Și omul acesta este tatăl meu

Când aveam nouă ani, am scris o compunere pe care am lăsat‑o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s‑o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa:

„Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lângă tine.

Am acasă o fotografie cu mine copil, aşezată pe o maşină veche de tuns iarba. Şedeam pe maşina cu care omul acesta tăia iarba şi mă simţeam în siguranţă.

În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele şi cu mine, Tatăl Nostru. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată.

La cei şapte ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală, stăteam pe scaunul din faţă al maşinii Volkswagen broscuţă şi eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe fereastră la oamenii din alte maşini să văd dacă îl remarcau şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos.

Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota şi a fost destul de ciudat să fiu acolo, în aer, înconjurată de nori şi de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pământ, şi puteam să văd maşinile şi copacii, lacul, câmpurile şi şoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanţă un alt avion. Deodată, a spus: «Dacă aş începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celălalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor». M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut şi m-am gândit că omul acesta e destul de puternic să rezolve orice problemă.

Când mă întorceam de la şcoală, la casa veche din Versoix, el citea mereu Herald Tribune după masa de seară, dezlega rebusuri, asculta muzică clasică, înainte ca nesuferitele de televizoare să intre în viaţa noastră. Serile noastre în familie erau plăcute şi confortabile.

Când am devenit adolescentă, m‑a învăţat să conduc maşina, folosind pentru aceasta jeepul său. A fost foarte răbdător şi nu m‑a făcut să mă simt nervoasă sau neîndemânatică. El a fost dintotdeauna foarte calm, şi a fost bun şi înţelegător cu fiecare.

Dacă ceva se strica, el ştia să repare, mai ales lucrurile mecanice şi electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima maşină! Nu aveam nevoie să merg niciodată la garaj.

Am descoperit că acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e aşa de păcat că nu a continuat!), iubeşte muzica clasică, este un talentat fotograf şi îi place să călătorească şi să imortalizeze peisajele noi. Când eram mici şi veneau la noi copii de la şcoală, el scotea un proiector special şi ne arăta desene animate cu ciocănitoarea Woody, răţoiul Donald și Mickey Mouse. De aceea serbările noastre de acasă erau vestite la şcoală şi fiecare se întrecea să fie invitat în casa noastră.

Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru Europa Liberă, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia să fim liniştite în timpul înregistrării, de fapt, trebuia să stăm în altă cameră, ca să nu‑l deranjăm. Ascultam cu încordare cuvintele şi cadenţa limbajului. Eram de fiecare dată impresionate şi înţelegeam că e vorba de ceva cu adevărat important.

Eram mic copil atunci când am înţeles că există o parte în acest om care nu ne aparţine nouă. Totul era legat de înregistrările radio din fiecare an: o latură misterioasă a existenţei sale, mai presus de viaţa personală. Acest sentiment devenea evident şi în orele în care el ne povestea despre o ţară nu prea îndepărtată pe care o iubea şi pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei ţări, când ne arăta fotografiile acelui ţinut şi ne punea să ascultăm muzica acelor meleaguri. La început ne‑am întrebat cum poate cineva să piardă o ţară, cum se poate una ca asta ?! Dar ceea ce înţelegeam era că omul acesta era mai mult decât unul dintre membrii familiei noastre; în viaţa lui era o altă dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător şi mai profund. Şi totuşi, acel ceva era, într‑un fel, şi o parte din noi. Sentimentul de apartenenţă a crescut odată cu noi şi ne‑a adus şi mai aproape de omul despre care vă vorbesc.

Această altă parte a lui îl făcea reţinut şi trist. Dar cum el e foarte echilibrat, reuşea să-şi învingă tristeţea. Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, şi vorbele pe care le spune sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranţă; niciodată nu e haos în jurul lui.

Acest om are un formidabil simţ al umorului şi poate spune glume foarte amuzante; simţul umorului ne‑a folosit lui şi nouă ca medicament, atunci când venea tristeţea.
Persoana aceasta e incoruptibilă, nu l-am putut minţi niciodată. De exemplu, nu m-am putut preface că sunt bolnavă, ca să nu merg la şcoală.

Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a‑şi întreţine familia: a crescut găini, a condus maşini, a făcut tâmplărie, a fost agent de bursă, pilot de încercare şi producător de echipament electronic. Am descoperit că a purtat o incredibilă corespondenţă cu tot felul de oameni din toate colţurile lumii, despre ţara lui, despre jeepurile lui, despre fotografii, maşini, avioane şi chestiuni mecanice. Auzeam cu toţii cum bătea literele la maşina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet aşa de liniştitor!

Acest om a devenit Rege la vârsta de cinci ani şi continuă să fie. El a fost născut să reprezinte, să iubească şi să muncească pentru o ţară şi şi‑a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui, chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui.

A stat singur împreună cu armata lui în faţa naziştilor şi a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, când a întors armele de partea aliaţilor, în cel de‑al Doilea Război Mondial. Apoi, el singur a durat ani de încăpăţânată rezistenţă în faţa comuniştilor care, în cele din urmă, l‑au forţat cu ţevi de puşcă şi cu tancuri să‑şi părăsească ţara.

Dar acest om a supravieţuit duşmanilor lui şi chiar copiilor duşmanilor lui.

Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. El este dintotdeauna alături de tine.

Şi omul acesta este tatăl meu.

Margareta a României

 

Text scris de Principesa Moștenitoare Margareta în ziua de 25 octombrie 2001, când Majestatea Sa Regele Mihai a împlinit 80 de ani.

91 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    ”Astăzi, faptul că te afli câteva minute în preajma Regelui Mihai, chiar la distanță, te poate marca emoțional pentru toată viața” spune ASR Principele Radu . Adevărat, şi asta pentru că întotdeauna un suflet frumos nu are vârstă, are doar valoare.
    Pentru că sănătatea este ” o stare de armonie completă a corpului, minţii şi spiritului ” şi baza tuturor virtuţilor sociale , Vă doresc să aveţi mereu parte de ea Majestate , pentru a Vă bucura de frumoasele împliniri ale Familiei şi Casei Regale !
    Vă asigur de gratitudine şi respect deplin, de admiraţia, preţuirea şi aprecierea pe care o meritați zi de zi ! La mulţi ani !
    Trăiască Regele !

  2. Călin si Liliana Buzea says:

    Si avem norocul ca Omul acesta sa fie Regele nostru, istoria noastra…
    LA MULTI ANI, MAJESTATE!

  3. Mihaela Minu says:

    La multi ani Majestate ! La multi ani impreuna ! La multi ani inimilor si sufletelor frumoase !

  4. COSA ADRIAN-FRANCISC says:

    La Multi Ani Majestate ! Traiasca Regele ! Sunt deosebit de onorat ca sunt contemporan cu Regele Romaniei.Respect deosebit ,admiratie si pretuire .

  5. Viorica Radu says:

    Foarte frumos! Iata cata iubire si admiratie pentru tatal , regele Romaniei. Ati scos in evidenta atat de frumos calitatile exceptionale ale tatalui si Regelui Mihai.Se cunoaste ca ati primit o educatie aleasa Principesa Margareta. Va admir . Cat respect pentru tatal dumneavoastra , pentru familie transpare din mesajul de mai sus! Astazi ,copiii ii judeca pe parinti la televizor, le reproseaza daca au fost mai aspri in copilaria lor, ii fac de rusine in fata intregii tari(vezi cazul Geambasu, al fiului adoptiv al Luminitei Anghel etc). Si eu imi iubesc nespus parintii .Sanatate pentru intreaga familie regala!

  6. Ioana Rusu says:

    La multi ani Majestate! Multa sanatate va doresc !

  7. Cristian Badea says:

    La multi ani Majestatii Sale Regele Mihai I!

  8. Anca says:

    La multi ani, Majestate! Pretioase cuvinte!

  9. Rus Eliza says:

    LA MULȚI ANI, MAJESTATE! Ați fost si Rămâneți un simbol , o personalitate excepțională a României! Dumnezeu sa va binecuvânteze !

  10. Cristina Barbu says:

    La mulți ani, Maiestate!

  11. Stefanescu Cristiana says:

    Asa cum a spus o data ASR Pricipesa Mostenitoare Margareta, Regele Mihai I al Romaniei este un stejar, si permiteti-mi sa adaug, un stejar cu radacinile infipte in marile valori universale:Demnitate, Onoare, Clarviziune.
    La toate acestea, care ne ajuta mult, pe noi romanii sa mai recuperam din demnitatea si mandria nationala trebuie sa adaugam si Dragostea Regelui pentru aceasta tara, pentru acest popor. E drept ca multi nu l-au uitat nici o clipa, ca au asteptat toata viata lor reintoarcerea Regelui pentru ca in tot acest timp au tanjit dupa Demnitate, Onoare, Respect si Mandrie!
    Aflam, noi toti, incet incet, ca nu ne-a parasit niciodata, ca a pastrat intacta in suflet, Romania si a transmis mostenirea intregii Familii Regale!
    Nu am cuvinte sa exprim intreaga admiratie si consideratie. Este o onoare pentru mine posibilitatea de a trimite mesajul meu de felicitare Regelui nostru. La multi ani Majestate!
    Traiasca Regele
    In pace si onor
    De tara iubitor!

  12. La multi ani Majestate ! La multi ani impreuna ! La multi ani inimilor si sufletelor frumoase !
    LA MULTI ANI, MAJESTATE, REGELUI MIHAI I A ROMÄNIEI SI CASEI REGALE A ROMÄNIEI

    HERZLICHE GLÜCKWÜNSCHE ZUM GEBURTSTAG, MAJESTÄT.

    Umringt von viel Gesundheit, Zufriedenheit, mit viel Sonnenschein und Wärme für jeden Tag …..

    Viele liebe und herzliche Geburtstagswünsche aus Deutschland-Germania-Germany
    Ihr, Dietmar Melzer
    aus Deutschland

  13. Maria Zguma says:

    Mi ar fi placut ca Majestatea sa fi avut acum 60 de ani si sa fie Regele Romaniei in finctie.Cu siguranta Romania ar fi aratat altfel.Multa sanatate si viata lunga

  14. Sanda Roman says:

    La mulți ani Majestate!
    Si cum deviza “NIHIL SINE DEO” V-a însoțit toată viața, ÎL rog să vă țină alături de FAMILIA REGALĂ și alături de ROMÂNIA cât mai mult!
    Sunteți singură speranță a celor care au rămas aici și care cred că țara asta are, TOTUȘI ,un viitor !

  15. Marilena Bara says:

    La multi ani, regali, Majestate! Rugaciunile noastre sa va ajute!

  16. Carmen Cainaru, București says:

    LA MULTI ANI MAJESTATE !TRAIASCA IN PACE SI ONOR REGELE MIHAI I AL ROMANIEI!

  17. Mihai Firica says:

    Fie ca Bunul Dumnezeu sa ne ingaduie cat mai mult timp cu putinta sa fim impreuna cu Regele nostru pe acest pamant. Sanatate, zile linistite si dragoste pentru Majestatea Sa Regele Mihai. La multi ani!

  18. Silvia Bogle, Oradea says:

    FAMILIA REGALA A ROMANIEI – INSULA DE DEMNITATE NATIONALA CE NE- A MAI RAMAS! IN REST , AM REUSIT NOI SS DISTRUGEM ORICE SEMN CA SUNTEM UN POPOR CRESTIN , MANDRU SI DEMN! TINERII – I- AM ALUNGAT DIN TARA, TOT CE A FOST AICI AM STRICAT SAU AM VANDUT PE NIMIC, CONDUCATORII – HOTI, LASI, NEGHIOBI, POPORUL – BOLNAV DE FRICA SI PROSTESTE VICLEAN, BATRANII- DE LA 50 DE ANI INCOLO BOLNAVI,. SUNTEM O TARA IN DEZASTRU. DUMNEZEU SA NE IERTE SI SA FACA RL MINUNEA DE A REANVIA ROMANIA! INTREGII FAMILII REGALE- DRAGOSTEA, ADMIRATIA SI RESPECTUL MEU PIOS! DOMNIL SFANT SA NE IUBEASCA SI SA NE CALAUZEASCA PE UN DRUM SALVATOR!

  19. Marian Ene, București says:

    LA MULTI ANI MAJESTATE !

  20. Veronica Popovici, Războieni-Cetate, Cluj says:

    La mulți mulți mulți ani binecuvântați alături de noi românii, Majestate ! Multă multă sănătate,in primul rând Domniei Voastre, alături și împreună cu Familia Regală a României! Dumnezeu să binecuvânteze România și pe Regele Mihai !

  21. Gabriela G. says:

    Ani binecuvantati Majestatii Sale Regelui Mihai !

  22. Ilinca Iordache says:

    La multi ani, Majestate! Numai ganduri bune din partea unor oameni care va admira si apreciaza.

  23. Constantinescu Mariana says:

    La multi ani, Majestate ! Viata lunga binecuvantata, in continuare ! Va admir pentru frumoasa dragoste de tara, insuflata copiilor Dumneavoastra !

  24. Mihaela says:

    La multi ani,Majestate!!!!
    Multă sănătate, credință și speranță că în curând visul mult dorit sufletului, Alteței Voastre Regale și nouă, cei iubitori de monarhie, are să se împlinească!!….
    Vă iubim și îmbrățișăm cu drag!
    Viață Lungă Regelui!!!

  25. Daniela says:

    La multi ani, Majestate! Multa sanatate!

  26. Mircea-Vasile Lazea, Petroșani says:

    La mulți ani.

  27. Tibster Petre, Braintree, Essex says:

    On the auspicious and joyous occasion of your birthday I join your fellow subjects in celebrating your 96th anniversary.

    With solemn dedication and heartfelt gratitude I pray for Your Royal Majesty’s continued good health and long life.

    Long Live His Royal Majesty King Michael I of Romania and may the sun of joy and peace shine on you.

    I salute you, our beloved King.

  28. Gelu Cambos, Tel Aviv, Israel says:

    Majestete, cu profund respect, sărut dreapta și vă doresc multă sănătate și La mulți ani!

  29. Laura Toader, București says:

    Iertare și mulțumiri!

  30. Aurelie Stan says:

    La multi ani cu multa sanatate, Majestate!

  31. Claudia says:

    Minunata descriere!
    La multi ani, Majestate!

  32. Liliana Tudorica says:

    Mi-au dat lacrimile!Sanatate Majestate!

  33. Violeta DUCA says:

    LA MULȚI ANI MAJESTATE, RESPECT ȘI GRATITUDINE! TRĂIASCĂ IN PACE ȘI ONOR REGELE MIHAI I A ROMÂNIEI!

  34. Dresca Alexandra says:

    La multi ani Majestate!!!

  35. BARBIERU HORATIU says:

    SUNTETI FOARTE NOROCOASA ALTETA VOASTRA! LA MULTI ANI! MAIESTAȚII SALE, REGELE MIHAI! SUNTEM UN PIC MAI FERICITI IN VIETILE NOASTRE, PENTRU CA EXISTAȚI.

  36. Nicoleta Tocitu says:

    LA MULTI SI BINECUVANTATI ANI, MAJESTATE!

  37. Cristina Manea says:

    La multi ani, Majestatea Voastra! Sa fie ani cu sanatate, cu implinire sufleteasca si cu dragoste! Va iubim!

  38. Tivadar Ion-Vasile says:

    La multi ani, Majestate!

  39. Dana si Gelu Leontiuc says:

    La multi ani Majestate! Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va ocroteasca!

  40. Valentina Irimia says:

    La multi ani binecuvantati si multa sanatate, Majestatii Sale Regele Mihai!

  41. Veronica și Walter Loch, Sânnicolau Mare says:

    Så ne trãiți Majeståțiile Voastre trebuie så fim mîndri ca Români cå vå avem!

  42. MICUSCA GEORGETA says:

    La multi ani, Majestate! Numai ganduri bune si zile frumoase din partea unor oameni care va respecta si va apreciaza.

  43. Sandulescu dINU says:

    LA MULTI ANI MAJESTATE !

  44. LA MUUULTI ANI MAJESTATE !!!! VA IUBIM !!!!

  45. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Minunată descrierea ! La Mulți Ani, Sire ! Mă rog în fiecare zi la bunul Dumnezeu pentru Majestatea Voastră și pentru întreaga Casa Regală a României.Primiți vă rog și cu această ocazie toată dragostea mea ! Nihil Sine Deo !

  46. CONSTANTA NITESCU says:

    SUNT DIN TARGOVISTE ! CUMNATUL BUNICII , MAIORUL TEODORESCU V-A FOST PROFESOR , LA LICEUL MILITAR DE LA MANĂSTIREA DEALU ! LA MULȚI ANI SI MULTĂ SĂNĂTATE !

  47. Marian Calestru says:

    La mulți ani fericiți !

  48. Ioana Bogdan Cataniciu says:

    Acest OM este regele meu! Eu, o romanca neimpacata cu ceea ce se petrece in TARA! Cand Iliescu in 22 dec 1989 a spus la TV ca RSR se va numi de acum ROMANIA, am crezut ca pasul urmator va fi revenirea MS Regelui Mihai in tara si restabilirea ordinii maturata pentru decenii de tancurile staliniste… Ce naivitate!
    Am fost in vizita de curtoisie la Versoix in apr. 1995. Acea dicutie cu Majestatea Sa, un om de o majestuoasa simplitate si cu o ascutita analiza a situatiei din tara, suna in sufletul meu si azi! Inrebarile pe care mi le-a pus, dovedeau ca urmarea fiecare pas pe care il facea tara si oamenii cei traversau temporar istoria.
    Un uliu se rotise peste cladirea in care isi avea caminul Le Roi Michel, cum il numeau cu veneratie elvetienii si cei de la Fondation Hardt. Zborul lui mi s-a parut ca il omagia pe Rege!
    Doar poporul roman s-a lasat manipulat de urmasii cominternistilor si azi, la 28 de ani, avandu-L pe Rege trebuie sa suportam minciuna si neprofesionalismul unor „catarati”.
    Oare isi va reveni poporul roman si isi va pune problema existentei sale in demnitate, moralitate si cu respectarea valorilor?

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53907278
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate