A fost predată Ștafeta Veteranilor Invictus 2023

Astăzi, la Palatul Elisabeta, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au primit pe voluntarii și militarii care iau parte la Ștafeta Veteranilor Invictus din acest an. Custodele Coroanei a predat simbolic ștafeta conducătorului grupului care aleargă pe primul segment al competiției, de la București la Ploiești. AGERPRES

Ștafeta Veteranilor Invictus, ajunsă la a X-a ediție, se desfășoară anul acesta în perioada 4-25 octombrie. Evenimentul este organizat anual, la nivel naţional, de către Asociația Voluntarilor Invictus, cu scopul de a promova eroii de ieri și de astăzi, prin intermediul sportului. Asociația Voluntarilor Invictus se află sub Înaltul Patronaj al ASR Principelui Radu. HISTOIRES ROYALES

Peste 500 de voluntari Invictus, civili și militari din întregul Sistem Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, purtători ai ştafetei, alergători şi ciclişti, parcurg mai bine de 3 300 de kilometri, pe trei trasee – albastru, galben şi roşu. Traseele pornesc de la Pitești (start, 11 octombrie), București (start, 5 octombrie) și Călărași (start, 4 octombrie) și vor ajunge toate la Carei, în ziua de 25 octombrie.

Cel mai important moment va avea loc de Ziua Armatei, pe 25 Octombrie, la Carei, unde Ştafeta Veteranilor Invictus va prezenta simbolic onorul tuturor eroilor de ieri și de astăzi.

Voluntarii Invictus sunt sprijiniți, ca în fiecare an, de către autoritățile centrale și locale, printre care Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne. Pe întregul traseu, participanţii vor fi însoţiţi de echipaje de poliţie militară.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    Tradiție demnă de urmat, transmisă de la o generație la alta, în care fiecare generație adaugă noi pagini în istoria neamului nostru, cu demnitate, patriotism și determinare, în semn de respect pentru veteranii și eroii căzuți la datorie.
    „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. ” Cinste și onoare pentru Familia Regală !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53961984
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate