Sărbătoarea de 10 Mai la Castelul Peleș

Vizionați aici filmul concertului, realizat de TVR.

Ieri, la Castelul Peleș, într-o însorită după-amiază de primăvară, au avut loc în parcul regal tradiționala Garden Party și un Concert de Gală.

Intrarea a fost liberă pentru toți cei care au dorit să fie alături de Familia Regală la aniversarea a 150 de ani de la crearea Casei Regale a României.

Orchestra Reprezentativă a Armatei a susținut un frumos concert, urmărit cu plăcere de miile de participanți, aflați pe terasa castelului și pe peluza parcului regal.

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare, Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria, împreună cu dl Alexander Nixon (soțul Principesei Elena) și Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei (fiica Principesei Ileana a României) s-au întâlnit în Salonul Italian, Salonul Maur și Salonul Florentin cu personalități din viața culturală, științifică, educațională, cu înalți reprezentanți ai societății civile, ai Bisericii Ortodoxe, Bisericii Catolice, Cultului Mozaic și Cultului Musulman, precum și ai Corpului Diplomatic.

La ora 18, Familia Regală a ieșit pe balconul castelului, pentru a saluta participanții la sărbătoare. A fost intonat Imnul Regal. Trei avioane ale Iacărilor Acrobați au survolat parcul regal.

Jumătate de oră mai târziu a început Concertul de Gală. Muzicienii au evoluat pe o scenă așezată în aer liber, pe terasa castelului. Imaginile au fost preluate pe două mari ecrane, vizibile pentru toți cei aflați pe peluză.

Concertul a fost susținut de orchestra lărgită a Cameratei Regale, având ca invitați pe dirijorul Tiberiu Soare, violonistul Remus Azoiței și tenorul Teodor Ilincăi.

Repertoriul a cuprins “Rapsodia I-a” de George Enescu, “Balada” de Ciprian Porumbescu, “Torna a Surriento” de Ernesto de Curtis, “Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici, “Introducere” si “Rondo Capriccioso” de Camille Saint-Saëns, “O, sole mio” de Eduardo di Capua, “Hora Staccato” de Grigoras Dinicu, “Nessun Dorma” din opera Turandot de Giacomo Puccini și Imnul Regal de Eduard Hübsch.

Familia Regală a urmărit concertul de pe terasa Castelului Peleș.

Au luat parte la sărbătoare români veniți din toate colțurile țării și din Republica Moldova. Au fost prezente personalități din Spania, Marea Britanie, Elveția, Serbia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Germania și Austria.

 

 

 

 

 

Fotografii de Cristian Coposesc și Daniel Angelescu.

62 comentarii

  1. Angela Graff zu Schellenberg says:

    I need an invitation to the party on the 10th of Mai, ,but also, I am sent to represent Liechtenstein.

    Please Advise

    Angela +41 78 972 20 57

  2. M.Viorica says:

    Fie ca pana atunci Ziua 10 Mai sa devina Ziua Independentei Romaniei!

  3. M.Viorica says:

    Castelele Pelis si Pelisor trebuiesc Amintite la UNESCO!

  4. Pantea Alexandru-Sorin says:

    De cand mi-am intocmit agenda pe anul in curs am trecut in dreptul zilei de 10 Mai aceasta sarbatoare! Voi fi acolo in mod negresit! Traiasca Regele!

  5. Nicolae Racovitan says:

    Desi as dori,sunt in imposibilitate de a merge la Castelul Peles.Intodeauna mi-a fost drag de Voi.Deoarece am CD-ul Muzica Regelui,v-as sugera sa puneti imagini si muzica de la Garden Party pe un DVD ca sa-l puneti pe piata.Voi fi primul cumparator..
    TRAIASCA REGELE MIHAI !!!.

  6. Mi-as dori ca pana atunci Romania sa-si recapte in mod oficial statutul de MONARHIE CONSTITUTIONALA. Este cel mai frumos lucru ce s-ar putea intampla. Traiasca Casa Regala a Romaniei! Traiasca Regele!

