Agenda la Palatul Elisabeta, 18-21 noiembrie 2024
Luni, 18 noiembrie, Alteța Sa Regală Principele Radu a găzduit o ceremonie și o recepție în onoarea membrilor și susținătorilor Federației Române de Tir cu Arcul. Marți, 19 noiembrie, Principele Radu a primit pe domnul Vlad Ardeleanu, preşedintele Federaţiei Române de Şah, şi pe domnul Gabriel Grecescu, secretar general al federației. În aceeași zi, Custodele Coroanei și Principele Radu au primit pe dl Mihai Anghel și pe dna dr. Cornelia Anghel, de la Domeniul Coroanei Segarcea. Tot marți, Principele Radu a primit, în numele Majestății Sale, pe Excelența Sa domnul Victor Chirilă, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova la București. Miercuri, 20 noiembrie, Principele Radu a primit pe doamna Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. La întâlnire au luat parte doamna Andreea Frigioiu, secretar federal al FRNPM, și dra Ada Ionescu, secretar executiv la Casa Majestății Sale. De luni până joi, Majestatea Sa Custodele Coroanei a avut întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Editurii Curtea Veche și ai Casei MS, pentru definitivarea celei de-a doua cărți regale de bucate, programată pentru apariție în prima parte a anului 2025. |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"