Familia Regală la Sibiu, 24 aprilie 2007
|
Elevul si eleva de la Sibiu care au vorbit despre “demnitate” si “rusine|”, impreuna cu profesorii si colegii lor de la Colegiul National “Gheorghe Lazar”, au produs o placuta impresie Principesei Margareta, Principelui Jean al Frantei si mie. Cuvintele celor doi au fost ca un fel de punte de legatura intre intalnirea de ieri si dialogul electronic de astazi. Cand a pomenit de “rusine”, elevul a spus ca ea circula in doua sensuri: unul raufacator, cel in care iti este rusine de tine sau de ai tai, si cel binefacator, in care ai bun-simt, in care rusinea te impiedica sa faci lucruri dezonorante pentru tine sau societate. Veti fi de acord cu mine ca un astfel de subiect nu putea sa se consume in intalnirea de ieri. Am, de aceea, bucuria de propune celor ce ne citesc, subiectul “rusinii” pentru jurnalul de astazi, de pe blog. L-am intrebat pe elev daca nu crede ca valorile de care am vorbit mai devreme, la inceputul intalnirii de la “Gheorghe Lazar”, nu cumva ne pot feri de rusine sau daca nu o pot diminua. Valorile trans-atlantice asumate, precum domnia legii, proprietatea privata, drepturile minoritatilor si ale omului, circulatia libera, prosperitatea, sunt creatoare de mandrie, care ar fi oarecum opusul rusinii. Asemenea valorilor trans-atlantice, spiritul de raspundere, generozitatea, loialitatea pentru o cauza, puterea exemplului personal, toate acestea ingradesc rusinea si o tin sub control. Saracia este asociata rusinii, complexului si urii. Izolarea, frustrarea, egoismul si iresponsabilitatea, de asemenea. Confuzia, mai ales confuzia, este generatoare de realitati care duc la rusine. Nerespectarea cuvantului dat, asa cum a definit Gabriel din Ramnicu-Sarat Romania de astazi, este generator de realitati rusinoase. Celor de la Sibiu care au luat parte la dialogul de la Colegiu, le transmit rugamintea de a-si posta aici parerile, gandurile, multumirile sau nemultumirile. Ceea ce cred liceenii Romaniei despre “rusine” este insemnat pentru societatea romaneasca. |
Alteţea voastra,
Din puntul meu de vedere, rusinea este o calitate care poate fi inteleasa doar prin educatie. De aceea doresc sa subliniez importanta educatiei. Rusinea este un sentiment de jena generat de o greseala, de insucces, de o gafa. Acest sentiment are atat efecte pozitive cat si negative. Eu cred ca cel mai important rol pe care il are rusinea este de a ne avertiza asupra anumitor aspecte ale comportamentului nostru, oferindu-ne astfel sansa de a detecta greselile si viciile noastre si de a ni le corecta. Astfel, rusinea devine un educator personal. Lipsa acesteia mentine persoana la acelasi nivel, impiedicand evolutia si progresul. Intr-un mediu in care acest aspect este necunoscut, cursul evenimentelor este circular si asistam continuu la aceleasi greseli, la aceleasi gafe, datorita lipsei limitelor trasate de rusine ( sau, mai bine spus, de „bunul simt” ).
Ne-ati intrebat daca valorile pe care le-ati enuntat la inceputul discutiei sunt antitetice rusinii si duc la constrangerea acesteia. Din nou, cred ca exista doua posibilitati. In prima faza, valori precum spiritul de raspundere, generozitatea, loialitatea pentru o cauza sau puterea exemplului personal sunt puternic legate de rusine. In cazul in care una dintre acestea este ignorata, rusinea atentionează persoana respectiva de aceasta „neglijenta”. Astfel, persoana poate sa faca pasi in directia indreptarii, cerandu-şi scuze in prima faza si evitand repetarea evenimentului. Valoarea care cred eu ca ilustreaza cel mai bine acest aspect este loialitatea. In momentul in care cineva constientizeaza ca nu a urmat calea loialitatii este invadat de rusine, iar intensitatea acestui sentiment schimba radical comportamentul sau ulterior. De aceea cred ca rusinea poate actiona ca un intretinator al acestor valori. De asemenea, si celelalte valori trans-atlantice pe care le-ati enumerat cred ca pot fi sustinute de catre rusine: domnia legii, proprietatea privata, drepturile minoritatilor si ale omului, circulatia libera. Totusi, exista si efecte negative ale acesteia. Am discutat cazul in care aceasta lipseste, dar exista si posibilitatea ca aceasta sa fie exagerata, iar in acest mod persoana devine captiva si nu isi mai exprima gandurile sentimentele si opiniile ( ca sa nu discutam de statutul omului umil ). Acestea cred ca sunt cele trei directii pe care poate actiona rusinea.
Revin asupra educatiei si asupra modului in care poate fi promovata rusinea. Eu cred ca ea trebuie cultivata inca din anii copilariei. In primii ani ea poate fi sugerata vag prin povesti ( aici putem include povestile cu cavaleri, in care onoarea si regretul parasirii unei ideologii sunt teme centrale ), iar apoi ea se cristalizeaza incet prin activitatiile de zi cu zi. Ceea ce trebuie sa existe pentru ca si acest sentiment sa ia viata este un cod moral, o scara de valori care sa ghideze viata. Acesta devine astfel un reper, care se formeaza treptat ( in general, capata o forma finala doar in momentul maturizarii ), si care coexista impreuna cu rusinea deschizand calea progresului. Lipsa acestui cod moral implica lipsa rusinii ( sau aparitia ei ocazionala ). De aceea cred ca acest factor este esential in educatie: crearea unui cod moral care sa includa normele comportamentului civilizat si codul bunelor maniere. Rusinea preia astfel sarcina de a supraveghea respectarea codului si de a atentiona persoana asupra eventualelor ezitari.
Se discuta foarte des despre rusinea de a fi roman. De ziua mea, am primit cadoul de la tatal meu „O scurta istoria romanilor povestita celor tineri” de Neagu Djuvara cu mesajul „Din aceasta carte poti invata ca nu este o rusine sa fii roman”. Personal, nu mi-e rusine ca sunt roman, chiar daca in acest moment nu am argumente solide in favoarea acestui sentiment.
Atunci cand am pomenit de rusine in sensul ei negativ, de fapt nu ma gandeam la rusine de sine si de semeni (rusine pe care nu neg ca exista si nici rezultatul ei daunator), ci ma refeream la o rusine individuala pe care am sa insist in urmatorele randuri.
Altetea voastra ati vorbit de o rusine colectiva a poporului si metode de a trece peste aceasta. Eu, nu stiu exact de ce, nu am redresat convorbirea spre rusinea gandita initial. Probabil pentru ca imi era rusine. Este foarte adevarat ca atunci cand poposim pe alte meleaguri decat cele mioritice, avem un oarecare grad de ezitare cand suntem intrebati de tara de origine si este de nedorit ca peste 30 de ani sa mai fie si cea mai mica umbra de indoiala in raspunsul la aceeasi intrebare.
Cred ca am putea vorbi si de o rusine de mijloc, de asemenea colectiva, necesara, dar putin constructiva. In cazul in care vorbim de Holocaust, de uciderea si prigonirea intelectualitatii din perioada comunista, de asasinate politice sau detronari si chiar as adauga (inscriindu-se in faptele mai recente) uciderea fratelui Roger, cred ca rusinea ar trebui sa fie prezenta. In acelas timp, in aceleasi circumstante, o rusine prea intensiva ar putea pune piedici serioase in asumarea greselilor, fie de acest fel, fie greseli individuale de o gravitate mai redusa.
Putem da vina tot pe rusine, faptul ca nu avem curajul de a ne sustine punctul de vedere, idea, convingerile de orice natura. Nu ne asumam crezul si in tendita de a fi in rand cu ceilalti, ne autocenzuram si ne condamnan mediocritatii si in mod sigur societatea nu beneficeaza de varietatea noastra si de ideiile si conceptele carora le-am fi putut da nastere daca ne luam inima in dinti sa le impartasim si celeorlalti.
Din teama de esec, nu demaram multe proiecte. Ne e rusine de nereusita si de felul in care aceasta ar putea schimba perceptia fata de noi. Oare daca n-ar fi existat oameni indrazneti, care sa persevereze in ciuda nereusitelor si a descurajarii din partea celorlalti, umanitatea ar mai fi la fel de dezvoltata? Putem trage concliuzia ca rusinea este o frana in fata evolutiei culturale, stintifice, artistice, politice si a altelora consistent de numeroase.
Rusinea nu este o boala pe care ar trebui s-o eradicam. Ea este asemenea unei averi care poate fi flosita atat in scopuri practice, cat si in altele distructive. Ea trebuie canalizata spre o rusine a bunului simt si exploatata in sens pozitiv cu grija de a nu iesi din fagasul ei controlandu-ne pe noi, in loc sa o controlam noi pe ea. Sa nu ne rusinam in fata rusinii, pentru ca in lipsa rusini, am fi nici mai mult, nici mai putin decat niste simpli nerusinati.
Va multumesc pentru ambele comentarii, Ioan-Augustin si Ionel. Sunt convins ca vor fi citite cu interes de cei care viziteaza blogul. Voi raspunde la sfarsitul saptamanii. Cuvintele voastre sunt pline de miez si reflecta responsabilitate.