  7. Dan Ioan Moldovan says:

    As dori sa pot participa, sa pot vedea in realitate pe Majestatile Lor… Traiasca Monarhia Romana! Traiasca Regele in pace si onor!

  8. Cristian Sandu says:

    Doamna Iulia Popa-Matei, ar fi fost posibil daca si PNL s-ar fi alaturat celorlalte partide parlamentare dispuse sa discute in acest an o reforma constitutionala de amploare! Dar, pentru ca jupinul penelistilor, Klaus Johannis, a declarat ca este de neconceput o modificare a Constitutiei intr-un an electoral, toti penelistii s-au conformat! Culmea este ca multi dintre ei s-au declarat monarhisti convinsi, dar dorinta de a-si asigura locurile pe viitoarele liste pentru alegerile parlamentare a fost deasupra convingerilor declarate public! Unde este “presedintele” obligat de Constitutie la neutralitate politica?

  9. Cristian says:

    Nihil Sine Deo!!!!

  10. Domnule Cristian Sandu, chiar nu stiu de ce-mi adresati mie asemenea intrebare. Pentru mine clasa politica actuala a Romaniei ESTE EGALA CU ZERO. Nu avem politicieni, ci niste activisti de partid PCR cu scoala de stiinte politice la Stefan Gheorghiu, care, la randul lor, predau stafeta discipolilor lor, alesi din randul rudelor, prietenilor, dovedind astfel prin practica afisata fara rusine ca celebrul lant al slabiciunilor al lui Caragiale este la fel de actual si in zilele noastre.
    Despre ce Constitutie vorbim noi aici? Poate despre o prostitutie a celor ce s-au crezut in stare sa o elaboreze FARA STIINTA. Dar, culmea ironiei, nici ei n-o respecta, sunt doar vorbe goale. In 2014 l-am votat pe Klaus Iohannis dintr-un singur motiv ( am mai spus asta ): mi s-a parut ca intr-adevar ar putea aduce normalitatea in Romania prin Reinstaurarea Monarhiei Constitutionale si revenirea la Constitutia de la 1923, ASA CUM ESTE DREPT nu numai fata de istorie, ci si fata de natiunea romana. M-am inselat, recunosc. Asa cum s-a intamplat si in 1996. Cand o mana de oameni continua sa functioneze in ilegalitate sfidand adevarul istoric, in interes personal, acestia nu mai pot fi numiti oameni. Prezidentialismul creat de republica ilegal constituita nu poate imbraca functia de sef de stat, fiindca ” porneste din start cu un handicap in comparatie cu MODELUL REGALIST, prin aceea ca daca IN SISTEMUL MONARHIC PRINCIPELE MOSTENITOR ESTE EDUCAT INTREAGA VIATA PENTRU A INDEPLINI INTR-O BUNA ZI FUNCTIA DE SEF DE STAT, presedintii nu beneficiaza de o asemenea pregatire, intrucat pentru ei calitatea de presedinte este o circumstanta speciala a carierei lor profesionale. Astfel am ajuns sa avem in fruntea natiunii romane medic, avocat, electrician, ucenic cismar, inginer, marinar, profesor. TOTI ACESTI PRESEDINTI AU SLUJIT, IN ANUMITE PERIOADE ALE VIETII LOR, PARTIDULUI COMUNIST ROMAN, AI CARUI MEMBRI AU FOST. De fapt s-a produs o rasturnare a valorilor. Profesionalizarea functiei supreme este o conditie necesara pentru urmarirea interesului general al romanilor. Desi nobila si idealista, ACORDAREA DREPTULUI DE REPREZENTARE STATALA TUTUROR CETATENILOR ESTE NEREALISTA PRIN SLABA PERFORMANTA CARE REZULTA DIN COMPARATIA CU MODELUL REGALIST. Functia de sef de stat reprezinta in sine o ” meserie ” si nu un noroc pasager al unui cetatean care are deja o pregatire intr-un domeniu ce nu are nimic de-a face cu aceasta functie” ( Vlad Badea ). Din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare: VOI BOICOTA ALEGERILE, NU VOI MAI VOTA PE NIMENI PANA LA REINSTAURAREA MONARHIEI CONSTITUTIONALE SI REVENIREA LA CONSTITUTIA DE LA 1923. Traiasca Casa Regala a Romaniei! Traiasca Regele!

  11. Cristian Sandu says:

    Stimata doamna Iulia Popa-Matei, va multumesc din toata inima pentru ca ati dat atentie comentariului meu, mai ales ca si eu va apreciez in mod deosebit luarile de pozitie! In calitate de profesor de Drept constitutional, vreau sa va precizez ca, din motive multiple, Constitutia din 1923 nu poate fi repusa in vigoare pur si simplu, din motive multiple! Unele tin de tehnica juridica de stricta specialitate, pe care nu e locul potrivit sa le detaliez! Pot sa va precizez doar ca multe dintre prevederile sale contravin atit unor tratate si conventii internationale la care Romania este parte ( a fost, totusi, adoptata acum mai bine de noua decenii!), dar si Normelor Fundamentale ale Casei Regale a Romaniei, emise de MS Regele Mihai l la data de 30 decembrie 2007. Desigur ca o noua Constitutie a Romaniei va pastra in mod natural multe dintre principiile inca valabile ale Legii fundamentale din 1923! Cit priveste situatia actuala a clasei politice romanesti, ea este rezultatul practicii constante a marilor puteri de a sacrifica popoarele mici pe “altarul” propriilor lor interese! Regele nostru a trait personal aceasta drama atit in 1938, cit si in 1945, si a spus-o cu tristete in mai multe dintre interventiila Sale publice de dupa 1989! Personal, sint comvins ca I-a dat povetele cuvenite Principesei Margareta, viitoarea noastra Suverana! Totodata, cu regret va spun ca, in mod inconstient, ati contribuit la legitimarea a ceea ce, buna dreptate, denumiti “prezidentialismul creat de republica ilegal constituita” atunci cind ati votat, in 2014, un candidat la presedintie, desi absolut toate organizatiile pro-monarhiste au recomandat cetatenilor care cred in necesitatea reinstaurarii monarhiei constitutionale in Romania sa-si anuleze votul!

  12. Multumesc pentru lamuriri, domnule Cristian Sandu. Eu totusi cred ca aceasta Constitutie de la 1923 ramane fundamental valabila, de baza as spune, fiindca, logic tot ce e teoretic just, este practic necesarmente just, spune marele ganditor roman Petre Tutea, el insusi o victima a sistemului republican de sorginte comunista, scolit pe vremea Monarhiei. Din cate stiu, a fost revizuita si adusa la zi, vis-a-vis de faptul ca ” Romania ar fi parte in cazul unor tratate si convetii internationale “, cum va exprimati. Care ar fi multiplele motive pe care le invocati, cu o exprimare destul de ambiguua, ca sa nu spun STANGACE ( termenul asta mi se pare ca va defineste explicatiile). Am mai multe pretentii de la un profesor de Drept Constitutional, asa cum va denumiti. Ba, mai mult, aduceti in lumina stilul inconfundabil al unui diletant afirmand ca ” o noua Constitutie a Romaniei va pastra in mod natural multe din principiile inca valabile ale Legii fundamentale de la 1923 “. Nu, domnule Sandu, natiunea romana nu mai are nevoie de plagiatori cu diplome de carton si nici de o noua Constitutie! In 26 ani e de ajuns ce legi ati facut si ce Constitutie ati elaborat, FARA STIINTA, cu oameni incompetenti proveniti din vechea nomenclatura comunisto-securista de dinainte de 1989, ca sa ma exprim pe intelesul tuturor.
    AVEM CONSTITUTIE, CEA DE LA 1923. ODATA REPUSA IN VIGOARE AD LITERAM, INTRAM IN NORMALITATE! MONARHIA REPREZINTA GARANTIA ABSOLUTA CA LEGEA VA FI LEGE, CA VA EXISTA SEPARATIA PUTERILOR IN STAT SI CA GUVERNAREA TARII VA FI FACUTA INTRU BINELE NATIUNII ROMANE, PE PRINCIPIUL PERSONALITATII UMANE, ADICA OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT. Imi doresc o tara FARA coruptie, hotie, injustitie, o tara in care sa functioneze DREPTATEA SI PROFESIONALISMUL LA COTE INALTE, ceea ce Republica n-a reusit sa faca, ci doar a rasturnat valorile. Nu ne putem compara cu alte tari capitaliste care au ca forma de guvernamant republica, fiindca ceea ce au facut acestea in sute de ani, pe MUNCA CINSTITA SI CU OAMENI CORECTI, noi am luat-o pe scurtatura, cu imbogatiti peste noapte din averea statului, bisnita, frauda in domeniul bancar, etc.
    Imi mentin afirmatiile facute in commentul anterior 100%, fiindca reflecta realitatea, nimic altceva. Nu-ti trebuie prea multa carte ca sa intelegi ce se intampla zi de zi, in viata fiecaruia dintre noi. Nu putem fi sclavi in propria noastra tara si nu mai vrem sa plecam la cules de capsuni prin alte tari ale Europei sau in alte parti ale lumii, daca nu ne convine.
    Clasa politica actuala este nula, nu datorita marilor puteri, ci datorita practicarii in continuare a unor doctrine comuniste, indiferent de partid: nu se poate conduce o tara cu oameni necinstiti, inculti, agramati, semianalfabeti si nici cu cei care se pretind a fi corecti si invatati, dar accepta sa stea in preajma unor astfel de oameni. E logic: SPUNE-MI CU CINE TE ADUNI, CA SA-TI SPUN CINE ESTI! In ceea ce priveste participarea mea la alegerile din 2014, prin exercitarea dreptului la vot, nu a fost inconstienta. Inconstienti sunt cei care ma subestimeaza! Mi-am permis inca o data sa sper ca omul Klaus Iohannis ar fi cel ce ar participa efectiv la Reinstaurarea Monarhiei in Romania. M-am inselat! Dar nu-i un capat de tara, cum bine zice o vorba. Exista solutii. Asa cum am mai spus, VOI BOICOTA ALEGERILE, PRIN NEPREZENTARE LA VOT, PANA LA REINSTAURAREA MONARHIEI SI REVENIREA LA CONSTITUTIA DE LA 1923! Organizatii pro-monarhiste? Or fi, dar din cate am vazut sunt si aici probleme suficient de mari, cauzate de persoane care s-au infiltrat pentru a destabiliza. Drept pentru care m-am tinut departe de ele, desi la un moment dat mi-am dorit sa apartin unei astfel de organizatii. Sustin Monarhia in mod independent si ca mine sunt multi romani. Nu sunt de formatie istoric insa STIU SA FAC DIFERENTA INTRE COMUNISM SI MONARHIE, STIU SA APRECIEZ OAMENII DE VALOARE, CEI ANIMATI DE GANDURI BUNE SI FARA INTERESE MESCHINE. Poate ASR Principesa Mostenitoare Margareta doreste sa stie ca acum cateva zile am aplicat pe site-ul Fundatiei pe care o patroneaza pentru a face voluntariat. Nu mi s-a raspuns pana acum la cererea mea. Oare de ce? Uneori ma gandesc daca nu cumva si acest website e fals. La cate lucruri se intampla in ziua de azi, nu m-ar mira.

  13. Cristian Sandu says:

    Adresez Augustelor membre ale Familiei Regale a Romaniei respectuoasa rugaminte de a primi Martisorul pe care nu il pot oferi efectiv, dar il ofer simbolic, cu tot sufletul!

  14. Valeriu Ghimpu says:

    10 Mai sa devina Ziua Nationala a Romaniei !!!!
    Monarhia Salveaza Romania !!!!
    Romania sa redevina Monarhie Constitutionala !!!!

  15. Annyta Dima says:

    Buna ziua ! As dori sa particip si eu la aceasta sărbătoare! Cum se pot obține invitațiile pentru acest eveniment ! Va multumesc

  16. Răspunsuri pe Facebook (I) says:

    Ioana Varlan Sunt fan !
    #
    Gabriela Aninaru Felicitari Casei Regale pentru organizarea acestui minunat eveniment!
    #
    Nicolae Silagi Printul CAROL a venit in fruntea unui popor, dupa 500 de ani de la Nicopole,cand stramosul sau,principele Frederc de Zollern si Mircea cel Batran au luptat sub acelasi steag cu acvila.
    #
    Gheorghe Ungureanu Am vizitat CASTELUL PELES in 1964 ceva impresionat!
    #
    Gabi Hromei Felicitari Casei Regale.
    #
    Costinoiu Elena God bless the king
    #
    Ana Moian Felicitari
    #
    Ciuche Olga Sincere urari de bine,felicitari pentru organizarea evenimentului !
    #
    Petre Parvulescu Toată considerația față de familia regală! Să ne trăiți întru mulți ani!
    #
    Paula Macri Sper din toată inima ca Regele Mihai să poată participa !
    #
    Georgeta Ganea România MONARHIE! Să cerem ca să ne conducă MS Regele Mihai!! Romani treziți_vă!! România MONARHIE !
    #
    Nelu Ioan sanatate.multa.casei.regale
    #
    Varu Cornel Doamne ajuta si tinel sanatos pe regele nostru ,al tuturor rominilor,te iubim majestate,sanatate multa
    #
    Racovitan Nicolae As dori un DVD cu muzica si imagini de la Garden Party 10 Mai 2016.
    #
    Elena-Vasile Crehul LA MULTI ANI!! DE 10 MAI
    #
    Mihai Valentin Gheorghiu Şi eu am toată admiraţia faţă de Casa Regală a Romaniei.
    #
    Elena Prodan Toata stima si admiratia, ptr CASA REGALA, a ROMĂNIEI, va doresc multă sanătate si prosperitate!
    #
    Mariana Bododel Și în toată țara sper să fie sărbătoare pe 10 Mai!
    #
    Thor Nysveen Suntem alaturi de Casa Regala! Pt ca e singura care poate reda DEMNITATEA ROMANILOR!

  17. Emilian T.Vandenboer says:

    Altetetele Voastre,
    Excelente,
    Doamnelor si Domnilor,

    as fi profund intristat ca sarbatoarea de 10 Mai, Ziua Nationala a Regatului Romania sa nu se desfasoare si la Bucuresti in saloanele Palatului Cotroceni.
    Cu adanca stima fata de Alteta Sa Regala Printesa Margareta a Regatului Romaniei
    Traiasca Monarhia- Traiasca Romania
    Emilian T. Vandenboer

  18. Radu R. says:

    În aceasta zi de 10 mai, destinul dinastiei Hohenzollern – Sigmaringen s – a unit cu cel al Tarilor Romane. Fie ca și destinul Romanilor de astăzi sa se unească cu destinul Familiei Regale a României intr – un viitor cât mai apropiat. Respect Casei Regale a României și întru mulți ani de pace și onoare!

  19. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Dumnezeu sa binecuvanteze necontenit Familia Regala a Romaniei ! Nihil Sine Deo !

  20. ionela stanescu says:

    Familia Regala Romana continua,chiar si in secolul nostru,sa fie sursa de inspiratie!
    La Techirghiol,in judetul Constanta,s-au finalizat lucrarile la Gradina Botanica.Gradina Botanica de la Balchik,creata de REGINA MARIA, a fost model pentru autoritatile locale.Pe langa amenajarile specifice se afla si doua statui:ale Reginei Maria si Regelui Mihai!

  21. ein sehr schönes Schlösschen….. un castel foarte frumos

    Castelul Peles – Sommerresidenz/Resedintä de varä a casei regale a Romäniei/Casa Hohenzollern-Sigmaringen – succesiunea sväbeascä

    Cu mare stimä si respect,
    Dietmar Melzer
    Deutschland/Germania

  22. Ioan Ionescu says:

    Astept cu nerabdare sarbatoarea aniversarii de 10 Mai, la care voi participa personal..Sper ca va fi o ceremonie cu adevarat regeasca, cu fast si tinuta fara cusur. Mi-as dori sa participe la bucuria noastra nationala pe linga Familia Regala a Romaniei si capete incoronate si mostenitori de coroane din Europa si lumea intreaga.Este o aniversare foarte importanta pentru romani, dar si una notabila pe plan european.As vrea ca aceasta manifestare sa fie pe viitor un model de conduita, un exemplu de comportament si un motiv de reflectie profunda si matura in plan istoric pentru societatea romaneasca de pretutindeni.

  23. Mandrescu Mariana says:

    Traiasca Casa Regala a Romaniei !Muzeul Peles este un punct de reper pentru Tara noastra,nu stiu ce ar fi fost Romania fara regii ei.Voi participa negresit la acest eveniment.Cu stima ,respect si admiratie!

  24. GhilgamesCM says:

    Traiasca in veci Familia Regala si Mostenitoarea Tronului Principesa Margareta!Salvarea Romaniei din mainile jegurilor politice hraparete,preocupate numai de furt si mafiotisme,sta sigur in revenirea Romaniei la ,monarhie constitutionala.Multa sanatate Majestati Sale Regelui Mihai I al Romaniei.

  25. SECRIERU IOAN says:

    SE APROPIE MAREA SĂRBĂTOARE A NEAMULUI ROMÂNESC **ZIUA NATIONALĂ.**

  26. ionela stanescu says:

    Stire din ziarul “Puterea”,miercuri,20 aprilie
    Prioect.Coroana pe drapel
    Deputatii din Comisia juridica au adoptat,marti, un proiect de lege care readuce coroana pe capul acvilei din stema tarii.

  27. GhilgamesCM says:

    Mai mult ca sigur ,daca vom fi sanatosi vom fi prezenti la aceasta sarbatoare importanta.Multa sanatate Majestatii Sale Regale Mihai I si principesei Margareta.Salvarea Romaniei este monarhia constitutionala!

  28. Laura C says:

    Este obligatorie prezentarea unei invitații la intrare?

  29. Răspuns pentru Laura C. says:

    Nu aveți nevoie de nicio invitație scrisă. Sunteți binevenită la Castelul Peleș, accesul la Garden Party și Concertul de Gală este liber, pe peluza din fața castelului. Găsiți detalii în postarea de mai sus.

    Cu stimă, Secretariatul Regal

  30. Ioana Piciorea says:

    Super!!!! Chiar pe 10 mai e ziua mea!! Abia astept sa petrec la Peles alaturi de familia regala!

  31. Cristina Gangan din R.Moldova says:

    Traiasca Familia Regala a Romaniei! Traiasca Regele!
    Sincere felicitari! Prosperare peste tot unde veti calca, numai pace si bunavointa sa acopere peste toate paminturile!

  32. MARIANA SERBAN says:

    multa sanatate Majestatii Sale Regele Mihai si Reginei Anna
    asemenea si intregii Familii Regale
    cu stima si respect
    prof. dr. ing. Mariana Serban

  33. MARIANA SERBAN says:

    poate vom schimba sistemul de conducere al Romaniei cu Regalitatea care ne-a facut cinste si onoare peste tot in lume
    cu stima si respect

  34. Angella Dumitrascu says:

    O delegație din municipiul Lupeni, va duce aduce mesajul Văii Jiului de recunoștință și apreciere pentru Casa Regală…. Doamne Ajută-ne pe toți să revenim la ceea ce a fost odată, la Monarhie!… Sănătate tuturor membrilor Casei Regale și abia așteptăm să ne revedem….Vivat… Nihil Sine Deo…. Nihil Sine Rex…DOAMNE, OCROTEȘTE ROMÂNIA..DOAMNE, OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI!…..
    cu stimă și respect, mă închin
    al dumneavoastră supus
    jurnalist Angella Dumitrașcu- TRUST MEDIA PRESS….

  35. Liliana Sora says:

    Sfârşitul numărătorii înverse care ne- a adus în această zi specială, pentru români şi pentru România, să fie un nou început în care, inţelepciunea, convingerea, încrederea, gândirea profundă şi pozitivă, demnitatea şi mândria să ne călăuzească către un viitor mai bun .
    La mulţi ani, Casei Regale a României ! Trăiască Regele ! Trăiască Monarhia !
    La mulţi ani, România !

  36. Luminita says:

    O zi de adevarata sarbatoare nationala! Respectul si totala mea admiratie pentru Regele Mihai! Trăiască Regele!

  37. Sunt fericit ca sunt contemporan Cu MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I, Ii doresc multa sanatate!

  38. Pantea Alexandru-Sorin says:

    In vremurile de demult, cand Imparatul German dorea sa inceapa o conversatie cu o anumita persoana, acea persoana i se adresa spunand, in cazul in care afara timpul era frumos ” Este o vreme Hohenzzolern”. Parafrazand aceasta expresie pot afirma ca a fost o vreme “de Romania” si a Romaniei, o zi, un moment, in care chiar si Dumnezeu a tinut cu Dinastia Regala a Tarii noastre.

    Norii s-au risipit lasand soarele sa binecuvanteze Coroana si pe Romani. Era ca si cum Dumnezeu isi deschisese o fereastra catre Lume lasand sa se reverse lumina Adevarului peste sufletele noastre si pe noi sa recunoastem singura posibilitate, singura Speranta.

    Si, deodata, in asteptarea noastra, a tuturor Romanilor, au aparut Ei.

    Oricarui om aflat acolo, in acele momente, i-ar fi fost dat sa inteleaga Rostul. Atunci toate posibilele indoieli s-au spulberat cu totii acceptand Datul.

    In acele clipe in care soarele incepea sa apuna peste crestele inca inzapezite ale Bucegilor, in aerul tare si impregnat de mirosul de fan proaspat cosit, am stiut ca Apusul unui Soare nu este altceva decat preludiul unui nou Rasarit de Soare. In care noi, Romanii ce oriunde in lumea asta ne-am afla, putem crede.

    Si atunci, cand muzica a incetat, si atunci, cand noi toti am plecat lasand in urma statuia batranului Rege Carol privind spre Tara Sa, atunci cand ultima lumina de la castel s-a stins in asteptarea unei Suverane si a poporului Ei, am stiut ca imi va fi dat sa vad si sa traiesc acel moment in viata aceasta, ca Dumnezeu isi va intoarce fata catre Romani.

    In trenul ce ma ducea spre Bucuresti lasand in urma mea amintirea unei zile ce a fost si va mai fi, mi-a venit in gand raspunsul pe care Papa Clement al VIII-lea l-a dat scrisorii regelui Louis al XV-lea al Frantei si Navarrei in privinta Chestiunii Iezuite:

    ” Sint ut sunt aut non sint!”

    ” Sa fie ceea ce sunt sau sa nu mai fie!”

    Si asa a fost un 10 Mai…

    Si, in sufletele noastre, va mai fi!

  39. Draganescu Mihai says:

    Bună ziua! Am avut onoarea și plăcerea sa admir familia regala și concertul deosebit din fata castelului ! A fost mirific! Rugămintea mea este: de unde pot sa fac rost sau cum sa găsesc înregistrarea concertului? Vreau sa o pun în colecția mea de muzica înălțătoare! Va mulțumesc!

  40. Gabriel Fornica-Livada says:

    Trăiască Regele!
    Trăiască România!
    150 de ani de la intrarea Europei în România!

  41. Valentin Voicila says:

    Sarbatori fericite cu ocazia a 150 de ani a intemeierii familiei regale in Romania!Cu respect,Valentin Voicila.

  42. Mihaela-Doina Mazăre (Vlașin) says:

    Minunată sărbătoare, minunată organizare! Felicit Familia Regală a României! La mulți ani de 10 mai! Trăiască MS Regele Mihai I al României!

  43. Doru Davidescu says:

    Mindru ca m-am nascut in Romania

  44. Diana Lucia Zotescu says:

    Poate ca ar fi trebuit sa astept sa mai treaca un numar de zile inainte de a comenta evenimentul exceptional al Jubileului si sarbatoririi zilei de 10 Mai de la Castelul Peles. Pentru ca azi, la doar o zi dupa trairea intensa prin care am trecut, sunt inca euforica, marcata profund, cu memoria asaltata de imagini, sunete, fetze umane stralucind de bucurie, de muzica superba ce a insotit intreaga desfasurare a evenimentului, de satisfactia de a-I vedea laolalta pe aproape toti Membrii Familiei Regale, de acordurile divine ale Imnului Regal, de cuvantele pline de adanci semnificatii ale mesajului Custodelui Coroanei, de multitudinea costumelor populare din mai toate zonele tarii (am vazut acolo costume din Maramures, Banat, Avrig, Prahova, Moldova, Oltenia, Arges, Muscel, Tulcea, costume sasesti, maghiare si al altor etnii traitoare in Romania) incat, desi intoarsa in Bucuresti, sunt inca la Peles.

    Ne-am bucurat de o vreme splendida. Desi ne-a plouat copios pe drum (dar numai in cateva localitati de munte de dupa Comarnic) , ei, bine, Sinaia fusese nu doar crutata de ploaie, dar era si binecuvantata de un cer aproape perfect senin si un soare stralucitor pe tot parcursul evenimentului.

    Magnitudinea acestui eveniment, cu a larga participare a populatiei, cu siguranta ca i-a solicitat la maximum pe organizatori. Care organizatori s-au achitat magistral de indatoriri si ne-au oferit un eveniment complex, de inalta tinuta si perfect condus. Felicitari tuturor celor implicati: orchestrelor armatei si Cameratei Regale, dirijorilor – un cuvant special pentru Tiberiu Soare -, splendidei voci a tenorului Teodor Ilincai, viorii vrajite a lui Remus Azoitei, membrilor staff-ului Casei Regale care erau vizibili pretutindeni pentru a se asigura ca totul decurge perfect, vesnic cu zambetul pe buze in ciuda efortului maxim si, probabil, a putinelor ore de odihna, celor insarcinati cu logistica.

    Recunostinta Casei noastre Regale pentru ca ne-a facut contemporani cu un eveniment istoric de o asemenea magnitudine, si cu o sarbatoare nationala de I Mai de neuitat, ce va fi inragistrata de istorie pentru viitorime.

    prof. Diana Lucia Zotescu
    dr. arh. Robert Zotescu

  45. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Reprezentarile vizuale sunt serafimice ! Acestea reliefeaza pe deplin minunata sarbatorire a zilei de 10 Mai . Este o atmosfera frumoasa, insufletita de zambetele si inimile care pulseaza la unison ~ muzicalitate inaltata spre Slava Cerului , locul in care isi afla odihna sufletele maretilor nostri Regi si Regine , Cei care au fost comemorati in Sfanta zi de 10 Mai. 150 de ani de la fondarea Casei Regale a Romaniei si a statului roman modern semnifica unicitatea zilei scrisa cu glorioase infaptuiri Monarhice pe cartea istoriei. TRAIASCA MONARHIA !!!

  46. Cristian Sandu says:

    Multumesc cu adinc respect ASR Custodelui Coroanei pentru privilegiul pe care mi l-a oferit de a asista la aceasta superba manifestare! Adresez calduroase felicitari “staff”-ului Casei Majestatii Sale Regelui si institutiilor publice implicate pentru impecabila organizare!

  47. Pusa Hack says:

    Superb moment! Am fost extrem de incintata sa fiu undeva acolo , in multime si sa ma bucur de acest moment inaltator. Apreciez pozele, sunt minunate!

  48. Cricor Dolmaian says:

    Felicitari pentru ziua de 10 Mai.

    Castelul Peles este o frumusete si o mandrie a Romaniei.

  49. Si noi am fost la Sinaia de 10 Mai -o adevarata sarbatoare !

  50. Chira Valentin says:

    Am fost, mi-a placut, imi doresc sa mai fie.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53873939
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate