Regele, în mijlocul românilor din Vârșeț

P1040564

Duminică 19 septembrie 2010, la începutul după-amiezii, Regele Mihai a poposit la Vârșeț, unde a vizitat comunitatea românească din Serbia. Principesa Moștenitoare și cu mine am fost alături de Majestatea Sa.

Regele a fost întâmpinat la sediul Comunității Românilor din Serbia de către președintele organizației, dl Ion Cizmas și de dl Ion Magda, prim-vicepreședinte al Comunității. Au fost prezenți E.S. dl Ion Macovei, ambasadorul român la Belgrad, dl Gabriel Nicola, consulul general al României la Vârșeț și Preasfinția Sa Daniil, episcopul de Dacia Felix, Vârșeț.

Regele, Principesa Moștenitoare și cu mine am asistat la recitalul grupului  vocal “Crăițele” al  Cenaclului literar “Tinerele Condeie”, care au cântat și recitat cât se poate de emoționant și de sincer. La sosirea în fața sediului Comunității, Fanfara din Vârșeț a primit pe Rege cu impunătoare compoziții muzicale.

Majestatea Sa a primit din partea Comunității românești “Diploma de onoare”, pentru sprijinul istoric de salvare a ființei naționale acordat în perioada celui de-al doilea război  mondial.

Am vizitat prima dată comunitatea românescă din Vârșeț, astăzi în număr de 40,000 de persoane, în luna iunie a anului 2007. Încă de atunci am promis că voi ruga pe Majestatea Sa să vină în mijlocul românilor din Serbia. Sunt bucuros că această zi a sosit.

Duminică, pentru câteva ore, o parte a românilor din Serbia s-au bucurat de prezența Regelui lor. Majestatea Sa a fost emoționat în timpul vizitei, impresionat fiind de personalitățile întâlnite și de felul în care asociația, ca și întreaga comunitate, au menținut tradițiile și valorile românești, de-a lungul anilor.

P1040565

P1040569

P1040570

P1040571

P1040633

P1040634

P1040640

8 comentarii

  1. Majestatea Sa Regele este a tuturor românilor. Dumnezeu să binecuvânteze pe Rege.

  2. God bless The King!
    God bless the whole Royal Family!
    Mihaela Popescu

  3. Stefan Grosu says:

    Indiferent de vremuri,Majestatea Sa Regele Mihai,a fost,este si ramane in mijlocul nostru si mai mult de atat . IN INIMILE NOASTRE.La Multi Ani Majestate si sa dea bunul Dumnezeu ca sa putem repeta macar momentele de la inceputul anilor 90 cand o intreaga multime si-a manifestat dorinta de a va avea in fruntea tarii.

  4. Casa Regala a Romaniei este chintesenta reunificarii romanilor de acelasi neam sub sceptrul regalitatii.Regele Mihai va ramane devotat romanilor de pretutindeni pana la moarte.Poate generatiile viitoare alaturi de Casa Regala a Romaniei vor recladi o Romanie Altfel.

  5. Ionică Adam says:

    Ocazie unică şi mare bucurie pentru noi, Românii din Serbia, să avem pe Majestatea Sa şi Alteţele Lor Regale, Principesa Moştenitoarea Margareta şi Principele Radu printre noi.

  6. Andrei Covaciu says:

    Cred ca este totusi vorba de fanfara din Costei, dirijata de Ion Rotariu Cordân. Cunosc destul de bine comunitatea românilor din jurul Vârsetului, dar nu stiu sa aiba o fanfara romaneasca a orasului.

  7. NEGRU VASILICA says:

    FELICITARI PENTRU ACEASTA VIZITA ,RMONANI DIN SERBIA (VIRSET) SINT
    MINUNATI, BUNUL DUMNEZEU SI MAICA DOMNULUI SA VA BINECUVINTEZE

    CU DEOSEBIT RESPECT VASILICA

  8. Nicu RADA says:

    Acum 144 de ani viziunea,hotararea si constiinta politicienilor ,a “omului politician” era alta.Noi romanii dupa cum spuneti Alteta Sa avem nevoie de o Romanie “altfel”.Acum 144 de ani un OM politic ca Bratianu a plecat intr -o calatorie ce ne-a adus putin timp mai tarziu mandria si identitatea ca romani in Europa…..Acel “om” nu se mai gaseste pe meleagurile noastre ,a murit odata cu Iuliu Maniu si venirea lui Petru Groza …..a murit si-n urma lui nu a lasat decat decenii presarate cu incertitudini ,dand astfel nastere “noului “popor roman ….un popor dezbinat ,pe marginea prapastiei ,aproape lipsit de identitate .Domnia Sa se afla in mijlocul romanilor ,nu are nevoie sa fie adusa din celalalt capat al Europei.Poporul roman va simte existenta ,va simte lipsa…dar nu stie unde sa va gaseasca .
    Cu stima Nicu Rada

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53907541
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate