Relațiile româno-finlandeze din perspectiva Casei Regale a României

🇫🇮 Republica Finlanda și-a declarat Independența în ziua de 6 decembrie 1917. A fost un moment decisiv pentru națiunea finlandeză și pentru destinul statului modern finlandez. A fost, de asemenea, un eveniment însemnat pentru întregul continent european.

Încă din anul 1906, Finlanda a recunoscut dreptul tuturor cetățenilor adulți de a vota; a fost primul stat european care să ofere cetățenilor lui acest drept fundamental. Totodată, Finlanda a fost prima țară care a dat tuturor cetățenilor adulți dreptul de a candida pentru funcții publice.

Relațiile diplomatice dintre Finlanda și Regatul României au fost stabilite la numai doi ani de la declararea independenței Finlandei, la 28 iunie 1920, în vremea Regelui Ferdinand I și a președintelui Kaarlo Juho Ståhlberg.

Mareșalul Carl Gustaf Emil Mannerheim, născut în Finlanda la 4 iunie 1867, rămâne în istoria secolului al XX-lea drept unul dintre cei mai mari oameni de stat ai lumii. Declarat în anul 2004, la 53 de ani de la moartea sa, cel mai mare finlandez al tuturor timpurilor, mareșalul Mannerheim, fost președinte al Republicii Finlanda, este considerat astăzi părintele Finlandei moderne.

Familia Regală a României a făcut două vizite oficiale în Finlanda, în septembrie 2003 și în decembrie 2006. Cea de-a doua vizită a avut loc la mijlocul lunii decembrie, cu numai două săptămâni înainte ca România să devină membru al Uniunii Europene. La acel moment, Finlanda deținea președinția Consiliului UE.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit luni, 4 decembrie 2017, o seară la Palatul Elisabeta, dedicată sărbătorii centenarului independenței Finlandei, în prezența ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Finlanda la București, doamna Päivi Pohjanheimo.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53905280
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate