România. O călătorie regală, 2015
În zilele de 29 martie-4 aprilie s-au aflat în țara noastră un număr de 37 de invitați ai Principelui Nicolae, veniți din Marea Britanie, Africa de Sud, SUA, Australia, Grecia și Danemarca. S-au numărat printre invitați colegi de școală și universitate, prieteni și colaboratori din străinătate și, desigur, din România. Cu această ocazie, Casa Majestății Sale a organizat o nouă ediție a proiectului “România. O călătorie regală”. Ediția 2015 a cuprins orașele București, Sinaia și Sibiu. Cei 37 de invitați, însoțiți de Principele Nicolae, au vizitat aceste orașe, luând cunoștință, unii dintre ei pentru prima oară, de cultura, arhitectura, ospitalitatea și tradițiile României. Reluate în anul 2004, călătoriile regale au fost inițiate de Regele Carol I și Regina Elisabeta, sub numele de “Croaziere regale pe Dunăre”, în secolul al XIX-lea. Familia Regală a mai organizat călătorii regale în anii 2005, 2006, 2008, 2009, 2010 și 2011. |
Felicitari! Par foarte fericiti! Chiar sunt, cred eu!
Poate ca dintre acesti tinerii unii vor deveni lideri in tarile lor. Gestul aparent simplu, prietenesc al Principelui Nicolae de a le face cunoscuta Romania, poate avea efecte nebanuite peste ani! Asa se scrie istoria adevarata!
Sincere felicitari! Asa, România este mult mai frumoasa! Multumim Altetei Voastre Regale! Multumim Familiei Regala a României! Traiasca Regele!
Foarte frumos! Felicitari pentru iniţiativă. Cred ca s-au simtit minunat la noi prietenii Principelui Nicolae.
Foarte frumos….
Cänd eram si eu la scoalä in Transilvania, am vizitat si eu castelul Peles la Sinaia……chiar si dupä revolutia 1989, a fost o äntämplare si vizitä frumoasä….
Castelul Peles are multe asimiläri cu castelul – Burg Hohenzollern, dar si castelul natal a regelui Karl I. von Rumänien, adicä Schloss Sigmaringen…..
Multe aminiri se aflä la acest castel din Sigmaringen, dar nu existä multe cärti in limba germanä, despre casa regalä a Romäniei.
Familia regalä a Romäniei are foarte multe cärti in multe limbi, dar in limba germanä existä numai una: Die Hohenzollern als Könige von Rumänien.
Tare m-as bucura, dacä s-ar traduce si unele cärti regale romänesti in limba germanä.
Cu drag,
Dietmar Melzer
-Deutschland/Germania-
Va felicit din toata inima de frumoasa initiativa si de imaginea Romaniei.Dumnezeu sa binecuvanteze toate eforturile casei Regale membrilor ei si cei ce au o simpatie pentru monarhie.Mult succes in toate activitatiile.
EMOTIONANT ! FELICITARI SI ADMIRATIE PENTRU ASR PRINCIPELE NICOLAE !