Regele, garantul Națiunii

Acum exact șaizeci și cinci de ani, la 30 decembrie 1947, România era deposedată de ultima instituţie cu autoritate naturală şi cu vocaţie de garant al democraţiei, Regele Mihai. Dictatura uzurpa monarhia, în numele unei republici pe care nu avea de gând şi nu putea să o pună în operă. Vocea națiunii avea să fie înăbuşită pentru patruzeci și doi de ani.

Dar, lovitura grea dată României în acea zi a fost zdruncinarea brutală a identităţii naţionale. Între patru decenii de comunism şi decapitarea statalităţii este o deosebire echivalentă cu cea dintre confiscarea unei case şi incendierea ei.

Sovietizarea a reprimat nu doar oameni şi grupuri sociale, ci şi instinctul binelui național, bazat pe conlucrarea dintre autoritatea monarhică şi democraţia reprezentativă. Statul a fost acaparat de un grup de putere fără nici un sprijin natural, altul decît voinţa tancurilor sovietice. Administraţia s-a transformat într-o maşinărie menită să satisfacă ambiții personale de putere.

Faptul că Familia noastră are un rol de jucat în România de astăzi nu se datorează simpatiei oamenilor politici faţă de monarhie, nici neliniştii ţărilor lumii faţă de continuitatea, tradiția sau identitatea noastră. Acest rol a fost şi este acela de păstrător şi slujitor al valorilor fundamentale, fără de care nici o societate nu cunoaşte devenirea întru Bine şi nici dezvoltarea sub semnul Interesului fundamental.

În momentul în care românii au început să înţeleagă că patriotismul are o măsură precisă şi obligatorie în dezvoltarea infrastructurilor sociale; că etalonul moral al guvernării este tot atât de necesar ca reprezentarea parlamentară şi alegerile libere; că puterea exemplului personal este tot atât de valoroasă ca şi prosperitatea; când au simţit pe pielea lor că legitimitatea dată de voturi nu înlocuieşte mândria şi moralitatea; când au intuit că inteligenţa societăţii civile nu ţine loc de generozitate şi că abilitatea politică nu poate suplini loialitatea, atunci ei au început să înțeleagă că Familia Regală reprezintă un element structural tot atât de necesar societăţii româneşti, pe cât este cel politic, construit în armonie și complementaritate cu acesta.

Regalitatea a redevenit o parte a României pentru a pune umărul la statornicie. Ea a putut influența mersul țării chiar și deposedată de putere politică sau de răspunderi administrative pentru că are o vocaţie naturală de leadership. Regele s-a întors în ţara sa. Este vremea ca şi România instituțională să pună capăt exilului la care a fost pe nedrept condamnată.

Peste tot în Europa, unde sistemul democraţiilor liberale funcționează performant și coerent de șase decenii încoace, se caută soluţii pentru gestiunea schimbărilor dramatice care au loc în societate, pentru a opri degradarea substanţei puterii publice, pentru a face faţă deficitului de performanţă și de competență, lipsei de generozitate și de responsabilitate ale celor care conduc temporar instituțiile guvernării.

În România, deși de douăzeci de ani încoace consolidăm instituțiile democratice, sistemul a depins mereu, prea mult, de personalitatea și de acțiunile oamenilor care au gestionat puterea. Instituția trebuie să fie mai importantă decât omul aflat în structura ei de conducere. Fiindcă numai această precauție a sistemului poate împiedica devierile pe care democrația, ca instrument, nu le poate evita.

Dacă mă uit, prin comparație, la comportamentul public al Regelui Mihai și la cel al liderilor politici, constat că Regele, deși nonagenar și purtător de coroană, s-a purtat în permanență în spiritul unei democrații liberale armonioase, cu măsură, bun simț, cu grijă față de oameni și cu respectarea cuvântului dat. Ceilalți au făcut exact contrariul: de câte ori au putut, au acționat la limita legii, au aplicat regula bunului-plac, au folosit propria instituție, de la mici primării până la marile piese de pe tabla de șah a administrației publice centrale, în sensul interesului personal, au manipulat societatea cu toate mijloacele, private sau publice, în direcția care le convenea mai mult.

Aceste devieri de la comportamentul democratic și instituțional sunt expresia și sursa inconsistenței instituțiilor înseși. Deși democratice, unele instituții au devenit mecanisme vulnerabile, fără istorie, fără continuitate, fără respectabilitate, fără competență, care cad pradă, constant, brutalității ego-ului câte unui aventurier care ajunge, pe cale democratică, să le domine.

Faptele lui Carol I rămân în istorie nu fiindcă au fost monarhice, ci fiindcă au fost fondatoare de stat modern, vizionare și aducătoare de statornicie. Ele au validat principiul monarhic, ca element structural al societăţii româneşti.

16 comentarii

  1. Romeo Tarhon, redactor șef adj. ziarul NAȚIUNEA says:

    Urez Casei Regale și Familieie Regale LA MULȚI ANI, Sărbători Fericite, sănătate și împliniri istorice în noul an!

  2. Viorica says:

    Multe multumiri si recunostinta pentru toate eforturile Dumneavoastra…
    Dumnezeu este cu noi!; ” Nihil sine Deo!”
    La multi ani!
    p.s – o mica atentie din partea noastra asteapta la oficiul postal (din data de 24.12)

  3. Vladimir Dumitru says:

    O Lecție de Istorie absolut necesară !

  4. Olimpia says:

    Sa ne ajute Dzeu sa redevenim monarhie….Ma gandesc din ce in ce mai mult la aceasta optiune…..Doamne ajuta!

  5. Alexandru-Grigore PISOSCHI says:

    Monarhia a fost institutia caracteristica a romanilor de la inceputurile statalitatii epocii medievale. Regele, respectiv regalitatea, a fost c continuare fireasca a Domnitorului, respectiv a domniei in principatele romane, dar la o treapta superioara.
    Monarhia reprezinta statornicie, continuitate si progres, lucruri atestate de istorie.
    Instaurarea republicii a constituit rasturnarea criteriului normal de valori si practicarea urii de clasa cu reminiscente pana in ziua de azi.
    Educarea comunista a maselor prin falsificarea istoriei a dus la lipsa de discernamant si la vehementa multora in ceea ce priveste evenimentele politice.
    parafrazandu-l pe pictorul Goya afirm :
    REPUBLICA NASTE MONSTRI ! S-a vazut si in trecut, se vede si in ziua de astazi !

  6. Roxana Gabriela Mateescu says:

    REGELE ESTE SINGURUL GARANT AL NATIUNII ! Puternicul sentiment patriotic, demnitatea, echilibrul , nobletea sunt caracteristici definitorii in readucerea tarii la starea de normalitate! MONARHIA este unica institutie ce poate elibera Romania de zbuciumul actual. Societatea romaneasca are nevoie de SIMBOLUL adevaratei noastre istorii ! TRAIASCA MONARHIA !

  7. Marilena Rotaru says:

    Alteța Voastră Regală,
    Vorbim despre o rană de 65 de ani în ființa poporului român. Dacă acum 65 de ani, șantajul și metodele staliniste au îngenunchiat un popor creștin și monarhist prin strucutura lui milenara, astazi, nu cred că mai stă în putința altuia decât a poporului român și a politicienilor săi luminați, să-și așeze Regele pe Tronul Regatului Român. Dumnezeu ne-a arătat calea, Regele Nostru a rezistat cumplitei despărțiri și se află aici, împreună cu A.S.R.Principesa Moștenitoare și întreaga Famile Regală cu noi, în permanență cu noi. Ce mai așteptăm? Bunicii mei spuneau adesea: Binele trebuie chemat, răul vine singur… Sunt semne de bun augur. Tinerii care au stat astă iarnă la minus 20 de grade în Piața Universității sub steagul României Regale, au avut energia să unească toate forțele monarhiste din ultimii 23 de ani. M-am alăturat lor, în Alinața Națională pentru Restaurarea Monarhiei, pentru că, tot ce am făcut în acești 23 de ani, a avut și are în mintea și în sufletul meu, o finalitate. Toate interviurile, toate documentarele pe care le-am realizat în acești 23 de ani, cu M.S. Regele Mihai și cu Familia Regală a României, au avut un scop precis: acela de a mișca ceva în miezul lumii noastre românești, pentru a restaura monarhia. Si iată că se mișcă: Apelul Alianței Naționale pentru Regatul României mișcă românii în cele mai profunde straturi ale conștiinței naționale. România are nevoie de aer, adică de monarhie constituțională. Salut politicenii care și-au exprimat aceste convingeri, îi aștept și pe ceilalți să facă pasul Binelui pentru ei și pentru Țară! Așa să ne ajute Dumnezeu!

  8. Ion says:

    Un stat modern deci flexibil NU poate exista la noi fără Rege si monarhie constitutionala.

  9. Bucur Gabriela says:

    Sper ca poporului roman,sa ‘i lumineze mintea Dumnezeu in anul de gratie 2013. Familia Noastra Regala, a lucrat de 23 de ani incoace pentru binele ,si fericirea lui si a tarii sale, Romania.

  10. Emisiunea "Adevărul despre 30 decembrie 1947" says:

    Realizator Mihai Firică, Digi 24 TV, Vocile Olteniei

    http://www.digi24.ro/emisiuni-locale/craiova/articol/Vocile-Olteniei-27-12-12_68429

  11. Munteanu Florian says:

    Traiasca Regele!
    La Multi Ani Familiei Regale a Romaniei!
    Intr-adevar, fara Rege si fara institutia Regalitatii in Romania tara noastra nu are viitor!
    Fara o noua atitudine a clasei conducatoare, noi si copii nostri nu mai putem trai demn, decent si cinstit in Romania!
    Sunt convins ca Romanii stiu sa aleaga ce e bine pentru ei!
    Numai sa fie lasati sa aleaga!
    Traiasca Regele!

  12. Titus Berinde says:

    “Pasul binelui” a venit si la noi in tara,inca din Dec 1989 ,cand prin jertfa suprema a celor mai tineri eroi ai nemului romanesc, s-a “daramat dictatura comunista ,inlaturind o tiranie cu efect distrugator asupra fiintei natiunii”.La 25 Oct. 2011 Regele Nostru, adevartul OM de Stat al Romaniei ne indemna sa rezistam prezentului si “sa ne pregatim viitorul uniti intre noi si cu vecinii si fratii nostri, sa continuam efortul de a redeveni demni si respectati”.Aceste indemnuri de suflet, ale M.S.Regelui, adresate noua de la tribuna celei mai democratice institutii a Statului postcomunist, Parlamentul Romaniei, trebuie sa devina pentru toti cetatenii Tarii ,in Anul Nou 2013, preocupare primordiala pentru a realiza in adevar si dreptate binele Patriei pe care ni-l dorim cu atit de mare staruinta. Pentru multi cetateni tineri si mai putini tineri care nu am trait in perioada Regalitatii Romanesti, dupa 23 de ani de zbatere social-politica de la dobindirea Libertatii si Democratiei noastre din Drc.1989, am putut sa constatam ca Regele Nostru este un Om profund religios ,pentru care “Dreptatea este totuna cu Adevarul”, care crede in perfectibilitatea naturii umane, si care o viata intreaga a ramas credincios convingerilor Sale ca resursele Democratiei isi vor arata pina la urma superioritatea in Romania. Pentru M.S.Regele Mihai I al Romaniei ,” puterea nu inseamna decat a fi in slujba celorlalti”In Romania de astazi , cu bunele si relele pe care le-am trait impreuna , in acesti ani de postcomunism, avem nevoie de Regele Nostru sa devina si garantul consolidarii democratiei si libertatii noastre ,de pe Tronul Tarii Sale. Este necesar sa fim vigilenti si sa ne asiguram viitorul copiilor nostri si al Patriei Astazi acest lucru este posibil cu mai mare usurinta ,deoarece atit in tara cit si in lumea libera occidentala, este mai usor a constata semnul egal intre nazism si comunism , ca fiind doua sistem dictatoriale la fel de criminale. In acest mod in care Suveranul Romaniei ridicat de vointa noastra de neam, prin Gratia lui Dumnezeu pe Tronul Tarii Sale devine nu numai Garantul Natiunii, al consolidarii Libertatii si Demnitatii noastre dar si Garantul Redobindirii Demnitatii si Identitatii noastre ,fiind reperul moral cel mai de seama respectat ,iubit si ascultat de poporul roman. La multi ani cu sanatate si numeroase bucurii Familiei Regale a Romaniei in Noul An! Traiasca Regele si Patria!

  13. Comentarii pe Facebook says:

    Alice Bocancea Sarbatori fericite Majestatii Sale Regelui Mihai I si intregii Familii Regale a Romaniei! Sa ne traiti intru Multi Ani Fericiti!
    #
    Oameni de Bine La multi ani si sarbatori fericite, FAMILIEI REGALE !!!!
    #
    Luca Mariana RAFINAMENT,ELEGANTA , LA MULTI ANI EXCELENTELE VOASTRE.
    #
    Cristina Istrate Sanatate multa si La multi ani!!!!
    #
    Bulat Anastasia regele e rege!asa ingaduie Dumnezeu!
    #
    Chelbezan Aurelia o adevarata incantare,sa veziFamilia Regala a Romaniei,Sarbatori fericite si-un An Nou cu sanatate!!!
    #
    Oancea Damian Viitorul Rege al Romaniei va fi Nicolaie fiul Sofiei nepotul regelui Mihai . Se va repeta situatia din timpul lui Carol 1.Si va fi normal !
    #
    Stefan Nicolae TRAIASCA REGELE !!!
    #
    Pavel Pecora mai bine zis., traiasca bogati si saraci ?
    #
    Rodica Crisan traiasca regele MIHAI si fie vesnic binecuvantata memoria reginei MARIA
    28 December 2012 at 21:17 · Like · 1
    Sandu Olei Ne place nespus de mult familia REGALA……….multi ani inainte tuturor din familie……………..
    #
    Cristina Pociu uffff pierdere de vreme , de timp, irosireeee , se duc
    #
    George Carali Traiasca clasa muncitoare!
    #
    Diana Balea Tirigan Monarhia salveaza Romania!
    #
    Elena Popescu sa ne triasca si sa fie sanatosi
    #
    Aurora Pall le doresc multa sanatate si un an nou mai bun
    #
    Sergiu Cataraga O familie extraordinara!!!
    #
    Cristina Pociu o familie super, felicitari pentru realizarea aceasta, Sarbatori Fericite, dar 33 de mii nu inseamna milioane ci doar o comuna din tara asta.
    #
    Tarus Irina Catalina un An Nou plin de bucurii!

  14. Zordan Gabriella says:

    La multi Ani fericiti 2013 familiei Regale a Romaniei , multa sanatate si realizari deosebite in acest an foarte important pentru Romania ! Nihil Sine Deo ! Traiasca MS Regele Mihai al Romaniei !

  15. Cerasela Platz says:

    Majestatii Voastre Regele Mihai,

    Locuiesc in Landul Saarland, in oraselul Blieskastel, in zona numita Saar Pfalz Kreis. Sunt din pacate mult prea neinsemnata pentru a sprijini concret si activ Casa Regala Romana. In plus de aceasta realitate am doar cetatenia germana, ma simt datoare sa pot servi in felul meu, atat Romaniei cat si Germaniei.
    Dumnezeu stie cat imi doresc sa implinesc destinul tarii noastre in deplina armonie cu unitatea in diversitate.
    Datorita starii mele precare de sanatate, sufer enorm, inca din copilarie, datorita depresiilor. Am liceul si meseria de educatoare, regret ca nu pot ajuta concret, spre exemplu drept voluntara la FPMR.
    Sunt propusa pentru a primi pensie de boala insa acest ajutor nu ma implineste, sunt recunoscatoare Germaniei pentru tot ce face pentru mine .
    Ma gandesc zi si noapte, oare daca as fi avut o copilarie buna, poate astfel eram astazi o competenta profesoara, un pedagog ce ar fi revolutionat ingatamantul romanesc, as fi reusit sa ajut in mod activ Romania.
    As fi fost de asemenea o buna cantareata mezzosoprana. Realitatea este alta, sunt un om care datorita unei copilarii grele si datorita varstei inaintate, nu mai are sansa de a studia si a deveni un om competent.
    Majestate, regret la infinit deoarece as fi ajutat in mod activ, cu daruire si respect pentru tot ce inseamna voluntariat si munca.
    Multumesc intregii Case Regale Romane pentru faptul ca va pot sprijini pasiv.
    Traiesc din ajutor social, sunt foarte trista ca nu am reusit sa devin un om de nadejde. Ma doare sufletul, aici unde locuiesc nu traiesc multi romani.
    Este cum este Majestate, Va doresc sanatate si pe mai departe o viata in iubire. Cu recunostinta, Cerasela Platz.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54108542
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate