Stindardul regal
Astăzi, duminică, 14 ianuarie 2018, s-au împlinit patruzeci de zile de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I. În cursul dimineții, la Palatul Elisabeta, steagul tricolor care a stat în bernă timp de patruzeci de zile, a fost înlocuit cu Stindardul Regal. Acest stindard (sau pavilion) indică faptul că Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, se află în reședință. Stindardul din imagine este arborat deasupra Palatului Elisabeta, Castelului Peleș sau Castelului Săvârșin atunci când Majestatea Sa se află în acele clădiri. În absența Majestății Sale din reședințele regale, stindardul se înlocuiește cu steagul tricolor. Modelul acesta de stindard destinat suveranului a fost instituit în anul 1922 și a fost folosit de Regele Ferdinand I, de Regele Carol al II-lea și de Regele Mihai. |
Bolţi fără coloane
Obişnuiţi a auzi cele mai anoste pledoarii ale unor demnitari şi politicieni, ce interoghează ei înşişi naţiunea română, martoră a propriei revolte ascunse, ne-am fi aşteptat cel puţin în zilele recente, la orice din partea lor, numai la a-şi ivi brazde adânc ramificate pe frunţi, la gesturi unite cu grimase şi strâmbături ale feţei atunci când, vorbind răspicat şi sonor pângăresc pe Majestatea Sa Regele Mihai şi Familia Regală a României, nu…! Au oamenii aceştia vremelnici o rezervă a tot ce spun, trădând vanitatea de a retrăi încă o dată impresia provocată pe propriile cuvinte, după ce vor fi ajuns la momentul terminus al mandatelor, urmând a-şi savura presupuse izbânzi dintr-o salbă de somnifere verbale, aruncate ca dintr-o mortieră politică oamenilor, fără nici cea mai vagă mimare a remuşcării…! Gura lor, una şi aceeaşi, în esenţă, toate având aceeaşi mamă, face exerciţiul cinic de a da glas unei strategiei iluminate, zic demnitarii şi politicienii cu un pumn strâns şi o palmă în care mint că ţin monezile de aur ce vor răscumpăra viitorul României restaurate. Aşa lasă să le răsară pe faţă unda obraznic de zâmbitoare, în ritmul cuvântărilor… ce ironie tulbure, fără culoare…! Dovedind, pare-se, o pasiune pentru incitare, cu preţul monopolului asupra emoţiei colective, fruntaşii României prezente se desfată lăsând fără graţie pe ziariştii aserviţi să le desfacă degetele cu întrebări numai bune de a face posibilă expunerea monezilor deloc veritabile, ba chiar pistruiate de steril şi metal reciclat…!
Sărman poporul nostru, neîncetat se pricopseşte cu astfel de parveniţi fericiţi şi mândri de a fi republicani peste o republică băgată pe gât românilor cu tancurile sovietice, pe seama abdicării Majestăţii Sale Regelui Mihai I prin forţă şi şantaj, după ce o privire şasie a luat şi continuă să ia la ţintă valorile regalităţii şi monarhiei constituţionale, prestigiul Majestăţii Sale, în primă instanţă.
Crud blestem! Pe lângă ură, jocuri de interese, aviditate de putere, dispreţ faţă de binele şi dreptatea naţiunii, avem a face cu demnitari ce nu cunosc ori ignoră istoria şi nici nu se bucură de consilierea unor istorici eminenţi, de bună credinţă…! Cum poţi vorbi unor astfel de oameni despre forţa de simbol a regalităţii, despre valorile morale transferate prin Rege şi Familia Regală, Regatului, ca argumente ale identităţii naţionale, despre garanţia stabilităţii, obiectivitate, progres, justiţie socială, respect internaţional, rolul de arbitru, de garant al libertăţilor fundamentale?! Cum, din moment ce ei se exprimă cu „fostul rege”, să le explici că suveranitatea presupune exercitarea unor drepturi fundamentale ca „ius imperii”, ius gladi”, „ius maiestatis”, „ius honorium”, că în cazul pierderii teritoriului, patriei, deci, monarhul nu-şi pierde drepturile de suveran, le conservă… regele rege rămâne, nu-şi pierde titlul, existând suveranitatea neteritorială, pe care Majestatea Sa Regele Mihai I, ca să dăm un exemplu, a avut-o în exterioritatea României, pe perioada lungului său uxil lugubru?!
Deci, nu există un „fost” rege, ci un Rege…! Şi-atunci, cum să suspenzi Normele fundamentale ale Familiei Regale a României, Statul Casei Regale a României, succesiunea, linia de succesiune, etc… şi în consecinţă, cum să retragi dreptul Familiei Regale a României la reşedinţa regală de la Palatul Elisabeta?! Nu a fost deajuns jumătatea de veac de surghiun a Familiei Regale române?! O exilăm încă o dată ?! Nu iau în considerare trâmbiţaşii inepţi că proprietăţile Majestăţii Sale Regelui şi Familiei Regale, ca şi proprietăţile Coroanei române, moştenite şi fructificate ilegal de Statul român prin regimul comunist subuman şi securitatea odioasă au fost stoarse, devastate şi înstrăinate parţial sau total, în toată perioada incredibilului exil? Când, şi sub ce formă despăgubeşte Statul pe proprietarul de drept, cine şi cum face dreptate şi lumină în această neagră şi serpentinată dâră a istoriei României?
Cum, cine şi ce explică poporului român care şi-a argumentat fidelitatea şi iubirea faţă de regele său cu tristul prilej al funeraliilor din decembrie 2018? Cum şi ce onoare au demnitarii României prezente în faţa cancelariilor lumii întregi, la nici şaizeci de zile de la plecarea în eternitate a bravului rege, de vreme ce astăzi Familia Regală a României este somată să-şi predea propria reşedinţă istorică, în care de-a lungul vremilor s-au pecetluit evenimentele cardinale ale vieţii româneşti, şi pe aleile căreia au răsunat paşii celor mai importante personalităţi mondiale, încoronate sau nu, contemporane monarhilor României?
Pot explica demnitarii şi politicienii noştri comparaţiile ce-au scăpat premierului Mihai Tudose, uniform cu susurul ironiilor sale, frecvent nefericite, în care globalizează pe Majestatea Sa Regele Mihai I cu toţii zişii „şefi de Stat” ai României? De când preşedinţii republicani sunt şefi de stat? Sub ce gravă blasfemie poate aluneca premierul, aliniind pe Rege cu preşedinţii republicani, prin urmare şi cu Gheorghe Gheorghiu Dej sau Nicolae Ceauşescu?! De câtă eleganţă se poate vorbi în ce-l priveşte pe actualul premier Mihai Tudose, atunci când vorbeşte despre Familia Regală a României (Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române şi Alteţele Lor Regale Principesele, cu precădere) în strictă şi identică relaţionare cu „fiicele altor şefi de Stat”?!
Trăim într-o vreme şi o ţară în care obrazul poporului român e tot mai pătat de demnitari şi politicieni care urcă la rangul de cârmaci – prooroci, iluminători… –, pe o tot mai absentă voinţă populară…! Fruntaşi ai neamului, care cer pomană electorală, se avântă azi în opera distructivă de a ne macula sufletul, steagul, stema, imnul…! Aşa nu se mai poate! Se fac înscăunări prin recurgerea la un mecanism de tertipuri fundamental defavorabile oamenilor! Nu există, ori se omite un minimum de cunoaştere a istoriei – respectul pentru istoria patriei ar îngusta întrucâtva, cel puţin calea elanului de a ne sfâşia memoria eroilor!
Orânduirile de după 30 decembrie 1947 şi până azi au invadat aşezămintele voievodale româneşti, şi-au luat în stăpânire Peleşul, mai fiind un pas până la a-l transforma în cherhana politică – au organizat la Castelul de Scaun al României petreceri private, au stins mucuri de ţigară de mobilierul de patrimoniu, au spart vase de cristal şi porţelanuri inestimabile, au îndoit tacâmuri, au sustras capodopere, au murdărit fiecare centimetru pe care l-au atins, iar acum jinduiesc şi Palatul Elisabeta pentru că sodomismul politic despotic e şi azi înfloritor…! Feţe cu obraz pătat până în crevasele zbârciturilor şi cu ironia cimentată în guri până la ureche, lasă loc ivirii unei mirări pe conştiinţa naţională, mai mari decât la invazia moscovito-securisto-comunistă. Tam nisam, unii au urcat prea sus, iar urmele lor au calea vitrinelor cu orori ale istoriei! După cum au dat ei buzna în sufletul neamului românesc, tot aşa le va veni şi lor rândul să-i năpădească ruşinea, ca singur fruct al trecerii nefaste de-a curmezişul unui an, doi, trei… de supremaţie, în care-au clădit bolţi fără coloane…!
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)
Un stindard al demnităţii , al iubirii de ţară şi de neam, un stindard al credinţei în bine şi frumos !
Respect, admiraţie şi preţuire pentru întreaga Familie Regală !
Dorim ca acest stindard sa fluture in permanenta pe cladire , si nu numai pe aceasta cladire . Atat timp cat stidardul este ridicat inseamna ca “Floarea Noastra ” este in tara iar “Floarea” trebuie sa urce pe Tron cum este firesc normal si bine pentru aceasta natiune. S-a vazut clar cat respect au avut politicienii fata de Majestatea Sa Regele Mihai 1 al Romaniei , trei zile de prefacatorie care nu au reusit sa pacaleasca pe nimeni asa cum nimeni din acest popor nu a fost intrebat daca doreste o “republica”. Nu sunt interesat de “republica” lor , doresc sa revenim la cea mai profunda forma de guvernare Monarhia Constitutionala. Ceea ce ma intriga si ma uimeste profund este faptul ca “partidele istorice” nu scot in sunet pe aceasta tema de interes national in anul Centenarului de parca nu ar cunoaste istoria……….Este dureros ca sustinator al Monarhiei sa sesizezi acest aspect. cele mai alese ganduri la adresa Majestatii Sale, Casei Regale si Coroanei Romaniei. Va iubim ! av.Ovidiu C-tin Seculi
Respect, admiratie pentru aceasta familie regala!!!
Ma bucur ca Majestatea Sa este aici in tara!
Doamne ajuta!!!
Palatul Elisabeta nu este al statului roman care l-a obtinut prin furt pe vremea comunistilor! Palatul Elisabeta este al Familiei Regale Romane si asa trebuie sa ramana! Ce a facut statul roman pentru aceasta cladire emblematica a capitalei in perioada comunista cand a fost lasat in paragina la fel ca si alte cladiri istorice din toata tara? Ce a facut statul roman pentru aceasta cladire dupa decembrie ‘ 89, l-au transformat intr-un restaurant ordinar. Ce a facut Casa regala pentru acest palat de cand le-a fost dat in folosinta? L-au readus la gloria si frumusetea, eleganta de odinioara cum au facut si cu Savarsinul. Rusine statului roman! In unele momente ale vietii mi-e rusine ca sunt romanca! Va cer iertare Majestate in locul lor si imi pare rau ca suntem prea mici sa putem face ceva! Monarhia salveaza Romania!
Stindardul va ramane pe Palat!
Bună seara.
Vă rugăm frumos să transmiteți toata dragostea Majestatii Sale Regina, și să o asigurati de tot sprijinul nostru. Suntem cu sufletul alaturi de Majestatea Sa, iar astazi am facut un apel la unitate in spiritul acestei iubiri:
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1640043659411721&id=100002183094115
[…] fost înălțat STINDARDUL REGAL, același folosit de Regii Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai. (http://www.romaniaregala.ro/jurnal/stindardul-regal/). Stindardul sau pavilionul regal este un steag folosit, așa cum îi spune și numele, exclusiv […]