Târgul regal de Crăciun la Săvârșin, 16 decembrie 2023

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, Târgul de Crăciun de la Castelul Săvârșin, aflat la prima ediție, s-a bucurat de prezența a numeroși vizitatori din toată țara. HISTOIRES ROYALES

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au primit grupuri de colindători pe tot parcursul zilei. Astfel, publicul a putut asculta colindele și urările tradiționale oferite de Ansamblul Folcloric „Florile Mureșului” din comuna Vladimirescu, județul Arad, Ansamblul Folcloric „Crișana” din Oradea, Corul Colegiului „Sabin Drăgoi” din Arad, Corul Comunei Râciu din Județul Mureș, Corul Liceului Tehnologic „Regele Mihai I” din Săvârșin și Grupul „Flori din Apuseni” din Județul Cluj. AGERPRES

După-amiaza, au oferit un concert de colinde Dinu Iancu Sălăjanu și Grupul de colindători „Silvania”.

Târgul va continua și duminică, ora 11.00-19.00, iar el va cuprinde colinde, urări și selecția de produse artizanale și culinare expuse în Satul Regal. În același interval, vor fi deschise publicului Muzeul Regal al Automobilului, Magazinul de Suveniruri și Atelierul Auto al Regelui Mihai. Casa Ceaiului va fi și ea deschisă publicului între aceleași ore.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53831463
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate