Timpul să citim
Asemeni inițiativei generoase și vizionare din anul 1895, când, sub domnia Regelui Carol I și prin efortul folcloristului Dumitru Stăncescu și al editorului Carol Müller, a fost pusă temelia colecției de carte „Biblioteca pentru toți“, astăzi, Curtea Veche Publishing și Asociația Curtea Veche vin, altruist și inspirat, în ajutorul copiilor și tinerilor țării. Numărul cititorilor de carte a scăzut foarte îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri. La fel ca primii noștri Suverani, Carol I și Elisabeta, care erau absolut convinși de nevoia de carte pentru prosperitatea națiunii, Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții reprezintă o vulnerabilitate a națiunii și a patriei. Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi ca oameni. Principele Radu al României |
“Cititul şi scrisul ne reduc sentimentul de izolare. Ne adâncesc şi lărgesc sensul vieţii noastre: ne hrănesc sufletul, ” una din bucuriile cititului fiind „ abilitatea de a te conecta la înţelepciunea împărtăşită a omenirii.”
Tot respectul şi toată preţuirea pentru Familia Regală , pentru care ”cultura este arta înălţată la un set de credinţe”.