Seara Palatului Elisabeta dedicată Fundației Regale Margareta a României, 2023

Majestatea Sa Margareta și tatăl său, Regele Mihai I, au creat Fundația Regală Margareta a României acum 33 de ani, în primele luni ale anului 1990, sub numele de Fundația Principesa Margareta a României.

Cu filiale în șase țări, SUA, Marea Britanie, Elveția, Belgia, Franța și România, fundația a început prin a sprijini, caritabil, social, medical și educațional, categoriile defavorizate ale României anilor 1990. Fundația este, în zilele noastre, mai puternică și mai respectată decât oricând. Proiectele ei de astăzi sunt considerate un model de viziune, spirit civic și responsabilitate socială.

Luni, 15 mai 2023, în grădina Palatului Elisabeta, Majestatea Sa a oferit o seară dedicată fundației sale și companiiilor care au sprijinit-o cu fidelitate de-a lungul anilor. Au fost prezente, de asemenea, personalități din mediul economic și din societatea civilă interesate să cunoască mai bine activitatea civică, medicală, socială, educațională a fundației, pentru a putea colabora la diverse proiecte, în viitor.

Nu au lipsit de la întâlnirea anuală membrii Comitetului Director, angajații și voluntarii fundației, precum și câteva dintre tinerele talente sprijinite de FRMR.

Înainte de eveniment, o parte a invitaților au vizitat Palatul Elisabeta.

Participanții au primit mulțumiri din partea Custodelui Coroanei, care a deschis evenimentul. Directorul executiv Mugurel Mărgărit a trecut în revistă activitățile ultimului an, precum și aspirațiile de viitor, valorile și principiile organizației. Doisprezece tineri muzicieni, bursieri ai programului național “Tinere Talente” au oferit un recital de muzică clasică.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53838677
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate