Ștefan Câlția: Stejar pentru Rege, flori pentru Regină

În perioada 1 noiembrie – 8 decembrie 2012, Galeriile AnnArt din București au găzduit o expoziție cu lucrările pictorului Ștefan Câlția dedicată Majestăților Lor Regele Mihai și Regina Ana și intitulată “Stejar pentru Rege, flori pentru Regină”. Curatorul expoziției a fost Adrian Buga.

În mijlocul lucrărilor s-au aflat “Stejarul Regelui” și “Flori pentru Regină”. Ambele tablouri fac parte din Colecția Regală de Artă Contemporană și sunt expuse la Castelul Săvârșin, respectiv la Palatul Elisabeta.

Expoziția a cuprins, de asemenea, o serie de 91 de gravuri dăruite Regelui Mihai de către maestrul Ștefan Câlția cu ocazia împlinirii vârstei de 91 de ani, la 25 octombrie, anul acesta.

La încheierea expoziției a fost prezentă Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare.

Îmi face plăcere să vă prezint, mai jos, cele două eseuri dedicate de Adrian Buga tablourilor regale.

Stejar pentru Rege

de Adrian Buga

În grădina Castelului din Săvârşin, ca în alte locuri ale României, străbatem imponderabilitatea „celuilalt tărâm”, într-o dimensiune a înaltului. Reşedinţa regală, cu aleile, castelul, lacul şi stejarii săi, este sădită definitiv în sufletul Membrilor Familiei Regale şi oglindeşte prin dragostea de pitoresc un sentiment al destinului întrepătruns. Genius loci, spiritul locului, ne invită către o cercetare amplă, grădina – în acest din urmă înţeles – ajunge să fie al doilea chip al Lor.

Stejar pentru Rege, pictat de Ştefan Câlţia în anul 1993, îţi dă iluzia că asişti o clipă la naşterea lumii. Avem aici o margine de pădure şi deasupra un cer straniu; totul e mişcare pătimaşă, un dinamism al liniilor boltirii de început; glasul cerului fierbe, aşteaptă cuvântul cel dintâi şi împarte undele tumultuoase marelui Tot. Locul de separare, găsit între coroana arborilor şi cer, se simte ca element fizic, palpabil. Ritmul ne adânceşte în perspective cosmice, cuprinde în ridicarea sa şi mişcă mai profund decât orice drama noastră.

Stejarul, văpaie scăpată de sub scoarţa pământului, este o creştere spre înalt, un arbore cu totul diferit de cei liniştiţi. Liniile lui izbucnesc în goană, săgetează tot mai mult spaţiul dintre terestru şi văzduh; în curgerea lor, ne trag pământul de sub picioare. Natura, din care Ştefan Câlţia îşi făureşte realul, devine senzaţie organizată, cosmos articulat, pătruns de o logică interioară – în aceeaşi măsură şi creaţie alchimică, ne permite să înţelegem delimitarea dintre ce este dat pentru a fi cules şi ce este adaos spiritual – întregirea subiectivă.

Iată: plantele vin acum din adâncimi. Vegetaţia din spatele arborelui îşi pierde caracterul botanic şi se preface în trena de călătorie în sus a centrului. Partea care nu se vede, rădăcina sau zona de „creştere” a tabloului, este încărcată de mirosul pământului, îmbibat ca un burete de spiritualitatea locului. Muşchiul plin de apă, natura imediată a stejarului, cu încheieturi şi noduri, ne îndrumă spre o forfotă neauzită, cu formule tăcute pentru a pătrunde dincolo. Chiar şi ceea ce prin veacuri a fost, mai mult decât orice, semn al eternei neclintiri: Absolutul locului îl trăim în liniştea noastră.

Poate că Stejarul se naşte în om. Ştefan Câlţia sădeşte adânc adevărul din lumea imaginată şi ţese din umbre şi foşnet „trunchiul” lucrării, pentru ca apoi să facă să răsară în văzul nostru dimensiunile misterului, îngăduindu-ne să luăm parte la marea dramă interioară: stejarul este fără coroană.

În faţa tabloului, stările noastre de conştiinţă se prefac în fantome ale arborelui neîncoronat, se întrepătrund reciproc şi cer, în fiecare clipă, o nouă renunţare de sine. Unic în felul său şi fără să aibă nevoie de ferestre în afară, El nu a răspuns chemărilor imediatului; viaţa acestui Stejar pendulează perpetuu, dar tăcut, între Tot şi Neant.

Fiecare Rege a fost la început un mic copil, cum şi un stejar a fost odată o neînsemnată ghindă; prin orizonturile creşterii, ambii se apropie de Cel vechi de zile, răspândindu-se apoi direct în mit. Planul posibilului e înlocuit cu planul concretului, o realitate care trebuie să vină, unde Stejarul se întrupează în obiect de chemare. Te poţi apropia smerit de un stejar, aşa cum te înfăţişezi Regelui, dar pentru a-i înţelege frumuseţea trebuie, în momentul în care îl priveşti, să te îndepărtezi, să-l laşi să devină. Stejar pentru Rege nu sugerează, ci înseamnă.

Flori pentru Regină

de Adrian Buga

Apropiaţi-vă. În tangibilul ochilor noştri nu apare un simplu buchet de flori, ci un mănunchi de mirosuri în multiple înfiripări de culori şi arome vii. Firavele plante, surprinse în tihna lucrării, au valoare de temelie pentru întreaga cultură a picturii româneşti. Toate miresmele pânzelor, de la Grigorescu, Luchian şi Tonitza, năzuiesc spre o lume a suprasensibilului, unde vâltoarea simţurilor este folosită, prin parfum şi nuanţe, în a ne ridica peste sine. Numai în această stare de beţie putem percepe chipul buchetului de flori prezent aici.

De multe ori, naturile statice devin autoportrete încifrate – mă gândesc aici la pictorul Theodor Pallady –, iar dacă privim atent tabloul Flori pentru Regină, el are, la fel ca omul Ştefan Câlţia, un fel aparte, molcom, de foc îngropat, nu de efervescenţă sentimentală. Eul artistic, ca parte a naturii în care a fost udat de roua cunoaşterii, e temeinicul aflat în stare de aşteptare. Armonia lăuntrică, culeasă de creator în momentul oportun al inspiraţiei, îi înlesneşte să aducă aici, pe pânză, ce este acolo. În acest mod apare imitaţia interioară, unde Eul se desăvârşeşte prin „colţul de natură” ca expresie-de-sine.

Zola a scris cândva: „opera de artă e un colţ de natură văzut printr-un temperament”. În cazul nostru, propun ca lucrarea să fie temperamentul pictorului văzut printr-un colţ de natură. Ştefan Câlţia  are ceva în înfăţişare de te năvăleşte sfiala lângă el, dându-ţi tăceri reci, de iarnă blândă, în piept. Dacă i te afli în atelier, ridică, de peste coli sau pânze, doi ochi de cicoare culeşi de părinţii lui dintre apele Oltului, iar vorbele sale, pline de poveşti terminate în zâmbete sfinte, vin dintr-o barbă albă şi subţire la fir ca a Sfântului Nicolae găsit pe icoanele care se plimbă hoinare în Ţara Făgăraşului.

În opera lui Ştefan Câlţia, cuprinsă într-un cadru general, există şi ceva din ritmul ondulator, deal-vale, găsit în jurul satului Şona din Făgăraş. Această lume vivace este în anume sens o prelungire a sa. Chipul locului, cu dealurile, casele, drumurile şi troiţele întâlnite, ia forma unui autoportret sudat pe inuri bine întinse. Unirea perenă a pictorului cu spaţiul plin de ondulaţii indefinite din zona copilăriei, în care sufletul său suie şi coboară peste dealuri, îl aduce în ritmul unei eterne şi cosmice doine de care ascultă orice chemare sau călătorie. Nu sufletul călătoreşte după natură, ci natura în ritm cu sufletul. Ritmul a intrat în rânduiala gândirii lui, în nuanţele inefabilului său.

Aura stejarului şi Lumina florilor din lucrările dăruite Majestăţilor Lor Regelui Mihai şi Reginei Ana sunt prinse în pulsuri ale plenitudinii sufleteşti; dragostea răsare peste omul care a dăruit, în cel care a primit, din fiecare lucrare înfăptuită; fără să se ştie cine dă şi cine primeşte.

Stejar pentru Rege, Flori pentru Regină, cele 91 de plăci de gravură – alăturate gravurilor ca un deschis omagiu al sărbătoririi celor 91 de ani ai MS Regelui Mihai –, Grădinile şi Dealurile expuse, Scrisoare pentru Rege şi Scrisoare pentru Regină, toate sunt ample mărturisiri ale pictorului, ale naturii devenite şi însufleţite.

Astfel, fiecare lucrare prezentă în expoziţia galeriei AnnArt ne aduce-n faţă atelierul-templu al pictorului, iar întreaga atmosferă pare crescută în tihna miresmelor unei sfinte duminici fără sfârşit.

Fotografii de Daniel Mihai Constantinescu, Victor Bortas și Adrian Buga.