Sir Gavyn Arthur, In Memoriam

Familia Regală a României a aflat cu tristeţe de trecerea la cele veșnice, subită şi dureroasă, marţi seara, a lui Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, Comandor al Ordinului Coroana României.

Născut la 13 septembrie 1951, Gavyn Farr Arthur a devenit avocat la vârsta de 26 de ani, după care, din 2001, a devenit magistrat în instanţele londoneze. Statura sa morală şi cunoştinţele sale profunde despre mediul social, internaţional şi economic au determinat implicarea sa în administraţia locală a Oraşului Londrei (centrul economic şi cultural al conurbaţiei londoneze). Astfel, el a îndeplinit mai întâi funcţia de consilier local (Alderman) şi apoi Lord Primar, în mandatul 2002-2003. De asemenea, a fost în diferite perioade Maestru al Ghidelor tradiţionale ale Grădinarilor (Gardeners), Lumânărarilor (Wax Chandlers), practicienilor în relaţii publice şi, cea mai importantă dintre toate, a Oamenilor Liberi ai Londrei.

Interviul lui Sir Gavyn Arthur la Televiziunea Română

În această ultimă calitate el a jucat un rol însemnat în pregătirea evenimentelor ce au marcat recunoaşterea rolului Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României în Al Doilea Război Mondial, culminând cu acordarea Libertăţii Oraşului Londrei Majestăţii Sale.

Sir Gavyn a fost nu doar un apropiat fidel al Familiei Regale a României, căreia i-a acordat susţinerea şi sfatul său înţelept, ci şi un prieten al României. Prin el s-au organizat mai multe evenimente economice şi sociale, prin care cultura şi economia românească au fost promovate în mijlocul societăţii londoneze. El a organizat de asemenea vizite ale unor importante personalităţi londoneze în România, ocazii cu care aceştia au luat contact nu numai cu Bucureştiul, ci şi cu zone, tradiţii şi valori autentice din întreaga ţară.

În 2013, Majestatea Sa Regele i-a conferit Ordinul Coroana României în grad de Comandor (prima astfel de decoraţie după 1947) pentru, între altele, “efortul altruist pe care l-a depus la strângerea legăturilor dintre Noi şi societatea britanică, organizând exemplar evenimentele prestigioase din anii trecuţi. Pentru vigoarea cu care duce mai departe tradiţiile şi valorile fundamentale ale societăţii britanice, dând un exemplu personal valoros; şi pentru susţinerea publică a valorilor, principiilor şi activităţilor Casei Regale a României.” Decoraţia se adaugă unui lung şir de onoruri, din Marea Britanie şi din întreaga lume, primite pentru activitatea sa de diplomaţie economică deosebit de reuşită.

Începând din anul 2011, Sir Gavyn a vizitat România în fiecare an, uneori de mai multe ori. A condus delegații de diplomați, oameni de afaceri, reprezentanți ai societății civile și ai lumii politice britanice în România.

Mai presus de toate meritele sale, Sir Gavyn a arătat mereu dragoste pentru adevăr, corectitudine, un profesionalism desăvârşit şi loialitate faţă de Coroană (fie ea britanică sau română). Personalitatea sa va rămâne mereu un exemplu pentru posteritate.

Odihnească-se în pace!

Discursul lui Sir Gavyn Arthur în onoarea Regelui Mihai I, la Guildhall, în Londra.

6 comentarii

  1. Pantea Alexandru-Sorin says:

    A fost un mare prieten al Romaniei. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Ascultandu-i discursurile cuprinzand idei adanc chibzuite despre Regele nostru, despre Romania si despre trainica si adanc izvorata din istorie relatie cordiala dintre Casele Regale Romana si Britanica, privindu-i – in reportajele televizate – impecabila sa atitudine unde firescul gestului se imbina perfect cu rigoarea protocolului, toate acestea au contribuit la enormul respect pe care il simt fata de acest Mare Om, Sir Gavyn Arthur, o mare personalitate a Regatului Unit, un mare prieten al Romaniei si al Casei noastre Regale.

    Este deci cu atat mai puternic sentimentul de tristete, de pierdere, la auzul vestii ca “Sir Gavyn is no more”. Si totusi el este inca printre noi, si va ramane, prin tot ceea a lasat in urma sa: o mostenire de imensa probitate morala, de omenie, de caldura umana, de dragoste pentru adevar, de prietenie pentru noi. Aceasta mostenire a lui Sir Gavyn il va pastra mereu viu in memoria noastra.

    prof. Diana Lucia Zotescu

  3. pr Iustinian Deac Udine says:

    Veșnică Pomenire!

  4. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    SIR GAVYN ARTHUR A FOST UN MARE PRIETEN AL ROMANIEI SI FACE PARTE DIN ISTORIA TARII NOASTRE !
    RECUNOSTINTA !
    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE !

  5. Dana says:

    Dumnezeu sa îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!

  6. Cristian Sandu says:

    O mare pierdere pentru Marea Britanie, dar si Romania a pierdut un prieten! Condoleante familiei indoliate!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53909586
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate