Resita, Bocsa, Anina si Oravita

In prima zi a Caravanei a IV-a, vineri 31 iulie, am ajuns la Resita la primele ore ale diminetii, venind cu trenul de la Bucuresti. Cei 15 voluntari si colaboratori, tineri studenti si intelectuali bucuresteni, au sosit inca de joi seara.

Am inceput vizita la Resita, prin intâlnirile de la Uzina Constructoare de Masini, fondata in anul 1771, si actuala companie TMK, fost Combinat Siderurgic de mare traditie, parte a uzinei fondate in secolul al XVIII-lea. Am vizitat ambele companii in iunie 2003 când, in calitate de Reprezentant Special al Guvernului, am avut intâlniri si discutii cu conducerea intreprinderilor si reprezentantii sindicali. De atunci incoace, cele doua societati comerciale au fost privatizate, iar activitatea lor economica s-a imbunantatit.

Din 2003 incoace, am vizitat judetul Caras-Severin de patru ori. Caravana aceasta este a cincea vizita in judet. Am mai fost la Bocsa (2003) si la Caransebes (2008), precum si in municipiul Resita (2003, 2005 si 2006). Am organizat la Palatul Elisabeta Seara Caras-Severineana si am mers, impreuna cu primarul municipiului, intr-o vizita in Marea Britanie, pentru a ne edifica asupra unui proiect de reconversie a unei zone miniere din Nottingham si  a incerca sa stabilim un parteneriat cu ei, pentru România.

M-am reintors la Bocsa, unde am avut ocazia sa merg pe jos prin oras si sa stau de vorba cu locuitorii. Am facut acelasi lucru la Anina si Oravita. In toate cele trei orase am avut parte de ajutorul unor personalitati locale, care si-au oferit sprijinul in vizita. La Oravita am vizitat teatrul din oras, o cladire de patrimoniu, un lacas de cultura unicat. La Anina am vizitat comunitatea germana si doua dintre proiectele asezamintele ei culturale si sociale (Casa de Cultura si Centrul pentru Copii).

Dupa-amiaza am revenit la Resita unde am fost oaspetele postului regional Radio Resita, intr-un talk-show in direct. Radioul Resita este un post regional, ascultat de zeci de mii de banateni, ba chiar si de oradeni si mehedinteni.

Am luat parte, spre seara, la o conferinta de presa, unde am avut placerea sa regasesc personalitati cunoscute, precum Lia Lucia Epure si Daniel Botgros, si sa am un dialog cu ziaristi locali. A fost o intâlnire foarte placuta.

Am fost, in continuare, musafirul televiziunii Banat TV, intr-un talk-show de 75 de minute, in care am fost in dialog telefonic direct cu telespectatorii. M-am reintors in studiourile resitene de televiziune, dupa o vizita facuta in anul 2006. Intre timp, insa, oameni de televiziune de la Resita au fost oaspetii nostri la Savarsin si la Palatul Elisabeta.

Dupa cum se poate vedea, legatura cu acest judet a fost destul de puternica in ultimii ani. M-am bucurat pe parcursul intregii zile de ospitalitatea, increderea si simpatia celor din Caras-Severin. Sper sa putem dezvolta o multime de proiecte impreuna, pentru consolidarea comunitatii lor si scoaterea ei din pozitia umilitoare de a depinde exclusiv de sprijinul economic si politic al administratiei centrale. Localitatile din Caras-Severin merita ceva mai mult.

Remarc din nou fidelitatea tinerilor mei voluntari. Pe o caldura torida, fara sa aiba nici o rasplata baneasca, acesti tineri sunt neobositi, increzatori, fideli si plini de curatenie sufleteasca. Ei au, de asemenea, opinii bine fundamentate, nu se lasa pacaliti de jalnica prestatie publica a ridicolului puterii si spera, in ciuda tuturor evidentelor, ca aceasta campanie electorala va avea un pic de demnitate si de imaginatie, de prospetime si de profunzime.

Ziua urmatoare voi continua vizita in Caras-Severin, printr-o oprire la Caransebes si alta la Otelu Rosu.

DSCN3432

DSCN3421

DSCN3443

DSCN3452

DSCN3457

DSCN3474

DSCN3478

IMG_5239.JPG

IMG_5263.JPG

IMG_5266.JPG

IMG_5268.JPG

IMG_5286.JPG

IMG_5303.JPG

IMG_5305.JPG

IMG_5308.JPG

IMG_5312.JPG

IMG_5331.JPG

DSCF6485

7 comentarii

  1. Campania electorala a Principelui Radu. says:

    .
    Alteta Voastra,
    .
    Cand ati scris;
    .
    ‘…aceasta campanie electorala va avea UN PIC
    de demnitate si de imaginatie, de prospetime si de profunzime.”,
    .
    va refereati, desigur, la campania electorala in general,
    nu la felul cum decurge campania Voastra.
    .
    Acel “un pic” nu se potriveste cu idealurile si fortele noastre!
    Va multumim!

  2. Tibi says:

    va recomand sa aruncati o privire si aici:

    http://www.andreeavass.ro/blog/2009/07/absurditatea-si-insuportabilitatea-sistemului-politic-la-romani/

    cred ca a ajuns la exasperare de i-a iesit asa un text misto 🙂

  3. Doina Mariana H. says:

    Toată stima şi tot respectul pentru distinsa familie regală.Cele mai calde urări de sănătate, fericire şi noi împliniri.

  4. Agerpres says:

    12:15 Principele Radu, două zile în Caraş-Severin

    Reşiţa, 1 aug /Agerpres/ – Principele Radu al României, candidat independent la alegerile prezidenţiale din toamnă, a efectuat, timp de două zile, o vizită în judeţul Caraş-Severin.

    Vizita face parte din proiectul ‘Caravanele’, prin care principele Radu urmăreşte cunoaşterea îndeaproape a comunităţilor locale ale ţării şi contactul direct cu oamenii, având în vedere că în toamnă va fi unul dintre candidaţii la Preşedinţia României.

    După o întâlnire pe care a avut-o vineri cu reprezentanţi ai Uzinei Constructoare de Maşini şi sindicalişti de la Combinatul Siderurgic TMK Reşiţa, candidatul independent a vizitat oraşele Bocşa, Anina şi Oraviţa. Impresionat de potenţialul judeţului Caraş-Severin, el a afirmat că de la ultima sa vizită în Caraş-Severin, în urmă cu trei ani, prea puţine s-au schimbat în acest ‘colţ de rai’.

    În opinia sa, Banatul şi, în special, judeţul Caraş-Severin, au un potenţial natural enorm, la care se adaugă şi câteva obiective deosebit de importante, de care ar trebui să se profite. Ca exemplu, principele Radu a dat Teatrul Vechi ‘Mihai Eminescu’ din Oraviţa, de o frumuseţe aparte, primul teatru construit în România.

    Un alt motiv pentru care Banatul ar trebui să profite este lumea cosmopolită care trăieşte aici. După cum se cunoaşte, în judeţul Caraş-Severin trăieşte cel mai mare număr de minorităţi din ţară.

    La Reşiţa, reprezentantul Casei Regale a făcut cadou trecătorilor prin centrul civic al municipiului Reşiţa volumul biografic ‘Principele Radu’.

    Sâmbătă, el va vizita municipiul Caransebeş şi oraşul Oţelu-Roşu, după care se va îndrepta spre judeţul Hunedoara, la Haţeg. AGERPRES/(Paula Neamţu)

  5. Optimism ! says:

    O duminica relaxanta va dorim,
    la toti paticipantii ‘din linia intai”
    a campaniei Principelui.
    REZISTAM!
    SUNTEM TOT MAI MULTI DISCIPOLII VIZIUNII
    PRINCIPELUI RADU SI A CASEI REGALE
    A ROMANIEI!
    – Nimeni nu ne va “fura” IZBANDA!
    http://trilulilu.ro/folkforever/c38125e3648cb9

  6. Jurnal de Caras-Severin says:

    Cititi articolul din Jurnal de Caras-Severin, 1 august 2009

    http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/principele-radu-in-judet/cn/news-20090731-09074982

  7. Din Jurnal, 2.06.2009. says:

    “Alteta,

    Inca o data va demonstrati competenta prin aceasta postare
    extrem de pertinenta. Aveti dreptate, nu toti romanii sunt asa
    cum ii descriu analistii-buni-la-toate, insa o parte dintre ei,
    alcatuita in principal din clasa mijlocie ce incepe sa se dezvolte
    si la noi si formata din oameni care au inteles ca trebuie
    sa se descurce, sa munceasca pentru binele lor si care
    nu mai asteapta nimic de la autoritati; prin urmare, acesti oameni
    merg in mediul privat si isi creeaza propriile lor micro-lumi,
    guvernate de valorile pe care ei le considera importante.
    In consecinta, pierderea increderii acestor oameni in institutiile politice
    se traduce prin absenteismul masiv la vot.
    Acesti oameni nu numai ca va pot intelege mesajul, dar pot si rezona
    foarte usor la el; trebuie numai sa fie convinsi sa mearga la vot
    si sa sustina schimbarea, sa nu se lase descurajati de sondaje
    si de tot soiul de manipulari.
    .
    Pe de alta parte, exista si o Romanie asistata, o Romanie
    care nu neaparat ca nu are resursele si capacitatea de a se intretine
    singura, dar nu mai are increderea ca poate face acest lucru,
    tot din cauza autoritatilor publice care le-au insuflat aceste sentimente.
    .
    Acesti oameni asteapta “sa li se dea”, cred ca ei sunt lipsiti de orice
    forta si prin urmare doar statul le poate asigura bunastarea;
    e acea Romanie care se inghesuie la mici si bere gratis si care injura
    apoi daca “prind” doar un calendar si pleaca nemancati sau
    acea Romanie care vede in Presedintele tarii un personaj cu puteri
    mesianice, ubicuu, care poate face totul, de la a mari pensiile si salariile
    pana la a moderniza infrastructura
    (eventual, daca s-ar putea sa punasi mana pe lopata, ar fi excelent).
    .
    Acest lucru e posibil sa fie demonstrat inca o data dupa alegerile
    europarlamentare, in cazul in care doi indivizi care nu de mult
    se numeau “nebun” si “maimuta curentata” vor intra de mana
    in Parlamentul European, sau daca stimata candidata independenta,
    care a declarat ca “am spus ca as fi de acord cu legalizarea
    drogurilor usoare, nu ca sunt de acord (!???)”
    va obtine si ea un mandat de parlamentar european.
    .
    La final, vreau sa va spun ca desi Romania adevarata
    nu e cea prezentata in talk-show-uri, trebuie tinut cont de faptul ca,
    din pacate, o buna parte din acei oameni sunt formatori de opinie
    si popularizarea unor anumite mesaje de catre ei poate avea efecte
    importante.
    Alteta Voastra a fost hiper-activ in ultimul timp, cu multe deplasari prin
    tara, ati sustinut declaratii, ati avut intalniri la nivel inalt, dar acestea
    nu au fost popularizate aproape deloc. Iar aici intervine mass-media.
    Pentru ca oamenii sa poata alege in deplina cunostinta de cauza,
    trebuie sa fie informati, trebuie sa aiba sansa sa va auda mesajul,
    lucru care nu intotdeauna s-a intamplat.
    Dvs. nu puteti fi intotdeauna peste tot, oricat de mult ati incerca
    acest lucru, si, de aceea, din pacate, depindeti intr-o oarecare masura
    de televiziuni, radiouri si presa scrisa.
    Poate situatia se va mai imbunatati din acest punct de vedere
    in urmatoarele luni, pe masura ce data prezidentialelor se apropie;
    sunt convins ca aveti in spate o echipa competenta,
    care l-a dus la victorie si pe Sorin Oprescu si ca acesti oameni
    vor stii care sunt lucrurile potrivite de facut.

    Cu stima,
    George Ionescu”

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54413317
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate