Regina Ana împlinește 87 de ani

Astăzi, Majestatea Sa Regina Ana a României împlinește 87 de ani.

Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la Paris, la 18 septembrie 1923, ca fiică a Altețelor Lor Regale Principelui René de Bourbon-Parma și a Principesei Margareta a Danemarcei. A avut trei frați, Principii Jacques, Michel și André de Bourbon-Parma. S-a căsătorit cu Regele Mihai al României la 10 iunie 1948, la Atena. A venit pentru prima oară în România în mai 1992 și, începând din anul 2001 are, alaturi de Regele Mihai, reședința oficială la Palatul Elisabeta. Regina petrece o parte a anului la Castelul de la Săvârșin și o alta în Elveția, la reședința privată de la Aubonne.

Regina Ana a copilărit în Franța împreună cu cei trei frați ai săi. În 1939, după începerea războiului, a trebuit să-și urmeze familia în refugiu în Spania, Portugalia și în Statele Unite ale Americii. De la 16 la 19 ani urmează o școală de Arte frumoase la New York și, în paralel, lucrează ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s, pentru a-și câștiga existența. În 1943 cere permisiunea mamei sale să meargă pe front în Europa, sub culorile patriei ei, Franța, iar mama acceptă.

La 19 ani, în septembrie 1943, sub culorile țării ei, Franța, Principesa Ana a pornit la război, mergând timp de doi ani din loc în loc, în Maroc, Algeria, Italia, Franța, apoi Luxemburg și, în final, Germania, pentru a lupta, alături de tatăl și frații ei, pentru o Europă liberă și demnă. Principesa Ana, devenită caporal în armata franceză, a lucrat ca infirmieră în spatele frontului, transportând sânge și limfă pentru răniți și conducând singură un jeep de război. A făcut o școala de infirmiere pe ambulanță, a dus o viață de cazarmă în toată regula, s-a îmbolnăvit de gălbinare și, în final, s-a întors la viața civilă în 1945, având în buzunar o soldă primită de la Armata franceză, precum și “Crucea de Razboi” a Republicii Franceze și gradul de locotenent.

Când s-a întors din război, deși în vârstă de numai 22 de ani, i s-a părut că este mult mai matură decât cei de vârsta ei.

Regina Ana are la Palatul Elisabeta o cameră a ei, în care îi place să-și petreacă serile, în fața televizorului sau cu o carte în mână. Când erau tineri, Regele și Regina aveau pasiunea muzicii. Ascultau concerte simfonice la discuri din ebonită sau la benzile de magnetofon colecționate cu sfințenie de Rege. Din camera aceasta discretă, cu vedere spre Muzeul Satului, Regina, furioasă că doctorul nu-i mai dă voie să fumeze, se gândește cu generozitate, devotament și nesfârșită iubire pentru bărbatul ei, la România:

«Consider că sunt foarte norocoasă! Fiind alături de omul iubit, simt că trebuie să fac mai mult pentru el și pentru visele lui.  Dumnezeu mi-a dat omul vieții mele, aici nu încape nici un dubiu!  Viața a fost generoasă cu mine, mi-a dat enorm de mult. (…)
Aș vrea să fac mai mult pentru România, dar numai din datorie, ci și dintr-un sentiment de identitate, prin ceea ce sunt eu ca om, ca destin. Aș vrea să fiu mai mult în România. Aș vrea să cunosc mai mult. Ceea ce mă supără nu este timpul care trece, ci faptul că nu pot să aprofundez raportul dintre mine și țara al cărei nume îl port. (…)

Sper ca generațiile pe care noi le-am crescut să continue lucrul pe care regele și înaintașii lui l-au făcut. Toți copiii noștri aparțin acestei țări. Sper ca urmașii să aibă forța și inspirația de a se identifica cu sufletul țării.  Înțelegeți de ce îmi place să merg în satele noastre? Fiindcă acolo găsesc sufletul țării. Eu una l-am găsit. Și copiii noștri îl găsesc și îl cunosc, îl înțeleg de fiecare dată când sunt acasă. Există o poezie pe care România o are, eu am văzut-o. În păduri, pe câmpuri, în văile românești totul cântă. Copiii mei s-au dăruit acestei idei, și astfel au găsit identitatea lor. Regele și-a crescut fiicele pentru asta.

Noi am păstrat vie prezența țării în inimile copiilor noștri. Cred că asta se vede.  Uitați-vă la fotografia Margaretei și a Sofiei când au coborât din avion, prima dată în viața lor la București. O altă imagine este acea a Elenei, venită cu un convoi umanitar. Elena, când a ajuns în România, după trecerea frontierei, a luat un pumn din pământul patriei ei în mâini și i-a simțit savoarea, ca și cum i-ar fi fost cunoascută, fiindcă era la ea acasă. La fel și Irina, și Maria când, la rândul lor au venit prima oară în țara tatălui lor, în țara strămoșilor lor. Este spațiul căruia ele aparțin.  Această identitate nu poate fi ștearsă.

Când Nicolae și Karina, Mihai și Angelica s-au dus la Sinaia și au văzut casa bunicului lor… Casa, spațiul acesta care joacă un rol atât de important în viața noastră, în lumea noastră interioară. De ce Nicolae vrea să se întoarcă acolo, ce-l cheamă? Și ceilalți… După o zi, descoperind Bucureștiul, am avut impresia că ei crescuseră, se maturizaseră. Aș vrea să le arăt, tuturor, în afară de Sinaia, Bran și București, profunzimea acestei țări. Dunărea, Dobrogea, fiecare ținut are savoarea lui, ca florile.

De fiecare dată când am descoperit un loc, mi s-a părut cunoscut, fiindcă vedeam cu ochii ceea ce văzusem cu spiritul, ascultându-l pe rege. Deodată spuneam: “El mi-a vorbit despre asta! Mi-a arătat o poză despre asta!” Nu putem pune granițe sufletului, este imposibil. Nu putem opri iubirea și nici datoria (nu în sensul didactic, ci ca asumare a unei căi a iubirii).

Poporul român are un enorm talent, oamenii trebuie lăsați să prindă curaj, fiindcă au fost complet culcați la pământ, aplatizați.  Dacă românii ar ajunge să fie din nou mândri de ei înșiși…!

Familia Regală a României este un fel de nectar al țării. Nu mă gândesc deloc la partea politică a chestiunii.  Dar noi putem fi un fel de conștiință a celorlalți.  Și cred că e important să ai conștiință.

Este ceva ancestral, mitic, într-o familie regală care a reprezentat pentru o țară ceea ce dinastia română a reprezentat pentru România. În secolul XXI, plin de computere, unde viața este așa de tehnologizată și de grăbită, oamenii au nevoie de a privi către în sus.  Și despre Rege românii pot  spune, fără urmă de îndoială:  Acest om nu ar face niciodată rău cuiva!  Este ca o lecție. E ca un model. Este greu să menții această poziție. Dar ei sunt mândri de noi, iar noi suntem mândri de ei. Împreună putem fi mândri de țară, putem face ceva pentru ea. E vorba de un întreg. Și e ceva ce nu poate fi distrus niciodată. Familia Regală Română, la Versoix sau la București, are mereu o prezență. Un loc. Este ca și cum ți-ai privi părinții. Este o chestiune de încredere, o chestiune de respect.  Poate că nu iubim întotdeauna ceea ce părinții fac, dar e o chestiune de model, de respect, de iubire, de încredere. Nu mi-e frică să repet cuvintele, fiindcă acest mesaj este esențial pentru cititorii mei. El este esențial și pentru mine“.