Relațiile dintre Olanda și România din perspectiva Casei Regale
Relațiile diplomatice dintre România și Regatul Țărilor de Jos au fost stabilite în ziua de 12/24 ianuarie 1880, în timpul Principelui Suveran Carol I și al Regelui Willem al III-lea, când Olanda a recunoscut independența României. Regina Emma a Olandei a fost vară primară cu Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva). Ea a fost musafira Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, la Castelul Peleș, la 2 octombrie 1910. Atunci a fost prima vizită a unui suveran olandez în România. Familiile Regale ale României și Olandei s-au întâlnit în Europa, în diverse ocazii publice sau oficiale, în a doua jumătate a secolului al XX-lea: Regele Mihai și Regina Ana cu Regina Iuliana și Principele Consort Bernhard, apoi cu Regina Beatrix și Principele Consort Claus. Regele Mihai a reprezentat oficial România într-o vizită în Olanda (la Amsterdam și la Haga), în anul 1997, pentru susținerea candidaturii României la NATO. Regele Mihai a efectuat a doua vizită NATO în Olanda în zilele de 24-26 iunie 2002. Însoțit de Regina Ana, Regele Mihai s-a întâlnit în ambele ocazii cu Regina Beatrix. Regina Beatrix a făcut o vizită de stat în România, în anul 2001. Cu acel prilej, regina s-a întâlnit la București cu Regele Mihai și cu Regina Ana. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu s-au întâlnit în numeroase ocazii cu Regina Beatrix, iar apoi cu Regele Willem-Alexander și Regina Maxima, la Londra, la Madrid, la Stockholm, la Windsor și la Luxemburg. De asemenea, cuplul regal român a făcut vizite de lucru în Olanda în anii 1998, 2002 și 2003, pentru a promova diverse proiecte economice, sociale, medicale, culturale și caritabile. În octombrie 2019, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu vor face o vizită cu caracter public la Haga, pentru susținerea poziției României în cadrul Uniunii Europene. Regele Mihai, Regina Beatrix, Regina Ana în anul 2002 Regele Mihai, Regina Maxima, Custodele Coroanei și Principele Radu la Ascot, în Marea Britanie, mai 2012 Regele Willem-Alexander și Regele Mihai I la Ascot, în Marea Britanie, mai 2012
|
Ca de obicei, gandul bun al romanilor si sentimentele noastre de recunostinta fata de eforturile Majestatii Sale Margareta si a Altetei Sale Principelui Radu ii vor insotii in vizita Lor spre Olanda.