drum vesminte de servitor, pentru a evita orice neplacere si pentru a pastra discretie. Acesta aparenta a fost însa simbolul care a guvernat întreaga sa domnie: regele a fost timp de patruzeci si opt de ani servitorul poporului sau.

S-a casatorit la Neuwied la 15 noiembrie 1869 cu principesa Elisabeta de Wied, nascuta la 29 decembrie 1843. Când tinerii suverani au ajuns la Bucuresti dupa nunta, Carol i-a spus Elisabetei : “Iata palatul”! “Unde?”, întreaba principesa vazând o casa modesta cu etaj. “Uite, aici unde intram”. Principesa noteaza mai târziu: “Atunci am înteles ca suveranul reprezinta palatul, dupa cum o piatra de pe câmp poate sa reprezinte un altar.”

În timpul lungii sale domnii, regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În 1875, bugetul tarii ajungea la cifra de 100 de milioane, dublul celui din 1866. Suveranul a fost în fruntea armatelor române în razboiul de independenta din 1877. Când îsi îndemna armata, spunea: “Înainte, copii!” Mica lui armata din 1866 s-a transformat în unsprezece ani în “viteaza lui armata”. Ea numara acum 50.000 de oameni, 108 tunuri si alti 70.000 de oameni formând militia si garda nationala. La 10 mai 1877, Carol proclama România stat independent si instituie în aceeasi zi ordinul “Steaua României”.
Regele a hotarât ca Scaunul familiei sa fie la Sinaia, unde a cumparat un domeniu. Temelia primei constructii, castelul Peles, a fost pusa în 1875. În ani, s-au mai adaugat doua cladiri: Pelisor si Foisor.

Suveranul primeste titlul de Alteta regala la 25 octombrie 1878; devine rege al României la 26 martie 1881, prin votul unanim al reprezentantilor natiunii si e încoronat la 10 mai 1881. Regele cere sa fie încoronat cu o coroana de otel fabricata din metalul topit al unui tun de razboi de la Plevna.

Regele Carol I este descris ca un barbat mai degraba mic de statura, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plina de incertitudini si a facut din micul sau regat un stat respectat si stabil. A fost un suveran distant, sever si masurat, bucurându-se de o autoritate exceptionala. A avut vocatie de suveran si a condus România în momente dificile politice si istorice, pe care le-a traversat cu curaj.

Întemeietorul regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci si treizeci de minute dimineata, cu diagnosticul de miocardita cronica. Avea saptezeci si cinci de ani, dintre care domnise patruzeci si opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Arges, locul ales de el sa fie necropola familiei regale a României.

I s-a spus “suveranul muncitor, întelept, viteaz, devotat si neobosit”. Dar i s-a spus si “Carol cel mic”, “domnul de Hohenzollern” si “neamtul”. Carol nu a avut de la început iubirea românilor, el a cucerit-o pas cu pas.

În testamentul lui, Carol scrie: “Zi si noapte m-am gândit la fericirea României. (…) Cu toate greutatile pe care le-am întâlnit, cu toate banuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-ma la atacurile cele mai violente am pasit, fara frica si fara sovaire, înainte pe calea dreapta, având nemarginita încredere în Dumnezeu si în bunul simt al credinciosului meu popor.”

Elisabeta

Alteta sa serenisima principesa Elisabeta de Wied s-a nascut la 29 decembrie 1843, la castelul Neuwied, caminul familiei sale. Este fiica principelui Wilhelm Hermann Carol de Wied si a principesei Maria Wilhelmina Frederica Elisabeta de Nassau.

Elisabeta, prima regina a României, s-a identificat complet cu poporul ei si a contribuit la împlinirea lui culturala. A fost inteligenta, cultivata, o scriitoare distinsa si o buna vorbitoare a mai multor limbi straine. A scris cu aproape aceeasi usurinta în germana, franceza, engleza si româna. A tradus în limba germana poezii de Mihai Eminescu. Pentru o parte din scrierile ei a avut colaborarea doamnei sale de companie, Mite Kremnitz. Regina a publicat mai multe volume de versuri, fiind o poeta apreciata a timpului. A scris sub pseudonimul “Carmen-Sylva”. A fost o protectoare a artelor si o pasionata de pictura. Uneori si-a ilustrat singura volumele cu desene. A petrecut în tara ei de adoptie 49 de ani. Scrierile reginei Elisabeta depasesc cincizeci de volume.

A fost mama unei fetite, principesa Maria, care a murit de mica, dupa ce contractase scarlatina de la fetitele cu care se juca la « Azilul Elena Doamna ». Parintii o numeau “Itty”. Singurul copil al regelui Carol I s-a nascut la 27 septembrie 1870 si a murit în 1874.

Regina Elisabeta a avut o neobosita activitate caritativa. A urmarit cu bunatate si discretie o sumedenie de institutii de binefacere si le-a ajutat nemijlocit.

La 18 februarie 1916, la ora opt si treizeci de minute dimineata, Elisabeta moare la Bucuresti, în urma unei duble pneumonii. Avea saptezeci si doi de ani. A fost înmormântata alaturi de Carol I, la Curtea de Arges.

Regina Elisabeta scria: “Putini sunt aceia care sa se fi bucurat atât de mult ca mine când am împlinit saizeci de ani. Când eram de douazeci de ani doream cu ardoare sa fiu de saizeci. Mi se parea ca aceasta vârsta e limanul desavârsit al linistei si pacii si ca atunci viata, care a început pentru mine foarte viforoasa, ar trebui sa se netezeasca si sa oglindeasca numai în culori stralucite cel mai frumos apus de soare. Dar viata ramâne de cele mai multe ori întunecata si plina de enigme pâna la sfârsit. Nu viata se netezeste, ci sufletul.”