România provizorie
|
În 1866, sub domnia lui Carol I, după o serie de eforturi începute în anul 1848 și continuate de Alexandru Ioan I, România a avut parte de o Constituție care poate fi considerată un punct esențial al începuturilor Statului român modern. Nimic din ceea ce s-a întâmplat după 1948 în România, din punct de vedere politic și chiar public, nu arată că oamenii puterii din România contemporană ar fi înțeles deplin importanța Statului ca garant al identității, tradiției și continuității națiunii. Cert, există o diferență fundamentală între felul în care s-a performat politic în anii 1948-1989 și felul în care s-a exersat democrația după 1990. România a trecut de la dictatura comunistă la o democrație ce nu a încetat să se consolideze și a intrat cu drepturi depline în NATO și în Uniunea Europeană. Numai că democrația nu durează, de-a lungul unui mandat de patru ani, doar 24 de ore, și anume ziua alegerilor. Democrația are nevoie să fie respectată și în restul celor patru ani, zi de zi, clipă de clipă, de către fiecare instituție publică, de către fiecare reprezentant al ei și, mai ales, de fiecare dintre cetățeni. Pentru aceasta, legile și instituțiile democratice nu sunt suficiente. Este nevoie de aportul fiecărei forțe din societatea românească pentru a transforma în practică ceea ce afirmăm demagogic în teorie. Dar, mai presus, de toate, avem nevoie de un Stat respectat și dătător de încredere, cu instituții solide și profesioniste, care lucrează complementar și etic. Nu suntem încă în posesia unui astfel de instrument. Articolul 1 din Constituția anului 1866 suna astfel: „Principatele Unite Române constituiesc un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”. Această Lege fundamentală a fost revizuită de mai multe ori, în 1879, 1884, 1917 și 1923, în acord cu modificările de structură și întindere a Statului, dar a rămas coloana vertebrală a unuia și aceluiași Stat, elementul hotărâtor al continuității lui politice. Începută la 24 ianuarie 1859, dăltuirea Statului național modern, unitar și indivizibil, s-a încheiat la 10 mai 1881. Aceasta este statalitatea românească modernă, cu puternice rădăcini europene. Foarte puține din aceste adevăruri sunt cunoscute de oamenii cu putere de astăzi (politicieni, oameni de afaceri, oameni de cultură) și încă mai puține dintre ele sunt considerate relevante pentru anii noștri. Dar fără cunoașterea contextului dezvoltării noastre statale, nu putem face pași serioși înainte. Provizoratul istoric în care ne aflăm nu se poate rezolva doar prin dinamica politică, un capitol la care stăm aproape prea bine. România provizorie și instituțiile ei pot fi vindecate doar dacă societatea românească se pune împreună și face un pas generos și responsabil înainte. Așa cum a făcut-o de câteva ori, strălucit, în ultimile două sute de ani. La data de 1 decembrie 1918, Transilvania s-a unit cu România, iar data a rămas drept simbol al Marii Uniri. Dar Statul român nu se naște de câte ori i se alipește sau i se dezlipește o bucată de pământ. Dacă Statul român actual s-ar fi născut în 1918 (așa cum o sugerează indirect alegerea actualei Zile naționale), atunci Alexandru Ioan I și Carol I ar rămâne în istorie doar ca fondatori ai Casei de Economii și Consemnațiuni. În anii din urmă, au început să se vehiculeze cuvinte importante, precum “viziune”, “identitate”, “continuitate”. Este bine că ele pătrund în vocabularul puterii politice și mediatice. Dar aceste virtuți au nevoie să fie tratate corect, și nu fantezist. Viziunea se face cu generozitate și cu responsabilitate, nu cu șmecherie și cu interes propriu. Identitatea nu se repară cu oportunități politice, fie ele și inspirate, ci cu loialitate. Continuitatea înseamnă cunoaștere și respect, nu dispreț la adresa instituțiilor, domnia bunului-plac și meșteșug politic. Slujirea Statului, ca sumă de valori și tradiții, ca expresie a continuității, mândriei, respectabilității, ca imagine simbolică a solidității instituționale, nu se suprapune întotdeauna perfect dinamicii politice, rigorilor democrației și nici relațiilor internaționale sau diverselor tendințe geopolitice. Libertatea, ca virtute publică, este poate mai apropiată de valorile pe care statalitatea le înmănunchează fiindcă aceasta din urmă este, într-un fel, imaginea libertății trăite a unei națiuni. Leadership-ul statal, numit în limba engleză „statesmanship” nu are echivalent în limba română (poate nu întâmplător). El nu este, însă, din acest motiv, mai puțin important pentru viitor. România nu va avea, în deceniile care vin, probleme de democrație sau de prosperitate. Va continua să devină o țară din ce în ce mai avută, mai conectată, mai democratică și mai stabilă. Dar dinamica și abilitatea politicii nu vor fi suficiente pentru ca națiunea să se regăsească în realitatea românească, în anii care vin. Pentru ca viața publică să fie cu adevărat întreagă, echilibrul societății să fie cu adevărat stabil și viitorul predictibil, România are nevoie să conștientizeze din nou importanța Statului și a instituțiilor lui. Statul are nevoie să redevină egida instituțiilor românești cu adevărat, nu numai în enunțuri. Toată suflarea românească, de la guvernare, societate civilă și până la familia obișnuită, are nevoie de instituții coerente și respectate, așezate sub egida unui Stat modern dăltuit, dar natural, real, nu reinventat în mod lamentabil de chiriași grăbiți ai istoriei. Politica rămâne partea esențială a vieții publice într-un sistem bazat pe democrație și libertăți, astfel precum este fiecare stat al mediului euro-atlantic. Dar nu există nici un motiv ca politica să treacă, dincolo de cercul guvernării și de arena parlamentară, și să ocupe spațiul neutru, ritual, armonios și respectabil al leadership-ului statal. Acesta din urmă, fie că țara este republică, fie că este monarhie, trebuie să reprezinte cu adevărat, nu doar pe hârtie, un instrument al punerii oamenilor împreună, un spațiu al încrederii, al iubirii generoase, al armoniei responsabile, al echilibrului vizionar. |
SINCERE MULTUMIRI !!!!
Alteţa Voastră,
Impresionante gândurile din acest articol !
Totuşi, căruia dintre politicieni îi mai pasă de România ?
Suntem cu toţii avizi de “integrarea europeană”, lucru ce presupune tocmai disoluţia lentă a statelor şi integrarea lor în acest uriaş cu picioare de lut, numit U.E.
Câţi mai suntem conştienţi că Statul înseamnă mai mult decât fonduri europene, drapele albastre, 9 mai (şi să vedeţi câte “serbări” se organizează în şcoli cu această ocazie – exact ca înainte de 1989) ?
Personal, mi se pare că noua situaţie geopolitică europeană ne-a prins pe picior greşit, dat fiind că U.E. înseamnă mai mult decât un spaţiu economic comun.
Cine se mai gândeşte la sacrificiul interesului personal în favoarea celui naţional, la altruism, la exemplul personal, la respectul instituţiilor, la lucrul bine făcut ?
Care mai este în contextul european de astăzi însemnătatea noţiunii de “stat naţional, unitar şi indivizibil” ?
Cum vor folosi unităţii României euroregiunile ?
Cum ne vom trezi când încă nu ştim că 10 mai este ziua naţională şi nu avem în actuala stemă a ţării nicio referire la trecutul său monarhic ?
Mergem doar înainte, călcând istoria în picioare şi, implicit, sângele şi eforturile câtorva din cele mai valoroase generaţii, care ne-au precedat.
Nu vreau să fiu patetic însă, personal, nu înţeleg cum putem fundamenta un Stat respectat pe jumătăţi de adevăruri istorice.
Imi permit o marunta corectura: O constitutie teafara si o legislatie asemenea nu sunt sufidciente pentru garanta democratia , dar sunt absolut neceasare. Pentru ca orice decizie , la orice nivel , trebuie sa aiba un temei legal. O zi buna!
“Omul se îmbracă, are o locuinţă, vorbeşte, umblă, mănâncă,
merge călare sau cu trăsura, fumează, se îmbată şi se dezbată,
acţionează după reguli date şi invariabile,
în ciuda diferenţelor destul de neînsemnate ale modei,
care măreşte sau simplifică lucrurile, însă rareori le desfiinţează.
De aceea, codificarea legilor acestei existenţe exterioare,
aflarea expresiei ei filosofice,
constatarea neorânduielilor dintr-însa era o lucrare de cea mai mare însemnătate.
Starea societăţii ne transformă nevoile, trebuinţele,
preferinţele în răni, în boli, prin excesele la care ne dedăm,
mânaţi de dezvoltarea pe care le-o imprimă gândirea.
De aici şi titlul, preluat din ştiinţa medicală:
unde nu există boală fizică, există boală morală.
Patologia vieţii sociale este o Antropologie completă,
de care lumea ştiinţifică, elegantă, literară şi familială duce lipsă”.
Din punctul meu de vedere, Romania este o tara aflata in moarte clinica. Nu cred ca sunt primul care spune asta, dar fata de altii eu nu cred ca vom deveni un stat artificial cu o existenta liniara ci vom ajunge sa disparem in timp.
Foarte mult se insista pe clasa politica si nu are rost sa ignoram realitatea: partidul care conduce statul este format numai(IN TOTALITATE) din oameni slabi-inculti, egoisti pana la prostie. Totusi, in ciuda greselilor tot mai numeroase si a situatiei fara de rezolvare in care a fost Romania bagata de el, Partidul Poporului este tot mai puternic. Asta arata, in mod clar, ca si opozitia este amatoare si lipsita de orice valoare
Am tot dreptul sa spun aceste lucruri intrucat consider ca intr-o perioada de criza(si aici nu ma refer la cea economica-globala ci la criza noastra care tine din 1989) tot ce conteaza este rezultatul. La ora actuala, ma scuzati…de 20 de ani se vorbeste neincetat de “Generatia salvatoare”. Unii o pomenesc cu speranta, altii cu dezgust, dar important e ca ambele categorii gresesc. La 20 de ani esti un nimic, o bucata de carne neinsemnata. Oricat de genial sau matur ai fi si chiar daca ai face parte dintr-o multime de mii de tineri nu poti produce o schimbare remarcabila. Ce este remarcabil pentru mine?O tara in care fiecare om sa aiba parte de asigurare medicala si sa beneficieze de servicii de calitate. Eu am 20 de ani si spun: FARA SABIE NU POTI CUCERI COROANA! Trebuie sa parcurgi un drum, unii pasi poti sa-i parcurgi mai repede, dar chiar si asa tot ai nevoie cineva de la care sa inveti. Ar putea Podul Bering sa fie construit de la 0 de tineri de 20 de ani?
Romania are nevoie de tineri, dar are nevoie de oamenii care detin puterea de a schimba lucrurile: profesori universitari, oameni de afaceri, sportivi, scriitori, ingineri,etc Celebrul jucator de tenis, Gustavo Kuerten, a folosit o mare parte din banii stransi pentru construirea unui centru de ajutorare a copiilor si adultilor cu dizabilitati. E un centru care ajuta mii de oameni. Si Romania a avut sportivi de renume mondial, dar oare cati dintre ei au investit milioane de euro fara sa aiba pretentia de a-i recupera. E doar un exemplu.
Pot da exemplu si intelectualitatea din Romania descrisa cel mai bine intr-o secventa din Filantropica in care profesorul de liceu se duce sa-si vanda cartea in “restaurantul intelectualilor” si este umilit de fostele mari personalitati.
Mi-as dori sa fiu in fata tuturor personalitatilor din Romania si sa le zic: “Daca voi sunteti asa de destepti, de ce Romania este guvernata de niste nimicuri care au adus-o in faliment? Cine v-a dat dreptul sa hotarati ca urmasii vostrii sa fie doar niste hoti, criminali sau traficanti de droguri si carne vie”. Poate ca…asa a vrut Dumnezeu,nu?
In final, traim aceeasi situatie ca in anumite state civilizate din perioada anilor 1950-1980, dar daca nu vom invata din experienta lor ma tem ca vor curge multe lacriimi…si sange.
În România Provizorie vedem că totul este provizoriu: Constituţia, care s-a schimbat la doar câţiva ani după proclamare, şi acuma din nou, pentru că i-au mai venit cuiva nişte idei, şi tot aşa, se va schimba ca ciorapii până când, în cele din urmă se va reveni la Constituţia legitimă, autentică, cea din 1923 adusa la zi; Ziua Naţională a României s-a vrut a fi orice, numai cea adevărată nu. Sunt sigur că nu va rămâne provizoratul cu 1 decembrie şi Ziua Naţională a României va reveni în cele din urmă la ziua legitimă, autentică, cea de la 10 Mai – tripla sărbătoare naţională a Românilor:
10 mai 1866 – Carol I intră în Bucureşti si depune jurământul în faţa Parlamentului, fiind proclamat domnitor al Principatelor Române,
10 mai 1877 – Carol I proclamă independenţa României
10 mai 1881 – Carol I este investit oficial rege, iar România devine regat.
.
Provizorii sunt şi partidele politice, şi instituţiile publice, şi denumirile lor, şi legile şi tot ce dă stabilitate unui stat. S-a pierdut noţiunea de statornicie, de trăinicie. Trăim într-adevăr într-un stat încropit lamentabil de chiriaşi grăbiţi ai istoriei. Chiriaşi care încet-încet au început şi continuă să dispară pentru a se reinstala proprietarii legitimi ai acestor meleaguri: tripleta valoare-trăinicie-statornicie. Cine înţelege lucrul acesta este cu un pas mai aproape de lumea reală, de România autentică.
VA SALUT SI VA RESPECT….DOMNULE PRINCIPE RADU…!!!!
Zilnic, insotindu-va prin aceste pagini de istorie, mi-am pus bazele unei Mentalitati Noi.
Va multumesc.
.
“Masurarea vietii omului nu este in functie de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita”.
(O. Paler)
SINGURA SALVARE A ROMANIEI AR FI MONARHIA. ALTFEL…
Revenirea la Constitutia cea mai democratica a Romaniei, cea din 1923, este solutia cea mai buna fara doar si poate dar nimeni nu pare sa militeze pentru asa ceva.
Am ramas înca o data impresionat de ceea ce a spus AP. Am aceleasi sentimente si resentimente despre societatea aceasta a noastra româneasca. Cum sa coagulam energiile pozitive, oamenii culti si influenti ca sa lupte pentru revenirea la normalitate?
Cum AP a adus vorba de un mare tenist ca Kuerten eu ma întreb oare ce au facut marii nostrii sportivi pentru tara. Ma uit la domnul Tiriac, unul dintre legendele sportului românesc. A ajuns un excelent om de afaceri, care a reusit sa faca o avere imensa dar care parca a uitat de unde a pornit. Nu trebuie decât sa destineze 2% poate din profitul lui pe un an pentru a putea construi în fiecare localitate din România un teren de tenis pentru ca toti copii sa cunoasca acest nobil sport care lui i-a dat atâtea oportunitati si succese în viata. Ce îi face pe acesti oameni sa fie asa de egoisti cu concetatenii natiei carei apartin? Càti Tirieci oare nu se pierd pentru ca nu au bani si nici infrastructura pentru a practica acest sport? Oare legenda lui nu s-ar face si mai mare daca ar face un astfel de gest si chiar si o Fundatie pentru gasirea de noi talente. Daca ei, cei care au posibilitatea de a face ceva nu fac,noi, cei care ne ducem viata cum putem cum vom putea schimba ceva în România?
Are dreptate AP când spune ca la 20 de ani nu esti dacât o bucata de carne în România. Daca faci o Facultate nu esti cu mult mai important ca altul care si-a luat diploma cu bani fara sa asiste nici macar la cursuri. Bineînteles ca atunci când îti cauti de lucru cel care a obtinut diploma asa are si cunostinte care sa îl plaseze intr-un post mult mai bun ca cel care si-a obtinut diploma pe merite propii. Este plina tara de astfel de exemple.
Daca vrei sa lucrezi intr-o fabrica sau în orice proces de productie esti destinat mizerie. Cei care promoveaza non valorile în România au facut ca munca si seriozitatea sa fie pentru prosti în România. Altfel, la 20 de ani de la revolutie un muncitor ar fii mai respectat si ar traii mai decent ceea ce nu se întâmpla. Din pacate asta este crudul adevar al republicii noastre neocomuniste. Unde este acea “generatia salvatoare” care poate schimba acesta tendinta ? Tare ma tem ca sub papucul fiilor incultilor si mediocrilor care conduc din pacate destinele poporului român. Daca nu sunt sub acest papuc sunt plecati departe pe alte meleaguri.
Îmi amintesc de un român tare talentat pe nume Costel Busuioc care din câte stiu a încercat în nenumarate rânduri sa obtina o audienta la Ateneul din Bucuresti. Nimeni nu l-a bagat în seama. Dupa 2 ani de munca pe un santier în Spania s-a prezentat la o emisiune pe care a si câstigat-o. Dupa aceasta toti marii stabi de la Bucuresti si din tara au recunoscut valoarea acestui tânar promitându-i “marea cu sarea”. Tot acest entuziasm s-a stins la scurt timp iar ministrul culturii la vremea respectiva nu l-a primit nici macar în audienta. Singurul care se intereseaza înca de soarta lui este Fundatia “Dinu Patriciu” care îi finanteaza pregatirea în Spania. Ma întreb de ce nu în România? Avem asa de multe talente încât nu mai au loc la Ateneu? Ma îndoiesc dar probabil ca sunt altii cu parinti mult mai “talentati”.
În Spania majoritatea sportivilor si vedetelor care au reusit sa faca ceva în sport sau pe plan cultural au propiile lor fundatii care pregatesc si dau posibilitatea si altor tineri sa le urmeze pasii si, de ce nu, sa le depaseasca performantele. Exista o solidaritate între spanioli care se simte si se vede si care pleaca din acea mândrie da a apartine natiei spaniole si din dorinta de a împartii succesele cu concetatenii tarii tale. Ori în România este exact invers.
Dar si aici exista o explicatie simpla. Regele Spaniei si Familia Regala sunt cei care sustin prin toate mijloacele oamenii si institutiile de valoare. Sunt acea forta coagulatoare de energii pozitive care face ca societatea, atât la nivel politic cât si cultural, sa mearga în directia cea buna si sa fie solidara. Este greu de descris în cuvinte dar daca traiesti aici simti lucrul acesta.
Tot asa si în România s-ar putea schimba tendinta dar numai atunci când oamenii vor simtii ca cineva se intereseaza pentru ei si le pasa de soarta lor. Bineînteles ca exista si în România oameni influenti care fac lucruri bune pentru societate dar majoritatea actioneaza pe cont propriu si nu au nici un sprijin politic.
Casa Regala din România poate sa fie acel factor coagulator care sa scoata la lumina valorile adevarate si sa uneasca acele forte pozitive care sa schimbe imaginea noastra. Toate initiativele pe care le întreprind merg in aceasta directie. Totusi s-ar putea face mult mai mult daca vor putea actiona din pozitia de Suverani intr-un regim de monarhie parlamentara. Nu am avea decât de câstigat. Sper ca societatea noastra sa îsi dea seama de asta si sa actoneza ca atare.
Daca acest lucru ne se va întâmpla tare ma tem ca, asa cum spunea AP, “vor curge în continuare multe lacrimi si…sânge”.
Adaug istoria acestui tenor Costel Busuioc:
http://www.tion.ro/stiri/IM:tion:news_special-timis/articol/costel-busuioc.-un-sut-in-fund-in-romania,-un-pas-inainte-in-spania/cn/news-20080313-11193740
Închei cu acest mesaj cu care ziaristul încheie articolul:
“Povestea lui confirmă faptul că încă nu suntem pregătiţi să ne susţinem şi să ne promovăm talentele. Probabil că mulţi alţi oameni ca şi Costel sunt încă iluştri anonimi prin satele şi oraşele patriei. Până când vom fi aşa? Poate până mâine, poate pentru totdeauna…”
Cu stima si respect!Alexandru
Alteţa Voastră Regală,
Cam pe aceeasi temă vă supun atenţiei editorialul din revista ROST ) nr. din ianuarie-februarie 2010, semnat de Paul Ghiţiu.
Articolul se numeşte “Pentru o politică de tip creştin” şi este disponibil la adresa
http://www.rostonline.org/p494-NUMARUL+83+84+(IANUARIE+FEBRUARIE+2010)
Da, foarte fine observatiile si o aducere la zi a ceea ce ar putea insemna leadership si identitate nationala in raport cu ceea ce este de fapt . Lipsa acuta de coerenta si viziune in leadership-ul statal din uiltimii 20 ani tinde sa se cronicizeze. Pretul platit a fost urias, interesul national cazand in desuetudine. Incoerenta si provizoratul … See Moreau depasit chiar in mod paradoxal regimul socialist care, chiar daca era malign si a schilodit moral fiinta nationala, se manifesta cel putin in forma daca nu pe fond mai pregant in mentinerea integritatii nationale. Interesul national, fortat ideologizat era superior si efectiv aparat in fapt nefiind aservit unor interese straine sau a unor oligarhi cum este astazi.
Cheia regasirii viziunii in sfera stricta a puterii politice asa cum se exercita ea azi, sta chiar in intelegerea filozofiei ce sta in spatele acelui concept foarte fin observat in analiza a ” „statesmanship”-ului. Dar involutia suferita in viata politica de dupa 90 a fost masiva. Comparativ cu exercitiul politic dinainte de 1947 , s-a realizat un melanj periculos de fals liberalism si masuri populiste care clamau o conceptie social-democrata. In lipsa unei platforme autentice practicile politice duse de diverse grupuri de putere de sorginte comunista au servit creeari unei clase privilegiate . Aristocratia criptocomunista transformata in noua clasa de oameni de afaceri de succes care isi impun viziunea asupra tutror parghiilor politice si ale statului de asa maniera incat au deturnat interesul national subordonandu-l celui propriu de afaceri. Acest sistem bolnav in insasi structura sa, are darul de a pune chiar in antiteza practica curenta balcanico-fanariota cu conceptul anglo-saxon atat de expresiv al “statemanship”ului autentic .