Sfințirea bisericii ortodoxe din Durham
La invitația Înalt Preasfinției Sale Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, sâmbătă, 12 octombrie, Alteța Sa Regală Principesa Elena și Excelența Sa domnul Alexander Nixon au participat la sfințirea primei biserici ortodoxe din Durham, în nordul Angliei. HISTOIRES ROYALES Biserica a fost construită de Parohia Ortodoxă Sfinții Cuthbert și Beda, fondată în anul 1996. Mitropolitul și preoții ortodocși români participanți la slujbă au uns cu Sfântul Mir Altarul, iar în interiorul acestuia au fost așezate Sfintele Moaște ale sfinților martiri. TRINITAS După sfințire, toți participanții au fost invitați să intre și să venereze altarul nou sfințit, un moment unic, deoarece de obicei doar preoții au voie să intre în altar. Însă, în ziua sfințirii, accesul a fost permis tuturor. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în aer liber de către Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Iosif, alături de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, de părintele paroh Justin și de preoți, diaconi și cititori. După încheierea Sfintei Liturghii, toți participanții au fost invitați la o masă festivă. Principesa Elena și dl Nixon au primit, în semn de recunoștință pentru atașamentul lor față de parohia ortodoxă română din Durham, o scrisoare de recunoștință cu pecetea ÎPS Mitropolitului Iosif. Evenimentul este deosebit de important pentru viața spirituală și identitatea întregii comunități române ortodoxe din regiune, alături de credincioși ortodocși englezi, greci, ruși, germani, bulgari, georgieni și polonezi. |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"