Săptămâna 7-13 februarie 2011

IMG_2075

Întorși de la vizita din Londra, Principesa Moștenitoare și cu mine am început activitatea curentă la Palatul Elisabeta. Săptămâna aceasta cuprinde întâlniri cu lumea diplomatică. Astfel, în cursul zilelor de miercuri 9 și joi 10 februarie primim la Palatul Elisabeta vizita șefilor Misiunilor Diplomatice ale Statelor Unite ale Americii, Statului Israel și Regatului Spaniei.

Principesa Moștenitoare va avea întâlniri de lucru cu colaboratorii ei de la Fundația Principesa Margareta a României și de la Casa Majestății Sale Regelui, pentru punerea la punct a calendarului evenimentelor publice din anul 2011.

Voi avea, în aceste zile, întâlniri cu organizatorii Festivalului Internațional George Enescu și ai Festivalului Internațional EUROPAfest (Jeunesses Musicales), pentru a stabili aportul pe care Casa Regală îl poate aduce la desfășurarea cu succes a acestor două evenimente muzicale majore, de tradiție, din viața românească.

Tot în această săptămână sunt așteptați la Palatul Elisabeta câțiva reprezentanți ai partidelor politice, pentru discuții pe teme de actualitate din România.

În cursul zilei de miercuri au venit la Palatul Elisabeta reprezentanți ai mediului de afaceri din țară și din Israel. Vor continua întâlniri pe teme de cooperare economică, în zilele următoare, cu personalități din Republica Cehă, în vederea organizării unei misiuni economice în România.

Principesa Moștenitoare va vizita expoziția de artă a artistului plastic român contemporan Silvia Radu. În următoarele zile va fi trimisă la tipar versiunea în limba engleză a biografiei mele, scrisă de tinerii Corina Murafa și Vladimir Crețulescu și publicată în anul 2009 de Editura Litera.

Principesa Moștenitoare și cu mine vom încheia săptămâna reprezentând Familia Regală la Balul Anual al Yacht Clubului Regal Român, organizație ce va aniversa în anul 2011 nouăzeci de ani de existență. Majestatea Sa Regele Mihai este comodorul Clubului, urmând în această poziție Regelui Ferdinand I și Regelui Carol al II-lea.

12 comentarii

  1. Corina Bedreaga says:

    Va felicit din tot sufletul pentru tot ceea ce faceti si pentru faptul ca sunteti aproape de romani.

    Cu cele mai alese ganduri,
    Corina Bedreaga,
    Ramnicu Valcea

  2. Casa Regala a Romaniei este implicata intr-un angajament solid si serios de refacere economica si spirituala a poporului roman.Familia Regala a Romaniei este un exemplu de demnitate si modestie si atasament fata de romani ptr noi toti.

  3. Nicoleta says:

    MA ROG SI SPER SA VA AVEM PRESEDINTE.

  4. CRISTINA says:

    VA FELICIT DIN TOT SUFLETUL PTR CEEA CE FACETI SI MA BUCUR SA VA AVEM ALATURI.SI MIE MI-AR FI PLACUT SA FI AVUT POSIBILITATEA SA FIU MAI SUS PUTIN DECIT SINT ACUM PTR CA NU ASI SUFERI ATIT FINANCIAR SI PSIHIC.DATORIILE PE CARE LE AVEM MA DOBOARA DE TOT DAR MA GINDESC LA FICELE MELE CA INCA SINT MICUTE SI AU NEVOIE DE MINE.NU CREDEAM CA PTR NUMAI 4000 DE EUROS CARE TREBUIESC PLATITI PINA LUNI SEARA DATA 14-02-2011 POT SA AM ATITA SUFERINTA IN MINE,NOPTI NEDORMITE SI AGITATIE.SIMT CA INNEBUNESC.DATIMI UN SFAT SA MA MAI CALMEZ CA AM IMPRESIA CA IMI VINE SA MA DUC IN PADURE SA URLU DE SUPARARE.SCUZATI CA M-AM INTINS ATIT IN A SCRIE DAR ASA SIMT SI NU AM CU CINE SA VB.UN SALUT CRISTINA

  5. Ionel B. says:

    Buna ziua! In actuala conjunctura politica eu cred ca trebuie dat un exemplu, dar MEDIATIZAT! E timpul! Nu mai este mult pana in 2014! Dar trebuie senzibilizata si perceptia oamenilor! Saracii nu vad decat ce arata antenele, b1, “relitatea”! Oricum multa rautate si nici-o speranta!… TREBUIE MEDIATIZATA ACTIVITATEA DUMNEAVOASTRA! Trebuie invitate toate televiziunile…. Trebuie comunicata SPERANTA! Orice poate deveni realitate(orice bun) cu munca!

  6. Carmen says:

    Datorita dumneavoastra si Principesei Mostenitoare Margareta imaginea Romaniei in lume e pozitiva.

  7. Agatha says:

    Felicitari pentru tot ,ce faceti!

  8. Stelian Rotaru says:

    Alteta,
    Bine Ati venit acasa ! Va urmarim cu tot interesul.Am inteles ca in acest an Festivalul Enescu va fi deosebit, prin cei care vor concerta. Il vom urmari. Va dorim mult succes in toate.
    Cu deosebita stima, S.R.

  9. gabi calin says:

    imi cer scuze ca nu sunt in consens cu celelalte 7 comentarii dar nu cred ca activitatea si pozitia pe care o adoptati face cinste unei…case regale.implicarea dvs.este egala cu zero din punctul meu de vedere.si chiar daca eticheta nu va permite ,prin tacere ,nu face-ti decat sa sprijiniti un regim odios.

  10. M.Andrei says:

    Ma rog si sper sa shimbam forma de guvernamant in Monarhie Constituionala.

  11. alex25 says:

    eu vreau o confruntare intre principele radu si antonescu…ca sa il aleg pe radu:D

  12. Alin Horj says:

    Alteta,

    Cum se poate implica Casa Regala in dezvoltarea economica a Romaniei si in ce masura colaboreaza cu guvernul pentru atragerea investitorilor straini?

    Va multumesc frumos,

    Alin Horj

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54017869
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate