Săptămâna la Palatul Elisabeta, 6-12 iulie 2020
Luni, 6 iulie 2020, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au participat, în grădina Palatului Elisabeta la ceremonia de decorare a Excelenței Sale ambasadoarei Michèle Ramis cu Crucea Casei Regale a României. Marți, 7 iulie 2020, Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit cu colaboratorii de la Casa Majestății Sale, în grădina Palatului Elisabeta. Cei prezenți au urat la mulți ani Principelui Radu cu ocazia recentei împliniri a vârstei de 60 de ani. Miercuri, 8 iulie 2020, la Palatul Elisabeta a avut loc o întâlnire între Asociația Casa Majestății Sale și dl profesor Adrian-Silvan Ionescu, pentru evaluarea și pregătirea uniformelor militare ale Regelui Mihai I, care vor fi incluse în Expoziția Regală Palatul Elisabeta.
Joi, 9 iulie 2020, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au avut o ședință de lucru cu colectivul Asociației Casa Majestății Sale. Joi, 9 iulie 2020, Majestatea Sa Margareta a primit la Palatul Elisabeta pe prof. univ. Florin Stănică, prorectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. În grădina palatului au început pregătirile pentru primirea vizitatorilor, în lunile iulie-septembrie 2020.
Vineri, 10 iulie 2020, Majestatea Sa Margareta a primit la Palatul Elisabeta experți legați de piesele istorice care vor fi parte a Expoziției Regale. Printre ei s-a numărat și maestrul marochinier Dan Coma. ©Casa Majestății Sale Custodele Coroanei
|
“Asta-i muzica ce-mi place !”, as zice eu preluand spusele unui cunoscut personaj istoric al Romaniei. Reintoarcerea Cuplului nostru Regal la Bucuresti si reluarea activitatilor de la Palat sunt semne clare ale revenirii la viata normala, atat cat vor permite actualele conditii si masurile obligatorii de protectie.
Preconizatele expozitii si vizitele publicului presupun, desigur, masuri sporite de siguranta, dar si constructii noi pe peluza Palatului Elisabeta, Majestatea Sa dorind sa asigure vizitatorilor conditii maxime de siguranta.