Relațiile diplomatice dintre Portugalia și România, din perspectiva Casei Regale

Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost stabilite în timpul Regelui Ferdinand I al României și al președintelui Bernardino Machado al Portugaliei, la 31 august /13 septembrie 1917. Aceasta a fost ziua emiterii scrisorii de acreditare a primului reprezentant român în calitate de trimis extraordinar la Lisabona, în persoana lui Victor Ionescu, deputat în Parlamentul României. Legaţia României la Lisabona s-a deschis în anul 1920.

La 7 decembrie 1919, primul reprezentant diplomatic portughez şi-a prezentat scrisorile de acreditare la Bucureşti.

Guvernul portughez a recunoscut Independenţa de stat a României încă din anul 1880.

Regina Ștefania a Portugaliei a fost sora Regelui Carol I (căsătorită cu Regele Pedro al V-lea).

Mama Regelui Ferdinand I a fost principesă a Portugaliei, Infanta Dona Antonia de Braganza, fiica Regelui Ferdinand al II-lea și a Reginei Maria a II-a ai Portugaliei.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relaţiile diplomatice nu au fost întrerupte. Misiunile diplomatice ale celor două ţări şi-au încetat activitatea la 20 noiembrie 1945 (cea portugheză) şi la 7 noiembrie 1947 (cea română).

La 31 mai 1974, relaţiile diplomatice au fost reluate şi ridicate la rang de ambasadă.

Regele Carol al II-lea și-a petrecut ultimii ani ai exilului în Portugalia, unde a încetat din viață la 4 aprilie 1953. Rămășițele pământești ale regelui au fost repatriate în anul 2003 și se află la Curtea de Argeș, unde vor fi înhumate în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, la încheierea lucrărilor de construcție.

Regele Mihai și Regina Ana s-au întâlnit în multe ocazii cu Șeful Familiei Regale portugheze, Alteța Sa Regală Duarte, Duce de Braganza, și cu ASR Ducesa de Braganza. Ducele de Braganza a vizitat România în anul 2017, la funeraliile Regelui Mihai I.

Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit cu Ducele și Ducesa de Braganza de multe ori, în ultimii 25 de ani. În octombrie 2012, Familiile Regale română și portugheză s-au întâlnit la Roma, unde, în Catedrala Catolică Portugheză, Majestății Sale Margareta i-a fost conferită Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei.

În septembrie 2018, Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei într-o vizită cu caracter public în Republica Portugheză, în preajma preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România.

1 comentariu

  1. […] şi Relațiile diplomatice dintre Portugalia și România, din perspectiva Casei Regale, România […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53714600
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate