Târgu Secuiesc si Sfântu Gheorghe

Am inceput ieri o vizita de trei zile in judetele Covasna si Harghita. Aici, ca si in judetul Mures, minoritatea maghiara este foarte numeroasa, reprezentând procentaje de la 50% pâna la 96% din diversele asezari, urbane sau rurale. De fapt, 750.000 dintre cei 1,5 milioane de maghiari din România sunt secuii din cele trei judete amintite.

Paradoxul minoritatii majoritare este, in viziunea mea, o sursa de bogatie, atât spirituala, cât si economica. In România diverselor secole, complementaritatea credintelor, culturilor, temperamentelor si traditiilor a fost o binefacere. In contextul actual, al unei Românii conectate institutional lumii europene si transatlantice, confluenta de etnii reprezinta un mare atu, daca el este inteles cu generozitate, echilibru, bun simt si instinct al binelui.

covasna.jpg

Cele doua judete pe care le vizitez in aceste trei zile au câteva avantaje unice, din punct de vedere geografic, economic si cultural. Asezate in centrul tarii, ele beneficiaza de o natura perfecta, de o resursa umana de cea mai buna calitate si de un spirit organizatoric, un simt al comunitatii si o coeziune iesite din comun.

Minoritatea maghiara din România este, desigur, cea mai unita si mai bine organizata minoritate dintre toate câte avem in tara. In unele locuri, precum Târgu Secuiesc, au existat alte minoritati frumos integrate, cum ar fi evreii sau armenii.

1132.jpg

Cele doua orase vizitate marti 28 aprilie, Târgu Secuiesc si Sfântu Gheorghe, sunt asezari de 22.000 si, respectiv, 62.000 de locuitori. Al doilea oras este capitala judetului Covasna si cea mai mare asezare urbana a locului. Ambele beneficiaza de un patrimoniu arhitectural nepretuit. In jurul lor exista asezari rurale cu gospodarii-model, cu un potential nelimitat in privinta turismului balneo-climateric. Acesta, alaturi de turismul agricol, cultural, religios si de turismul de placere reprezinta atuurile pe care s-ar putea sprijini regiunea, in viitorii ani.

275.jpg

Din pacate, cele doua judete au fost mereu sub influenta nefasta a intereselor si criteriilor politice, lucru care a ingustat si saracit prezentul si perspectivele locului. In mod egoist si, adeseori, iresponsabil, aceste minunate asezari din România au fost disputate, ignorate, izolate in mod irational.

Astazi, lipsa de conectare, intârzierea aducerii infrastructurii si izolarea fata de fenomenul economic european si mondial sunt de neacceptat.

350.jpg

De aceea, impreuna cu consilierii mei de specialitate, am decis sa prezentam regiunii un model de dezvoltare economica specific, omologat deja in Uniunea Europeana, pe care l-am numit generic “autonomie economica”.

Acest model, experimentat cu succes in anumite regiuni europene, mai ales in tari precum Italia, ar putea aduce o puternica dezvoltare economica, solida, de durata, bazata pe initiativa oamenilor locului, cu folosirea traditiilor si expertizei lor, punând laolalta competenta, incredere, dorinta de a merge mai departe si, mai ales, conectare cu lumea. Tânara generatie din toate aceste localitati nu doreste nimic altceva decât libertate exprimata in conexiuni cu restul lumii si incredere in sine.

530.jpg

Consilierii si reprezentantii primariilor oraselor vizitate m-au primit cu multa deschidere, profesionalism si cu speranta ca regiunea, ca si comunitatea lor, vor avea un viitor deschis, demn si dezvoltat deasupra ingustelor interese politice. Viata oamenilor are nevoie sa fie administrata politic, dar nu ar trebui ca acest exercitiu sa le izoleze prezentul sau viitorul, ci sa le deschida cai de dezvoltare si de comunicare.

622.jpg

Am vizitat companii private, m-am intâlnit cu ziaristii locali si cu membri ai societatii civile, dar mai ales am mers pe strada, in locuri publice, oriunde am putut intâlni membrii simpli si adevarati ai comunitatii.

29 comentarii

  1. SFÂNTU GHEORGHE (MEDIAFAX) – Principele Radu, care şi-a anunţat recent candidatura la Preşedinţie, a declarat, marţi, la Sfântu Gheorghe, răspunzând unei întrebări despre eventuala susţinere a dezideratului privind autonomia teritorială, că poate respecta doar prevederile Constituţiei.

    Întrebat, marţi, la Sfântu Gheorghe, dacă, în cazul în care ar ajunge preşedintele ţării, ar susţine dezideratul comunităţii maghiare privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, a răspuns că nu poate să se angajeze decât la respectarea Constituţiei, în care sunt menţionate clar criteriile pe baza cărora funcţionează statul român, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Ce pot să susţin şi o voi face din toată inima este că voi susţine forţa acestei comunităţi, capacitatea ei de a-şi scrie cu propria mână destinul, capacitatea ei de a-şi scrie viitorul şi în acest sens libertăţile sunt inepuizabile”, a spus principele Radu.

    Potrivit acestuia, forţa comunităţii este dată de prosperitate, de capacitatea “de a crea punţi de legătură”, de a construi o încredere care să ducă la rândul ei la un parteneriat.

    “Eu mă gândesc la o autonomie economică, care înseamnă capacitatea locului de a nu depinde de unica sursă a Guvernului. Mă gândesc la forţa comunităţii însăşi de a-şi produce singur surse de investiţii”, a spus principele Radu.

    Principele Radu şi-a anunţat, în 9 aprilie, candidatura la Preşedinţia României, într-un discurs rostit la Palatul Elisabeta, el declarând că nu-şi propune să restaureze monarhia, schimbarea formei de guvernământ nefiind atributul preşedintelui. Principele Radu a ţinut să sublinieze că va candida independent, fără obligaţii de partid.

    Kiss Edit, corespondenti@mediafax.ro

  2. 18:12 Principele Radu vrea turişti asiatici în Covasna şi Harghita

    Sfântu Gheorghe, 28 apr /Agerpres/ – Principele Radu le-a recomandat autorităţilor locale din judeţul Covasna să ţintească clasa de mijloc din ţări precum China, Coreea sau India pentru dezvoltarea turismului din zonă.

    Cu prilejul vizitei pe care a făcut-o marţi în judeţul Covasna, Principele Radu a avut o întâlnire cu conducerea Consiliului Judeţean în cadrul căreia a avansat unele sugestii autorităţilor locale pentru a putea aduce mai mulţi turişti străini în această regiune deosebit de bogată în resurse naturale. El s-a referit în special la cei provenind din ţările asiatice.

    ”În China, Coreea şi India s-au ridicat în ultimii zece ani cam 300 de milioane de oameni din clasa de mijloc, care au bani, sunt sensibili la factorii balneoclimaterici şi nu au pretenţii atât de mari precum francezii şi germanii”, a declarat principele Radu, oferindu-se să ”deschidă uşile” spre ambasadele acestor state.

    ”Sunt ţări gigantice care aşteaptă un semn (…) Dacă în Covasna ar veni anual 2-300.000 de turişti pe an, partida ar fi câştigată. (…) Ceea ce pot eu să fac este să recomand, să garantez şi să deschid uşile”, a spus Principele, menţionând că acest lucru nu trebuie interpretat drept un ”act de caritate”, ci ca pe un parteneriat cu autorităţile locale.

    În cursul dimineţii de marţi, el a vizitat municipiul Târgu Secuiesc, iar după amiază va avea întâlniri cu oamenii de afaceri şi intelectuali din Sfântu Gheorghe.

    Principele Radu a mai fost în judeţul Covasna de două ori anul trecut, într-o vizită oficială şi una privată, cu prilejul vizitei făcute la Micloşoara de prinţul Charles al Marii Britanii.

    Miercuri şi joi, principele Radu va vizita localităţile Odorheiul Secuiesc, Cristurul Secuiesc, Miercurea Ciuc şi Gheorgheni din judeţul Harghita. AGERPRES/(Oana Mălina Negrea)

  3. 19:35 Covasna: Principele Radu va apela doar ocazional la experţi străini în campania electorală

    Sfântu Gheorghe, 28 apr/Agerpres/ – Principele Radu, care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al statului, a declarat, marţi, la Sfântu Gheorghe, că va apela doar ocazional la experţi străini pe parcursul viitoarei campanii electorale.

    În opinia sa, nici o persoană din afară, care nu cunoaşte foarte bine România, nu i-ar putea oferi expertiza necesară pentru o competiţie de anvergura celei pentru Palatul Cotroceni.

    Principele Radu a menţionat că intenţionează, totuşi, să apeleze la doi specialişti din Statele Unite ale Americii, care au lucrat şi pentru preşedintele Barack Obama, însă nu doreşte o colaborare permanentă pe toată durata campaniei, ci una episodică.

    Principele Radu se află într-o vizită de trei zile în judeţele Covasna şi Harghita, care se circumscrie programului ‘Oraşele României’, iniţiat în anul 2006 şi care are ca scop încurajarea spiritului civic şi dezvoltarea comunităţilor locale.

    Principele Radu, în vârstă de 49 de ani, s-a născut la Iaşi, într-o familie de medici, a absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografica din Bucureşti şi Colegiul Naţional de Apărare şi este căsătorit cu Principesa Margareta, fiica Regelui Mihai al României.

    Este colonel în Armata României, iar în 2006 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare.
    Începând din septembrie 2002, timp de şase ani, a fost Reprezentant Special al Guvernului României, iar recent a anunţat că va candida pentru funcţia supremă în stat. AGERPRES/(Oana Mălina Negrea)

  4. 20:39 Principele Radu pledează pentru autonomie economică şi nu teritorială

    Sfântu Gheorghe, 28 apr /Agerpres/ – Principele Radu al României, care s-a aflat marţi într-o vizită în judeţul Covasna, susţine ideea potrivit căreia comunitatea locală are nevoie de o autonomie economică pentru a se dezvolta şi nu de autonomie teritorială.

    ‘Eu mă gândesc la o autonomie economică, care înseamnă capacitatea locului de a nu depinde de unica sursă a Guvernului. Mă gândesc la forţa comunităţii însăşi de a-şi produce singură surse de investiţii’, a spus principele Radu.

    Întrebat dacă va susţine dezideratul comunităţii maghiare privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc în ipoteza în care va ajunge şef al statului, principele a răspuns că se nu poate angaja decât la respectarea Constituţiei, menţionând că poziţia Casei Regale a fost întotdeauna clară în privinţa unităţii statului român.

    ‘Nu pot să mă angajez decât la respectarea Constituţiei României, unde se scrie limpede care sunt criteriile pe care funcţionează statul român. Dar ceea ce pot susţine şi o voi face din toată inima este forţa acestei comunităţi, capacitatea ei de a-şi scrie cu propria mână destinul şi viitorul, de a decide singură fundamentul (…). Forţa comunităţii este dată de prosperitate, conexiuni la lumea exterioară, capacitatea de a crea punţi de legătură şi de a construi încredere care să-i aducă parteneriat străin sau românesc’, a declarat acesta.

    În ceea ce priveşte eliminarea din Constituţia României a sintagmei ‘stat naţional unitar’ cerută de unii politicieni maghiari, principele a spus că în actuala formă a Constituţiei ‘lucrurile se pun într-o formă corectă’.

    ‘Casa Regală este instituţia istorică a României care a unit, ea nu poate să dezbine, nu poate crea niciun fel de ruptură (…), dar în acelaşi timp, Casa Regală a luptat enorm pentru diversitate, având mereu în componenţă oameni de diverse etnii şi credinţe’, a mai spus acesta.

    Principele, care va candida ca independent pentru funcţia de preşedinte al României, a mai adăugat că a pornit în această cursă ‘nu din dorinţa de a înlocui un om cu mine’, ci pentru a aduce o schimbare.

    ‘Avem nevoie întâi de toate de o comunitate locală sănătoasă care să stea pe picioarele ei şi o osatură a statului care să răspundă unor cerinţe şi nu unor toane sau mofturi, nu de impulsurile omului, ci de reguli. Acestea sunt cele două domenii cărora mă voi dedica’, a declarat principele.

    Cu prilejul vizitei în judeţul Covasna, acesta a remarcat că minoritatea maghiară este bine organizată din toate punctele de vedere şi că existenţa acesteia este o ‘binecuvântare’ şi o ‘sursă de bogăţie’, asemenea tuturor celorlalte minorităţi care trăiesc în România. AGERPRES/(Oana Mălina Negrea)

  5. Letitia Pop says:

    Daca doriti sa fiti voluntari, sa colaborati, sa sponsorizati sau doar sa sustineti campania electorala a Altetei Sale Regale Principele Radu, va rog sa trimiteti un e-mail cu detalii si date de contact la adresa letitia.pop@palatulelisabeta.ro , sa sunati sau sa trimiteti sms la numarul de telefon 0743 793 757. Va multumim tuturor !

  6. Alexandra A. says:

    Buna seara, numele meu este Alexandra A., sunt din Alba Iulia si as dori sa fac tot ce pot pentru a-l ajuta pe Alteta Sa Principele Radu in campania sa. Din pacate nu am mijloacele necesare pentru a-l ajuta financiar, dar daca aveti nevoie de orice alt fel de ajutor va rog sa ma contactati pentru a-mi da detalii.
    Va multumes anticipat,
    Alexandra A

  7. Anda N. says:

    Ma numesc Anda N. am 22 de ani si sunt din Ploiesti
    doresc sa-l sustin pe printul Radu la candidatura pentru alegerile prezidentiale

    Am absolvit facultatea de stiinte politice si doresc sa-l ajut pe printul Radu.. am sa va trimit curriculum- vitae si daca ma acceptati sa il ajut pe printul Radu cu mare placere o voi face.. Cu siguranta in Ploiesti sunt multi care il vor vota sau care doresc sa-l voteze satui de “cei vechi” ca vorba aceea aici nu se aplica “oldest but goodest”

  8. Cristian B. says:

    Buna ziua,

    Numele meu este Cristian B., 27 de ani, absolvent al facultatii de Relatii Economice Interantionale, masterand in Institutii Europene, fost presedinte al Organizatiei de Studenti a Partidului Democrat actualmente angajat intr-o societate multinationala.

    Doresc sa ma ofer voluntar in campania electorala a D-lui Radu Duda si sa-mi ofer experienta cumulata in cadrul tuturor campaniilor electorale din 1998 si pana in 2008.

    Am asteptat candidatura unei persoane ca D-l Radu Duda deoarece Romania are nevoie de oameni capabili, instruiti, demni si cu dragoste de tara si popor.

    Daca credeti ca va pot fi de folos imi puteti trimite un mail.

    Va doresc succes !

    Cu respect,
    Cristian B.

  9. Marian T. says:

    Va scriu dupa ce am urmarit cateva aparitii televizate cu Alteta Sa, Princepele Radu, dupa ce am “rasfoit” si blogul http://www.romaniaregala.ro/.

    As dori sa va intreb cum as putea sprijini/contribui intr-un fel sau altul la candidatura Domniei Sale. Doresc sa mentionez ca sunt din Bucuresti, am 37 ani, de profesie economist (imi desfasor activitatea ca expert contabil).

    Daca Dvs credeti ca as putea fi util, va rog sa imi spuneti printr-un e-mail si eventual ce ar trebui sa fac ca primi pasi.

    Daca doriti detalii complete despre mine, va stau oricand la dispozitie.

    Cu stima,

    Marian T

  10. milud says:

    D-le Radu Duda,
    Imi permit sa va atrag atentia ca prin adoptarea titulaturilor de “Principe al Romaniei” si “Casa Regala a Romaniei” incalcati flagrant Constitutia in vigoare a Romaniei care nu prevede titluri nobiliare si care spune explicit ca Romania este republica. Mai mult, incalcati ordinea de drept si contestati Presedintia Romaniei ca institutie a statului. Nu inteleg lipsa de reactie a Presedintelui in functiune si nu cred ca nu aveti cunostinta de Decretul 2301 din 30 decembrie 1947 semnat chiar de socrul dvs., din care imi permit sa citez:
    “…În consecinta, pe deplin constient de importanta actului ce fac în interesul poporului roman, ABDIC pentru mine şi pentru urmaşii mei dela Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. …”
    Va invit sa va completati cunostintele legislative precum si cele de protocol si sa faceti rectificarile ce sint necesare in titulatura dvs. si a familiei.
    Deoarece intentionati sa candidati pentru functia de Presedinte al Romaniei, va intreb cum impacati acest demers cu incalcarea ordinii de drept din Romania si ce incredere va putem acorda ca garant al Constitutiei in calitate de prezumtiv Presedinte?

  11. spandonide maria says:

    Buna ziua Alteta Voastra,simt nevoia sa va comunic bucuria si satisfactia care ma incearca vazind cite persoane va admira si va vor fi alaturi cu votul la marea incercare din noiembrie.In seara trecuta,aflindu-ma in vizita la o ruda apropiata,am constatat cu deosebita satisfactie ca sunteti apreciat si ca modul cum va prezentati este chiar felul domniei voastre de a fi.Probabil ca sunteti interesat sa aflati persoana cu care am avut aceasta discutie,este vorba de profesorul Alexandru Lazar unul din dascalii ce i-ati avut in facultate.Profesorul va recomanda ca un om de o cultura si de o educatie deosebita,ca si o persoana serioasa si verticala,inca o data confirm ca sunteti omul care doresc sa ma reprezinte ca si presedinte al acestei tari.Sa va ajute Dumnezeu sa reusiti pentru noi romanii,pentru Romania si nu in ultimul rind pentru dumneavoastra.Cu deosebinta consideratie,M.Spandonide

  12. Anca-Maria B. says:

    Stimata Doamna Pop,

    Va multumesc foarte mult pentru apreciere… Atentia Dumneavoastra nu face altceva decat sa imi accentueze respectul fata de Altetea Sa Regala Principele Radu si fata de colaboratorii Altetei Sale Regale.

    Se pare ca prea multe nu pot face pentru campania electorala… Nu stiu cum as putea ajuta…

    Urmaresc cu maxim interes orice articol sau comentariu referitor la Principele Radu. Este minunat sa vedem cum se extinde zona de apreciere si de sustinere a Altetei Sale Regale.

    Ma bucura foarte mult implicarea unor persoane din cler. Sper ca intreaga Biserica sa sustina concret, prin vot, acest demers… Ma refer si la credinciosii simpli din parohii, care isi asculta Preotul si se supun cerintelor sale.

    Am avut pe blogul Altetei Sale Regale o interventie referitoare la un text pe care nu am reusit sa il scriu pe Hot News. Sper din toata inima ca nu am suparat pe nimeni… Nu vreau sa acuz pe cineva fara a avea dovezi certe.

    Este absolut jenanta atitudinea unor articole de pe acest site referitoare la Principele Radu. Denota o lipsa totala de diplomatie si de caracter, insa eu personal nu pot lansa reprosuri nefondate.

    M-am gandit sa intervin printr-un eventual drept la replica, in calitate de persoana fidela Familiei Regale, insa tind sa cred ca pot provoca reactii nedorite.

    Ma rog pentru Principele Radu. Dimineata si seara.

    Inima mea spune ca va fi bine. Adica, va fi ales. Am acest sentiment. Decizia Altetei Sale Regale de a se implica in acest act pare a raspunde unui plan divin. Cred ca este o foarte atenta lucrare a Proniei. Este un eveniment asteptat si de cei de pe lumea asta si de cei de pe lumea cealalta.

    Nimic nu este intamplator… Nimic.

    Prin nesupunerea fata de Rege, Romania comite un regicid constant…

    Va multumesc foarte mult
    si va doresc din toata inima tot ce este mai bun si mai frumos…!

    ,Pe curand.
    Anca-Maria (32 de ani)

  13. RazvanPascu.ro says:

    Mult succes principelui Radu Duda in campania electorala. eu sunt alaturi de el, oricand mi se va cere asta.

    Voua de ce va place Radu Duda?

    Comentati pe http://www.RazvanPascu.ro

  14. Eugeniu C. says:

    Exelentei Sale , Principele Radu

    Ma numesc Eugeniu C. sunt sculptor din Timisoara si autorul unui proiect de campanie electorala alternativa, inedita si complementara , menita sa acapareze secvential intregul spectru electoral si sa creeze o discrepanta de neegalat , intre dumneavoastra si contracandidati .

    Proiectul meu nu se substituie, campaniei “traditionale”

    ci o completeaza.

    Demersul meu va va duce in turul doi de scrutin. Acest lucru este echivalent cu castigarea alegerilor.

    Bugetul necesar aplicarii lui : 5% din costul unei campanii electorale clasice si anacronice.

    Acumularile electorale se vor face , nu in paralel cu cotracandidatii, ci in dauna acestora.

    Chemati-ma, va voi sta va dispozitie cu toate amanuntele si cu implicarea mea totala in reusita proiectului propus.

    Eugeniu C.

  15. alex 24 says:

    Alteta,D-L Duda…sunteti GENIAL…ii LASATI sa dea in dumneavostra si sa zica ce vor si nu ziceti nimic sa ii contracarati…sunteti un exemplu de INTELIGENTA care la noi nu se mai gaseste…ma uitam pe diferite bloguri ce se injura si se cearta ca prostii…ca altfel nu le pot zice…in cazul candidaturii dvs …cred ca e ceva de genu’…Romania si cearta si Radu Duda castiga….sunteti GENIAL sincer…nu am mai intalnit asa ceva…chiar nu ma intereseaza ce cursuri ati absolvit…numai si pentru asta,ca ii lasati sa se certe singuri si mie imi arata ca aveti o inteligenta peste MEDIE…sunteti facut pentru a fi LIDER…SUCCES

  16. Alexandru Mircea says:

    DESPRE CLIŞEE COMUNISTE SAU RĂSPUNS LUI MILUD
    Stimate domn, patosul cu care invocaţi textul constituţional m-a determinat iniţial să cred că am de a face cu un jurist. Din păcate, vehicularea nonşalantă a unor clişee, create de istoriografia comunistă şi întreţinute de cea decembristă, m-au făcut să realizez că am în faţă un diletant.Pentru că sunt sătul să aud aceleaşi tâmpenii debitate papagaliceşte daţi-mi voie să fac nişte precizări.
    1. Actul de abdicare de care vorbiţi este lovit de nulitate absolută, deoarece a fost smuls prin constrângere, aşadar orice scrie acolo nu poate produce efecte juridice valabile. Dacă aţi avea dumnevoastră dreptate, nu am mai fi asistat la repunerea în dreptul său de proprietate a Majestăţii Sale Regele Mihai, pentru că în cuprinsul actului de abdicare se renunţa şi la acest drept.
    2. Faptul că suntem o Republică nu atrage după sine imposibilitatea purtării unui titlu nobiliar, măcar pentru faptul că textul constituţional nu prevede explicit o astfel de interdicţie. Ori “ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, aşadar unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge. Dealtfel Franţa sau orice altă republică nu interzice nici ea indicarea titlului de nobleţe, măcar pentru faptul că fobiile împotriva aristocraţiei au avut după 1789 o tristă consacrare.
    3. Candidatura Alteţei Sale Regale nu tulbură câtuşi de puţin ordinea constituţională…singura problemă ar fi fost dacă membrii Casei Regale ar fi făcut opoziţie faţă de un asemenea demers. Cum însă şi aici lucrurile sunt clare, nu subzistă vreun temei pentru care această candidatură să fie respinsă.
    4. Încrederea ca garant al Constituţiei pe care vă întrebaţi cum s-o acordaţi Alteţei Sale, merită un răspuns mai amplu. În primul rând, forma esenţială de încredere în acest caz este votul nostru, iar dacă Alteţa Sa câştigă alegerile înseamnă că există o voinţă populară care poate modifica inclusiv Constituţia, dacă e nevoie. Şi aici îmi revine sarcina să vă anunţ că regulile jocului demnocratic ţin seama de acest lucru şi se mulează ca atare.
    Ştiu, e o veste proastă pentru dumneavoastră că nu sunteţi exponenţial pentru naţia română, dar deh! ce să-i faci nu poţi să le ai pe toate dom” Milud. Apropo, pentru cineva atât de înfierbântat de zel republican şi cinstituţional, de la care putem tice că depandă!, nu e păcat să îţi ascunzi identitatea. Fii martir, nene Nae, arată-te!

  17. Andrei T. says:

    Buna ziua,

    Asa cum am scris Altetei Sale, incerc si eu sa-mi aduc modestul aport la ceea ce eu consider a fi sansa revenirii la valorile fundamentale si la normalitate prin promovarea acestei candidatuiri si incerc sa folosesc abilitatile date de experienta mea profesionala in management si vanzari pentru a da pe parcursul campaniei cateva sfaturi nascute dintr-o privire critica realizata din exteriorul acesteia. Astfel, am observat ca au aparut pe unele forumuri ale unor formatori de opinie cum ar fi http://cronica.primatv.ro/, mircea-badea.ro,etc (personaje pe care le admiram intr-o oarecare masura) cateva articole izvorate din lipsa de informare. Am luat pozitie (user Dorin1) fata de acestea si sugerez ca toate aceste forumuri ale formatorilor de opinie(ex. Ciutacu, Cristoiu, Stelian Tanase, Turcescu, etc), sa fie monitorizate pentru a putea interveni cu luari de pozitie presarate cu argumente solide.

    Cu stima,
    Andrei T.

  18. ramo says:

    Pentru Alexandru si Milud: Forma de guvernamant nu poate fi modificata. Nici macar printr-o revizuire a Constitutiei. Forma de guvernamant e baza Consitutiei in forma actuala. Constitutia e emanatia ei. De aceea pentru a putea face o schimbare ar trebui aleasa o noua Adunare Constituanta care sa adopte o noua Constitutie. In afara unei revolutii sau a unei lovituri de stat nu vad cum s-ar putea intampla asta in Romania. Faptul ca regele Mihai a renuntat la “prerogative” inseamna doar ca el a renuntat la prerogativele Constitutionale. El detinea anumite puteri in baza Constitutiei. Nu le mai are. Nu le va mai avea probabil niciodata. In loc sa il condamni(Milud), ar trebui sa te gandesti prin cate a trebuit sa treaca acest om. Nu-i doresc nimanui sa fie umilit. Nici macar dumanului meu. Sper ca viitorul presedinte(:) ) sa isi poarte cu mandrie titulatura de “principe”. E un simbol. Simbolurile sunt puternice, eficiente si neabuzive. Din nefericire oamenii politici distrug prin nesimtirea si prostia lor valoarea institutiilor pe care ar trebui sa le reprezinte. Ei de fapt nu cred in nimic, de ce le-as cere sa creada in simboluri…

  19. Ionut(NightWolf) says:

    Foarte frumoasa arhitectura au orasele Tg.Secuiesc si Sf.Gheorghe, seamana cu Brasovul, au potential turistic foarte mare.

    Eu de asta il sustin pe Principele Radu la presedentie, are simtul valorii si stie sa aprecieze cultura, economic nu se poate face de unul singur prea mult.

    Mie imi place sa vizitez noi locuri de cand eram foarte mic, sa cunosc si alte culturi, cand o sa ma duc la Brasov o sa trec si pe la Sf.Gheroghe si Tg.Secuiesc.

  20. alex 24 says:

    Domnule Duda o monstra a puterii Guvernului Boc…va dau un link de pe YOUTUBE( http://www.youtube.com/watch?v=cX9NYgpco4A )

  21. lupone says:

    foarte frumos la exterior…
    problema nu este inteleasa nici de ai lor nici de ai nostri.
    se pare ca in unele tari ale lumii sa inteles ca nu conteaza cui apartii ci ceea ce stii sa faci.
    din pacate noi suntem departe, foarte departe..

  22. ROMEO TARHON says:

    Sarut-mainile stimata Doamna Letitia Pop,

    Ma numesc Romeo Tarhon, biolog specialist si jurnalist din Bucuresti, un sincer
    sustinator, pana acum din umbra, dar cu multa convingere, al Altetei Sale
    Principele Radu. Inca de la lansarea candidaturii si a blogului Excelentei Sale
    am inceput sa postez mesaje de incurajare, de apreciere si de incredere justificata
    in fortele si personalitatea “speciala”, deosebita a Principelui pentru cumplita campanie ce
    il asteapta si in care comandourile de “mercenari” ai demagogiei, defaimarii
    si minciunii politice incearca (deja) sa il descurajeze, sa il compromita, din teama.
    In unul dintre mesajele precedente mi-am exprimat disponibilitatea sincera si m-am oferit
    ca voluntar dezinteresat, spre a ma face folositor Principelui si echipei Sale, nu doar
    prin cuvantul rostit, in general in cercul social al cunostintelor, in favoarea Principelui,
    dar, mai ales prin cuvantul scris in ziarul NATIUNEA unde public, precum
    si in presa on line si site-urile de comentarii, ci si ca persoana fizica si particulara
    prin servicii personale de transport, insotire- preluare, afisaj, mesagerie, etc,
    utilizand in acest scop, pe propria mea cheltuiala, autoturismul personal,
    fiind dispus sa dedic un timp insemnat, ziua si noaptea, acestor servicii care m-ar onora.
    Poate si experienta mea practica de voluntar in campania electorala pentru
    regretatul lider taranist Corneliu Coposu, cum si cea de jurnalist si promotor de imagine,
    alaturi de alte calitati morale, educationale, culturale, cognitive… despre
    care imi cer scuze ca fac referire fara modestie, ar putea servi crezului in Priuncipe.
    Nu am fost si nu sunt “inregimentat” in vreun partid sau formatiune politica ori sociala.
    Va asigur ca imi ofer voluntariatul din constiinta, din suflet, din onoare, din convingere si
    nu incerc sa ma infiltrez ca intrus al vreunei grupari de interes, oculte. C.V.-ul meu va sta la
    dispozitie, nu am nimic de ascuns, nu am motive sa imi fie rusine de trecutul meu.
    Sunt un om absolut normal si moral dar deceptionat, dezamagit de clasa politica.
    Datele mele de contact sunt: CELL 0745138576, FIX/FAX 0212205086,
    E-mail monarom2000@yahoo.com.
    Onorati-ma si indatorati-ma sufleteste,.va rog, sa va pot fi folositor prin orice gest sau efort.
    29.04.09
    Sarut-mainile.

  23. alex 24 says:

    Alteta ce parere aveti de Imnul Turismului(The land of Choice)?…eu consider ca este de un prost gust putin intalnit pe undeva..sincer m-as bucura sa ii acuze de plagiat…imi suna a melodie de inmormantare piesa lui MogA…cred ca e prima piesa pe care o urasc a lui Moga…astept raspuns

  24. George A. says:

    Alteta voastra,

    va rog sa-mi permiteti sa-i raspund d-lui Milud.

    Stimate domnule, daca cineva va pune un pistol la tampla si va ameninta ca va omoara pe dvs. si alti 1000 de oameni, ati semna un act? va spun eu ca v-ati vinde si sufletul doar sa scapati. un astfel de act este NUL. iar romania nu a fost niciodata o republica adevarata. am o intrebare OK, monarhia nu e buna, regele nu e bun. dar actuala clasa politica e buna? care fura si distrug tot? care falimenteaza intreprinderi odata profitabile? din cauza carora mii de oameni raman fara un loc de munca? ei sunt buni nu? Singura greseala a Regelui a fost ca a dorit sa salveze ROmania si l-a demis pe Antonescu. Si pentru asta plateste si Majestatea Sa si noi. Trebuia sa murim cu totii de partea Germaniei. Romania ar fi fost distrusa, dar ne-am fi pastrat onoarea si tara in 50 de ani si-ar fi revenit. asa Germania si Aliatii ne stiu drept cei care au luptat impotriva lor iar Germania drept cei care i-am tradat cand aveau nevoie mai mult.

  25. Cosmin says:

    Foarte interesanta postarea Altetei Voastre. Chiar acum cateva zile vorbeam cu un prieten despre ideea de “neam”. Si am ajuns la concluzia ca neamul nostru este, de fapt, neamul roman extins: romani, maghiari, rromi, germani, rusi lipoveni, armeni, machidoni etc.
    Pana la urma suntem cu totii parte a acestui neam. Si cu totii va trebui sa contribuim la constructia Romaniei. Si ma refer la constructia continua.
    Statul exista pentru a-si servi cetatenii. Si cu cat cetatenii isi servesc mai bine statul, cu atat mai bine statul ii va servi pe ei, indiferent de vasrsta, sex, etnie, religie. Cetateanul nu exista decat de UN singur fel: omul cu buletin de Romania. Restul, sunt doar instrumente de diferentiere pentru a inlesni identificarea, dar numai atat. Am scris acum cateva luni un textulet despre asta. Acum il copiez aici, uitati:
    “Libertatea individului & suveranitate colectiva

    Unde se termina libertatea si unde incepe “reglementarea”? Si ma refer la raportul cetatean – guvern. Urmeaza sa subliniez un paradox. Fiti atenti. (macar voi, ca eu ma gandesc la cai verzi :p). Intr-un stat de drept, de ex. Romania, avem, din pacate, doua entitati distincte: populatia si guvernul (prin guvern ma refer, in fapt, la intregul aparat de stat, in speta Guvern si Parlament). De ce din pacate? Pentru ca democratia a plecat de la un principiu simplu de la care s-a departat. Uitati o varianta generalizata: Pamantul este populat de o varietate de fiinte. Vii si non-vii. Animale si plante. Dintre toate fiintele locuitoare ale pamantului avem una singura care poseda ratiune: fiinta umana. Deci, fiinta umana are o responsabilitate fata de sine si fata de celelalte fiinte de a mentine intreaga planeta sigura. De a trai in pace, de a nu distruge, de a ocroti toata creatia. Acea creatie pe care nu el a creat-o si care, din punct de vedere al creatorului, este pe aceeasi treapta cu omul. OK. Al 2-lea principiu. Fiinta umana este libera. Este bipeda, are control total asupra tuturor gesturilor si gandurilor sale si poseda liberul arbitru. Intrucat nici o fiinta umana nu este mai bipeda, sau mai in controlul gesturilor si gandurilor sale, sau mai libera, conchidem ca toti oamenii sunt indreptatiti sa actioneze si sa traiasca dupa propria ratiune. Toate bune si frumoase pana la aparitia societatii. Printr-un sir de evenimente pe care le stim, mai mult sau mai putin, oamenii s-au organizat in societati. Deci: societatea umana este alcatuita dintr-un numar de indivizi, de egala valoare si importanta umana. Intrucat nici o fiinta umana singura nu poate construi o autostrada, sau o centrala atomica, sau un aeroport, oamenii s-au organizat in societati, si-au unit fortele pentru a putea, impreuna, sa construiasca, sa creeze, sa inoveze pentru binele tuturor celor implicati in societate. Pe masura ce societatile au crescut, a devenit din ce in ce mai greu pentru ca toata lumea sa fie implicata direct in procedeul adoptarii deciziilor. In acel moment, societatea a creat statul. Statul ca unitate administrativa, reprezentativa a societatii. Cea mai rezistenta forma a statului este democratia. Deoarece statul democratic reprezinta interesele a milioane de oameni LIBERI. Cand, spre ex: 22 de milioane de oameni liberi decid, pentru o mai buna administrare a resurselor pe care le detin la nivel colectiv, sa infiinteze un stat, legitimitatea acelui stat este garantata. Insa nu trebuie uitat ca asa cum societatea decide formarea statului tot ea poate decide, in orice moment, reformarea lui, inlocuirea lui sau chiar desfiintarea lui. Statul exista atata timp cat este dorit de societate. Atata timp cat societatea ii ingaduie existenta. Votul de incredere al societatii poate fi retras in orice moment iar in acel moment statul se desfiinteaza, la fel de firesc precum s-a infiintat.
    OK, acum, urmatoare intrebare: De ce doreste, spre ex: societatea romaneasca, sa infiinteze si autorizeze un stat: Statul Roman? Pai in primul rand, pentru ca acesta sa-i garanteze, sa garanteze tuturor membrilor societatii dreptul lor fundamental: LIBERTATEA. LIBERTATEA de a trai, de a munci, de a fi vesel, de a fi trist, de a lua orice decizie personala total independent, de a se forma intr-o societatea, de a infiinta sau desfiinta statul. Deci statul este creat de oameni liberi cu scopul de a le apara libertatea. Statul se afla, 100% la cheremul cetatenilor. Am putea spune la “mila” societatii. Societatea sta, observa, analizeaza activitatea statului, cu rabdare, de la loja Coloseumului, si cu degetul mare paralel cu solul. Cei care se angajeaza ca administratori ai statului, se pun, de buna voie si dintr-un extraordinar simt civic, in slujba societatii. Societatea are drept de viata si de moarte asupra statului. Si asa si trebuie sa fie. Aceasta ordine de transmitere a puterii se numeste democratie. Atunci cand puterea se da sau se ia de jos in sus. De la individ la stat. In momentul in care se intampla invers avem un esec al sistemului.
    In momentul in care statul nu se supune vointei societatii, oricare-ar fi ea, fie ea si dezicia de a-l desfiinta sau, si mai rau, aduce limitari la LIBERTATEA cetateanului atunci avem de-a face cu o dictatura. Cand cei alesi de societate nu se supun orbeste ordinelor si nazuintelor societatii si lucreaza in contra acestora, in orice mod, atunci, in primul rand se numesc tradatori iar apoi dictatori. Incepand din acel moment, momentul in care statul nu se mai afla in slujba cetateanului, acel stat nu mai este legitim. Se face vinovat de tradarea incredereii care i-a fost acordata de cetatean iar cetateanul nu mai are nici un motiv sa-i recunoasca autoritatea. Societatea, atunci, desfiinteaza statul si creeaza altul. Daca statul nu se lasa desfiintat si continua sa-si impuna propria viziune, aceea care este diferita de cea a societatii, asupra ei, atunci vorbim de dictatura. De obicei in acele momente are loc revolutia: dezmembrarea fortata a statului de catre societate. Reinstaurarea libertatii direct exprimate a cetatenilor si infiintarea unui nou sistem politic-administrativ.
    Atat am avut de spus. Acum sa ne punem intrebarea, care este, la ora actuala, natura relatiilor dintre societate si stat in Romania?”

  26. N.N. says:

    Alteta,

    Am urmarit in ultimele 2-3 saptamani toate aparitiile altetei voastre in cadrul emisiunilor de televiziune. Emisiunea din a doua zi de Paste de la Realitatea TV, moderata de Oana Stancu, cred ca a fost un mare succes, discursul Altetei Voastre a fost, ca intotdeauna de altfel, plin de coerenta si de consistenta. Mi-a atras atentia emisiunea ca urmare a claritatii cu care ati explicat problema colaborarii cu Securitatea precum si ca urmare a modului in care v-ati prezentat viziunea despre cum trebuie “condusa” Romania ( a se avea in vedere aici si diferenta de nuanta, pe care ati prezentat-o la emisiunea lui V. Ciutacu, dintre a conduce si a reprezenta Romania).
    Din pacate nu eram in Timisoara atunci cand ati venit alaturi de Principesa Margareta. Intrucat imi doresc enorm de mult sa va cunosc si sa am sansa sa va vorbesc( suntem multi tineri care dorim asta) va rog, Alteta Voastra, ca in cazul in care veti mai vizita in viitor fie Turnu-Severin fie Timisoara sa va anuntati, daca este cu putinta, intentia pe blog.
    Va multumesc.

    Cu profund respect,
    N.N.

  27. Cosmin says:

    Foarte tare articolul despre sondaje de pe http://www.opritiminciunile.ro/. Off, nu stiu ce o sa ne facem cu presa din tara asta. De multe ori atat Realitatea-Catavencu cat si Intact sunt foarte partinitoare, iar de multe ori la vedere.
    Oricum, da, sunt sigur si ma alatur pariului: 30% in primul tur, 60% in turul doi. N-o sa ma faca nimeni, nici in o mie de ani, sa cred ca Traian Basescu(pe care l-am sustinut) sau Mircea Geoana au vreo sansa. Ne-or crede jurnalistii prosti, isi pot face iluzia asta, dar orbi nu suntem.
    Gata, se schimba garda la Palatul Cotroceni.

  28. Alexandru Mircea says:

    SCURTĂ NUANŢARE PENTRU RAMO:
    Din ce am scris eu nu rezultă faptul că aş fi avut în vedere o modificare a formei de guvernământ, ci doar faptul că voinţa suverană şi liber exprimată a poporului poate modifica un text constituţional-ambiguitatea propriei mele exprimări în acea postare e intenţionată şi mi-o asum ca atare. Altminter,i perfect de acord cu tot ce ai spus, cu adăugirea că sunt mai optimist în privinţa şanselor de a avea un rege…în fond cuvântul “restauraţie”nu a apărut din senin. Oricum, indiferent de nuanţa premoniţiilor noastre constituţionale, salut amical în persoana ta un intelectual care arde frumos pentru o cauză nobilă.

  29. N.N. says:

    Alteta Voastra Regala,

    Revin cu un nou mesaj intrucat astazi am citit si eu ultimul articol de pe “opriti minciunile”, cel legat de sondajele CURS si CCSB. Mi se pare absolut strigator la cer modul in care mass-media a reflectat situatia, “uitand” sa mentioneze atat cifra din sondajul CCSB, cat si faptul ca nici nu aparea numele Altetei Voastre in sondajul CURS. Alteta, ar fi extraodinar, cred, daca personal sau cineva din staff-ul de campanie ar putea explica la Televizor si/sau Radio realitatea din sondaje. Oricum, intrucat doresc sa va sprijin realmente in aceasta campanie, voi indemna cat mai multe persoane sa va viziteze blogul si site-ul http://www.opriti minciunile.ro. Le voi spune totodata tuturor ca aveti sanse reale de a castiga aceasta “batalie pentru Romania”.

    Cu loialitate,
    N.N.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 52953086
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate