Studenți polonezi au vizitat expoziția Principesei Sofia
În cursul săptămânii trecute, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a prezentat expoziția personală de fotografie “Romania’s Journey” organizată la Galeria de Artă Wałbrzyska BWA din Castelul Książ, din municipiul Wałbrzych, Polonia, studenților Facultății de Design Interior din cadrul Universității Angelus Silesius din Wałbrzych. După prezentarea fotografiilor, a urmat o discuție cu studenții referitoare la lucrările Alteței Sale Regale. Expoziția Principesei Sofia prezintă o călătorie vizuală către inima României, vizitatorii având ocazia să admire portrete expresive și peisaje pitorești din țara noastră. Fotografiile realizate de Principesa Sofia sunt o sărbătoare vizuală a peisajului, a patrimoniului cultural și a mediului rural din România. Expoziția își propune să evidențieze istoria bogată și diversă a României, prezentând multe „comori românești”, cunoscute și mai puțin cunoscute. Alteța Sa Regală a reușit să surprindă spiritualitatea și viața religioasă a românilor într-o formă autentică. Expoziția este deschisă până la data de 30 septembrie 2021 și este prima prezentare a fotografiilor Principesei Sofia în Polonia. |
Întotdeauna comunicarea prin artă a fost şi este cea care face lumea să functioneze, facilitând conexiunile umane , pentru că în artă se vorbeşte o limbă universal înţeleasă. Toată admiraţia şi preţuirea pentru ASR Principesa Sofia care , prin arta fotografică, duce numele României peste tot în lume !