Seara Palatului Elisabeta dedicata Fundatiei Soros

Aseara, Principesa Margareta si cu mine am gazduit a 93-a Seara a Palatului Elisabeta.

Initiate in anul 2002, Serile Palatului Elisabeta sunt o initiativa a noastra pentru incurajarea sau onorarea activitatii publice a unor institutii, organizatii, comunitati, domenii sau personalitati care contribuie in mod eminent la dezvoltarea româneasca. Incepand din anul 2005, Serile Palatului Elisabeta au inclus Serile Regionale, o initiativa a Biroului Reprezentantului Special al Guvernului României, pentru a aduce in prim-planul vietii Capitalei diversele comunitati ale judetelor tarii.

soros 015

A 93-a Seara a Palatului Elisabeta a fost dedicata Fundatiei Soros si, in mod special, proiectului acesteia privind salvgardarea comunitatii de la Rosia Montana. In ultimii ani a curs multa cerneala evocând situatia de acolo.

Casa Regala s-a alaturat Academiei Române, Bisericii Ortodoxe si Bisericii Catolice, Fundatiei Soros si multor altor institutii, asociatii, organizatii si personalitati care sustin ideile si valorile cuprinse in “Viziunea pe 30 de ani a Casei Regale”.

Au fost prezente aseara, la Palatul Elisabeta, un numar-record de personalitati ale societatii civile, ale mediului academic, ale artei si stiintei. Au fost aproape absenti jurnalistii. Lipsa lor de la eveniment a fost remarcata de participanti ca fiind un lucru complet nefiresc.

Alteta Sa Regala Principesa si cu mine am deschis si incheiat seria luarilor de cuvânt. Si-au spus in detaliu punctul pertinent de vedere Presedintele Academiei Române, dl academician Ionel Haiduc, dl prof. dr. Ioan Piso, profesor Catedra de Istorie Veche la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, fost director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei din Cluj, dl conf. univ. dr. Sergiu Nistor, de la Catedra de Restaurare a Universitatii de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”, Bucuresti, presedinte al International Council on Monuments and Sites ( ICOMOS ) Romania si, respectiv, dna Ilona Mihaes, presedinta Fundatiei Soros România.

In partea a doua a serii, musafirii ne-au urmat in Sufrageria Mare a Palatului, unde dialogul a continuat in mod informal. Sala, desi una dintre cele mai spatioase ale Palatului, a fost neincapatoare. Am remarcat cu bucurie cât de mult preocupa acest subiect intelectualitatea româneasca. Fie ca punerea lor impreuna, exemplul lor de libertate si de societate deschisa sa ajute lumea intredeschisa a puterii din România!

soros 007

soros 008-1

soros 010-1

soros 015-1

9 comentarii

  1. alin horj says:

    se pare ca deja 7000 de vizitatori in plus fata de milionul anuntat miercuri! este foarte bine si incurajator ceea ce se intampla.
    ma bucur.

    cu stima,

    Alin H.

  2. Ionut Sauca says:

    Alteta Voastra,
    Un milion de vizite unice pe blog înseamnă ca blogul a fost accesat de pe un milion de IP-uri diferite presupun, deci este posibil sa nu aveţi chiar un milion de vizitatori unici, dar aveţi cu siguranţă câteva sute de mii de romani care v-au accesat blogul, ceea ce mi se pare cu adevărat remarcabil. As vrea sa ştiu cum sunt serviti aceşti romani de către ziaristii care ar trebui sa ii informeze. Înţeleg ca sunt ziaristi carora li se pare interesant sa arate cum tundem berbecul si sunt romani (mai putini decât ne inchipuim) care inghit aceasta poveste la ştiri, dar chiar nu exista vreun ziarist care sa nu fie atât de infometat încât sa poată sa îşi aleagă subiectul de relatat/comentat, etc? Nu e nevoie sa fie in prime time, sa existe măcar… Eu sunt consternat de acest lucru! Dacă instinctul binelui si atractia naturală către lucruri normale, către bun simt sunt adormite la ziaristi, cred ca ar trebui sa contactati o agenţie de PR; poate ca aceasta ar face minuni.

  3. Albert Einstein - citat: says:

    . -.
    “Sunt doua feluri de a-ti trai viata…
    Unul – de a crede ca nu exista miracole.
    Altul – de a crede ca totul este un miracol”.
    .-.

  4. Esmyana Martisor says:

    Echilibrul,iubirea,educatia,consecventa,respectul,rabdarea,omenia sunt prezente zi de zi,ceas de ceas pe blogul Altetelor Voastre,sunteti lumina eterna a tarii noastre !

  5. radu puspana says:

    nu inteleg la care milion se refera doamna Alina H. dar ma bucura nespus orice comentariu cu bun simt si gandit, ca multe de acest fel de pe acest site, care este precum oxigenul..ai nevoie de el.
    Ma bucura totodata nespus faptul ca intelectualii nostrii vin la serile Palatului Elisabeta, ca se preocupa de ideile Casei Regale,sper din tot sufletul sa nu vina pentru a spune la un pahar de vin ca a putut sa stea in aceasi camera Majestaile Lor sau cu Altetele Lor regale sau poate chiar sa vorbeasca la acelasi microfon…ci sa vina pentru ca le pasa ce se intampla cu valorile noastre, care si asa sunt aproape moarte..
    Traiasca Regele!

  6. intr-adevar,este un lucru extraordinar faptul ca regalittea isi face loc destul de repede in proiecte de amploare pentru cultura si economia romaneasca.Cu cat aceelerati proiectele,cu atat Romania va pasi mairepede pe calea dezvoltarii.

  7. eduard barbulescu says:

    pai si jurnalistii de ce nu au venit ? au fost invitati ? care e motivul ca nu s-au prezentat ? … O dezbatere privind Rosia Montana e cred suficient de interesanta pentru a fi facuta cunoscuta, tinand cont ca e vorba de o problema de interes national nu doar local. De fapt multa lume stie deja despre asta, chestiunea este cum se poate actiona cel mai eficient pentru scoaterea in afara legii a celor care vor sa distruga

  8. Romeo Tarhon, Mi.R.A. says:

    Altetea Voastra Regala Principe Radu,

    Imi permit sa reproduc in finalul acestui mesaj un fragment din prezentarea Voastra ” Seara Palatului Elisabeta dedicata Fundatiei Soros”, fragment prin care semnalati cu delicatete, discretie si indulgenta continuarea “embargoului mediatic” instituit impotriva Altetelor Voastre si a Casei Regale chiar si dupa retragerea candidatului RADU DUDA din indoielnica si scandaloasa cursa pentru presedintie. Imi iau, totodata,permisiunea sa duc mai departe si mai direct subiectul “filtrului” mediatic impus si sa protestez impotriva acestei intrerdictii, a acestei cenzuri prelungite “nefiresc” la ordinul tagmei politicianiste si a mercenarilor cameleonici ai presei obediente. Este semnul slabiciunii lor, al fricii “firesti” fata de personalitatea Voastra si fata de noi, sustinatorii si simpatizantii Altetelor Voastre, in numar din ce in ce mai mare, intre care si cei 96 de membri inregistrati ai asociatiei civice MISCAREA ROMANIA ALTFEL ( a carei adresa electronica este http://tashy.ro/miscarea-romania-altfel/ ):

    “Au fost prezente aseara, la Palatul Elisabeta, un numar-record de personalitati ale societatii civile, ale mediului academic, ale artei si stiintei. Au fost aproape absenti jurnalistii. Lipsa lor de la eveniment a fost remarcata de participanti ca fiind un lucru complet nefiresc”.

  9. Alexandru says:

    Alteta Voastra Regala,

    Vreau sa va felicit pentru numarul de vizitatori atins de blogul Dumneavoastra. UN MILION de vizitatori este intr-adevar o cifra impresionanta care demonstreaza ca perceptia generala despre monarhia constitutionala in Romania a evoluat catre anii 2000, depasind astfel cadrul sumbru al anilor ’90. Aceasta implinire este un alt castig pe calea realizarii unei ALTFEL DE ROMANII!

    Vreau sa va urez din tot sufletul atat Altetei Voastre Regale, cat si intregii Familii Regale a Romaniei multa sanatate, fericire si tot binele din lume!
    INAINTE CATRE VICTORIE! ROMANIA ALTFEL!
    TRAIASCA REGELE!

    P.S.: Va rog sa-mi iertati indrazneala, dar as dori sa intreb pe Alteta Voastra cum as putea sa achizitionez documentarul “Dinastia” realizat de domnul Stelian Tanase? Am incercat sa-l gasesc prin diferite librarii si magazine media, dar nu am reusit.

    Ma inchin in fata Altetei Voastre Regale cu profund respect!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53913937
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate