Rădăcini brâncovenești
Săptămâna trecută, joi, 27 iunie 2013, am participat, împreună cu Principele Nicolae, la vernisajul expoziției “Rădăcini brâncovenești”, de Elena Murariu, la Muzeul Țăranului Român. Curator al expoziției, Monica Morariu. Lucrările de grafică și pictură din expoziție s-au inspirat din viața Sfinților Brâncoveni și din arta brâncovenească. A fost, de asemenea, lansat volumul de pictură purtând același titlu. Expoziția, care a fost prezentată publicului de academicianul Răzvan Theodorescu, poate fi admirată până în ziua de 19 iulie. Elena Murariu a studiat la Universitatea Națională de Arte din București și a absolvit în anul 1987. Doamna Murariu s-a specializat în restaurare de pictură murală la Roma și profesează ca restaurator de monumente istorice. |
Eveniment de aleasă calitate, public pe măsură. Felicitări!
Frumos, au fost multi oameni la acest eveniment de neuitat.
O expozitie cu tematica ecleziastica reprezinta un eveniment deosebit! Minunat onorat de FAMILIA REGALA !