Proiecte-model în domeniul agricol
Marți, 22 februarie 2022, Majestatea Sa Margareta a primit la Castelul Regal Săvârșin o delegație din partea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României” din Timișoara, alături de colaboratori de la Fundația Colecția Familiei Regale și de la Ocolul Silvic Regal. Delegația a fost condusă de rectorul USAMV Timișoara, profesorul universitar Cosmin Alin Popescu. A fost discutată crearea unui sistem avansat de colectare, filtrare și folosire a apei provenită din surse existente în solul Parcului Regal. Cu ocazia întâlnirii, au fost detaliate discuțiile de la precedenta întâlnire cu partenerii universitari, pentru realizarea unui proiect științific integrat, educațional și ecologic, privind legumicultura, pomicultura, încurajarea producătorilor locali, dezvoltarea unor sere-model cu rol educațional, arhitectura de grădină, precum și patrimoniul forestier istoric din Săvârșin și împrejurimi. Aceste proiecte vor fi realizare în colaborare cu Fundația Colecția Familiei Regale, care are în folosință spațiile publice ale Domeniului Regal Săvârșin, cu precădere Satul Regal și parcul. Fotografii de Constantin Duma |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"