Problemele Romaniei
|
Lucian-Stefan Dumitrescu si Stefan Musat* Descrierea situaţiei sociale Imediat după 89, am asistat la o involuţie a resurelor morale incluse într-un capital social deja diluat de politica Partidului unic, consecinţa fiind o creştere pronunţată a corupţiei pe fondul lipsei de aderenţă a instituţiilor democratice. De fapt, alături de dimensiunea bunăstării materiale, capitalul social, ca zonă propice de interiorizare a instituţiilor oficiale, constituie una dintre esenţele democraţiei, alături de statul de drept, libertatea de exprimare şi pluralismul politic. În condiţiile difuziunii dinspre oraş spre sat a unui discurs destructurant – devalorizarea miturilor creatoare – şi a tradiţionalului schimb inegal oraş-sat (forţă de muncă, resurse economice, tehnologie), asistăm la accentuarea unei stări de sărăcie deja existente, dar, mai grav, a apariţie elementelor culturii sărăciei. Înţelegem prin cultura sărăciei puternice sentimente de fatalism, dependenţă, inferioritate şi neajutorare. Adăugând acestora devalorizarea tradiţiei ca o consecinţa a discursului postmodern, ne e greu să credem că instituţiile democratice, precum şi cele ale Uniunii Europene vor fi capabile să orienteze viaţa acestor oameni în condiţiile lipsei de apetit pentru interiorizarea lor. Uniunea Europeană, cel puţin din punct de vedere politic, va exista atât timp cât cadrul de referinţă constituit prin normele sale îşi va găsi cât mai mulţi aderenţi. Ori în zona satului românesc, prin prisma celor spuse mai sus, normele UE nu vor găsi un spaţiu prielnic respectării lor. Nu credem că ele vor fi organic asimilate nici în spaţiul urban, unde vor fi respectate măcar din perspectiva interesului economic (vezi eforturile pentru accesarea unor fonduri europene). Deşi există informaţie necesară dobândirii unor sume importante de bani de la UE, noi credem că nu există capacitate de percepere a modului cvasi-tradiţional de înţelegere a lumii de către ţăranul român, incapacitate speculată de către cei care vin de la oraş la sat pentru a face agricultură. Aceasta se va traduce printr-o proletarizare a ţăranului, adică într-o sărăcire şi mai accentuată a lui. Deşi se migrează masiv în alte ţări pentru a munci, adeseori, necalificat, odată cu întoarcerea în ţară se remarcă o lipsă a simţului antreprenorial. Cu alte cuvinte, sumele agonisite în străinătate nu au ca ţel creşterea materială a comunităţii în întregimea ei (dezvoltarea de afaceri la nivel local), ci ele sunt destinate consumului personal: casă, maşină, haine etc. Lipseşte raţionaliatea capitalistă concretizată în investirea profitului şi spiritul de agoniseală, comportamentul fiind, din păcate, unul centrat pe consum, de multe ori de lux. Ţăranul român a trăit dintotdeauna în spiritul unei armonii cu natura, urmărind nu câştig prin munca prestată, ci mai degrabă suprevieţuirea. Pe de altă parte, fermierul, eticheta aplicată tutoror ţăranilor din România, este orientat către transfomrarea naturii în avantajul său, urmărind producţia la scară pseudo-industrială. Ori UE încearcă grefarea unui ethos capitalist pe unul tradiţional de a privi lumea, aflat la antipod. Păgubitul acestui reglementări va fi ţăranul român (vezi Spania, Portugalia, Ungaria, Polonia). Noi credem că integrarea în UE înseamnă un pas înainte pentru România, dar felul în care au fost negociaţi termenii aderării a fost unul neinspirat. Dar zarurile au fost deja aruncate! După cum spunea Noica, care era îngrijorat de absenţa spiritualului din lumea occidentală, ţăranul ar trebui învăţat să redevină ţăran, încredinţându-i-se agricultura ecologică, un mare atu pentru România. Agricultură ecologică nu poate concura cu bunurile de înaltă tehnologie, cu o muncă de intensitate ridicată, dar, credem noi, este o soluţie care e preferabilă proletarizării ţăranului. La noi sunt încă mult prea mulţi tărani raportat la suprafaţa arabilă a ţării, situaţie în care, deşi ţăranul este proprietar de pământ, de tehnologie agricolă şi forţă de muncă, practicara unei agriculturi intensive nu este posibilă. De asta, spunem că, practic, el devine un proletar. În faţa unei societăţi occidentale a cărei singură religie este una de tip laic, UE neacceptând nu caracterul creştin al instituţiilor ei, dar nici măcar tiparul creştin al acestora, mediul rural românesc, acolo unde ortodoxia este la ea acasă, poate fi rezervorul de spiritualitate necesară existenţei UE, nu doar din punct de vedere politic, ci şi istoric. Să ne aducem aminte că civilizaţiile nesusţinute de valori spirituale s-au dezintegrat zgomotos sub acţiunea înnoirii spirituale. Temerea noastră este reprezentată de laicizarea României, prin impunearea unui spirit capitalist într-un mediu rural nepregătit încă să-l primească. Putem asista, după cum spunea Noica, la o dezortodoxizare a României, la dispariţia miezului tare al sufletului românesc şi, de ce nu, amintind-ne de anii de criză ai spiritualităţii occidentale din secolul trecut, şi la dispariţia soluţiei revigorării unui spirit european sufocat de laic. Descrierea situaţiei politice Marea problemă a României, ca de altfel a oricărei ţări aflate până de curând în periferia sistemului mondial, este reprezentată de lipsa promovării competenţei la aproape toate nivelele. Excepţie nu face nici viaţa politică autohtonă, dominată de interese care nu coincid cu promisiunile electorale. Practic, viaţa politică a devenit o scenă de teatru monopolizată de cabotini care îşi urmăresc, de cele mai multe ori, interesul personal sau de grup. Astfel coalizarea se face în jurul unor interese de grup în dauna interesului naţional. Clasa politică actuală, a cărei reformare constituie doar un ţel declarativ, este formată preponderent din elite negative, acele elite ale căror competenţe sunt sub nivelul etichetei, cu alte cuvinte, nu sunt capabile să-şi îndeplinească eficient atribuţiile care le revin. Din acest motiv, putem spune că societatea românească actuală este una prebendalizată. Asta înseamnă că accesul la anumite funcţii se face nu în baza competenţei, ci în baza nepotismului generator de sinecuri. Deţinătorii sinecurilor, oameni minori, nu vor putea privi niciodată mai departe de interesul personal. În aceste condiţii, societatea democratică care presupune, în esenţă, reprezentarea celor mulţi de către cei puţini în interesul primilor, apare ca o glumă. Experienţa ultimilor ani ne întăreşte afirmaţia precedentă, numirea în funcţii făcându-se pe criterii politice iar nu pe competenţă, ceea ce, în lipsa stabilităţii unor birocraţi cu experienţă, ar conduce la neatingerea scopurilor fixate. Poate deturnarea scopurilor iniţiale reprezintă chiar preocuparea de căpătâi a politicienilor noştri. Descriere situaţiei culturale Referindu-ne la perioadă comunistă, trebuie să adăugăm că Partidul unic a promovat un naţionalism cu accente xenefobe, demontat pas cu pas de adepţii post-modernismului, pentru care naţiunea este o construcţie exclusiv raţională. Acest naţionalism s-a reflectat într-o fragmentare eclectică a istoriei naţionale, tradusă într-o dezorientare permanentă a acelora care şi-au însuşit-o astfel. Ori toată pleiada de mituri generatoare de semnificaţii comune era astfel croită încât unicul conducător era continuarea firească şi cea mai de dorit. Toate acestea au denaturat sentimentul naţional. Noi nu pledăm pentru un naţionalism prost înţeles, generator de auto-marginalizare în relaţiile cu exteriorul, ci pentru un naţionalism înţeles ca responsabiliate, ca respect pentru semenii animaţi de aceeaşi cultură, dar şi pentru străinii aderenţi la alte valori. Discursul raţional deconstructivist de după ’89, într-un acces de eliberare faţă de constrângerile anterioare şi verticalitate faţă de istorie, a demontat toate aceste mituri, nepunând nimic în loc. Ori lipsa unor modele, chiar inspirate din trecutul nostru, mai ales în perioada de tranziţie – unde mimetismul cultural este accentuat – conduce la o dezorientare valorică nu doar a tinerei generaţii, dar şi a acelora care au fost modelaţi de discursul dovedit acum ca fiind lipsit de veridicitate. Cu alte cuvinte, asistăm la o nepotrivire valorică între două generaţii succesive, cu posibilitatea dezorientării celei subsecvente. Acest clivaj valoric nu este unul pronunţat, însă el presupune o reorientare a generaţiilor dezrădăcinate măcar spre perioada interbelică şi intelectualii săi. Această reorientare trebuie făcută exhaustiv, pe toate planurile culturale, regăsindu-se astfel în curricula şcolară, axată, cum este şi normal, şi pe piaţa muncii. Nu avem nevoie doar de specialişti, ci şi de oameni care îşi înţeleg contextul, încercând propăşirea ţării lor prin cunoştiinţele şi aptitudinile dobândite în şcoală. Astfel, menirea şcolii româneşti nu este doar aceea de a se afla în acord cu piaţa muncii, ci, în primul rând, aceea de a crea caractere, oameni care înţeleg să se ajute nu numai pe ei, dar şi pe semenii lor, asumându-şi-i. Acestea sunt modelele pe care tinerii români nu reuşesc să le identifice în oamenii vizibili ai momentului: vedete TV, politicieni, ziarişti sau oameni de presă etc. Spunem asta deoarece asistăm la o îndepărtare a tinerilor faţă de contextul social şi politic de care, vrând-nevrând, sunt influenţaţi. Se pare că nevoia de modele a românilor este întipărită în fiinţa lor, dacă este să credem că filonul sufletului românesc este infuzat de valorile ortodoxe. În ortodoxie, tradiţia se perpetuează prin modele şi prin asumarea pildelor, iar nu prin reguli scrise. De asemenea, îngrijorător este faptul că tinerii din ziua de azi au abandonat exerciţiul lecturii sau, mai precis spus, citesc lucruri prea puţin importante, nereuşind în acest fel să-şi cunoască istoria naţională şi cultura locală. Cultura, prin procesul de sincronizare necritică la anumite sub-culturi din diverse spaţii, a devenit un bun de consum, un simbol de status şi nu un mod de punere în acord cu specificul locului, demers care presupune responsabilitate. Necunoscându-şi precedesorii şi faptele lor, membrii tinerei generaţii încetează să mai simtă româneşte, să mai fie “vehicul al istoriei lor”, adică să existe ca români. În lipsa lecturii, primejdia care îi paşte pe tinerii de astăzi este de a crede că tot ce se întâmplă acum a fost şi este general valabil. Pe de altă parte, există pericolul resemnării şi al pesimismului din partea tinerilor cu o pregătire avansată, tineri care abandoneză lupta înainte ca aceasta să înceapă. Până la urmă, a simţi româneşte, potrivit unui intelectual interbelic, înseamnă a-ţi cunoaşte cultura şi istoria. Noi credem că lectura, deşi nu poate contribui integral la atingerea acestui ţel, este mijlocul de iniţiere indispensabil. * * Lucian-Stefan Dumitrescu si Stefan Musat sunt doi tineri sociologi care mi-au scris doua scrisori si care mi-au trimis documentul intitulat “Problemele Romaniei”. Sunt fericit ca au ales sa impartaseasca acest text cu vizitatorii blogului. De asemenea, sunt plin de incredere in generatia lor, in bunul simt civic si profesional al celor care cred ca societatea romaneasca trebuie privita cu dragoste si responsabilitate.
Rog pe toti cei care citesc blogul sa participe cu comentarii la ideile ridicate de tinerii sociologi. Este absolut necesar ca efortul romanesc sa fie indreptat catre constructie, catre logica, spre analiza si solutii. Pentru a ilustra cat mai fidel drumul acestui text catre jurnalul meu online, reproduc in continuare corespondenta noastra: 17 mai 2007 Buna ziua, Suntem doi recenti absolventi de Sociologie, care v-au urmarit la o emisiune difuzata recent pe TVR 1 si care, luand act de preocuparea dumneavoastra pentru problemele tarii, incearca sa va fie de folos prin semnalarea unor disfunctionalitati ale societatii romanesti actuale. Noi credem, asa cum ne-ati lasat de inteles in cadrul emisiunii, ca dumneavoastra ati putea fi modelul pe care noi il cautam asiduu de cativa ani incoace. Manati de aceasta credinta, va propunem sa cititi textul atasat, urmand ca in cazul in care va trezeste interesul, sa discutam si propunerile pe care le avem la situatiile semnalate. Am fi curiosi sa aflam pozitia dumneavoastra fata de cele scrise de noi. In proiectul de reformare a Romaniei, la care aderam increzatori, suntem dispusi sa va ajutam voluntar. Multumindu-va, asteptam un raspuns de la dumneavoastra. Cu respect, * 18 mai 2007 Domnule Dumitrescu, domnule Musat, Va multumesc pentru textul pe care mi l-ati trimis si pentru increderea dumneavoastra. Am fost interesat sa citesc documentul dumneavoastra si va felicit pentru faptul ca va ganditi, de pe aceasta pozitie, la viitorul romanesc. Sunt sigur ca puteti sa ma ajutati, in masura in care veti considera ca acest lucru merita sa fie facut. Va rog sa veniti la Palatul Elisabeta, pentru a va putea cunoaste (…). In asteptarea vizitei dumneavoastra, as vrea sa va cer permisiunea de a pune textul dumneavoastra pe jurnalul meu online (blog). Cred ca ideile dumneavoastra merita sa fie vazute de cat mai multa lume. Blogul se afla la adresa www.romaniaregala.ro/ Cu toata consideratia, * 19 mai 2007 Buna ziua, Va multumim pentru rabdarea necesara parcurgerii celor scrise de noi. Nu suntem singurii care se gandesc la viitorul Romaniei. Suntem doar doi tineri care, alaturi de alti cativa colegi de-ai nostri si, in mod cert, alaturi de multi altii, discuta problemele tarii de fiecare data cand au ocazia. Singura diferenta dintre noi si ceilalti este aceea ca noi am avut indrazneala sa va scriem. Nu suntem prin asta patrioti, pentru ca patriotismul se dovedeste si nu se discuta, ci este vorba mai degraba de un defect profesional, desi nu am inceput inca sa lucram ca sociologi. Cu toate acestea, prin lecturile si experientele avute in mediul rural, incercam sa identificam in noi substratul primordial al sufletului romanesc. Noi, asa cum reiese din randurile strategiei dumneavoastra si asa cum v-am observat in cateva randuri, credem ca Alteta Voastra, in continuarea traditiei inaugurata de Casa Regala inca din secolul XIX, aveti o aplecare pozitiva asupra problemor tarii, sincera adica, neaflandu-va in cautare de voturi. De aceea credem ca merita sa va ajutam, fireste, in cazul in care aportul nostru se dovedeste util demersului dumneavoastra. Ar fi o onoare pentru noi ca textul pe care vi l-am trimis sa apara pe blogul dumneavoastra. Va multumim, de asemenea, pentru invitatia adresata de a va vizita la Palatul Elisabeta. O vom face negresit (…). Cu respect, Dumitrescu Lucian-Stefan |
Buna ziua.
Am citit cu interes articolul scris de tinerii sociologi si am remarcat interesul lor pentru sistemul MONARHIC.
Vin cu o sugestie daca imi este ingaduit.
Iesiti mai des in media si explicati tinerilor acestei natii ce si cum trebuiesc abordate problemele lor pentru un viitor plin de sperante pentru toti.
Aveti timpul si probitatea morala sa o faceti!
Va multumesc pentru intelegere.
Cu stima George Herea
Referitor la relatia dintre zona rurala si UE, recunosc ca nu am informatii in amanunt privitor la reglementarile care fac posibil dialogul dintre mediul rural si cel suprastatal al institutiilor de la Bruxelles, insa exista o fragment (“Ori UE încearcă grefarea unui ethos capitalist pe unul tradiţional de a privi lumea, aflat la antipod”) asupra caruia as simti nevoia unei nuante. Nu cred ca UE incearca “grefarea unui ethos capitalist pe unul traditional”. Schimbarea aceasta de discurs nu apartine explicit unei anume entitati, ci mai curand unei situatii generale in care cuvintele-cheie care par sa o descrie sunt: ratiunea, progresul, mutarea de accent de la morala de inspiratie religioasa la cea laica, impingerea religiei la periferia spatiului public. In aceste conditii, este clar ca zona rurala face exceptie. Este foarte adevarat ca se acrediteaza ideea ca agricultura ca ramura economica este in pierdere de viteza si ca ceea ce conteaza acum este economia bazata pe producerea de servicii si industria mica si mijlocie. As fi inclinat sa cred ca problema responsabilitatii decaderii satului ne apartine intr-o buna parte deoarece UE este fondata pe principii atat de cuprinzatoare incat nu va impiedica nimic interpretarea acestora in favaoarea noastra pentru justificarea utilizarii fondurilor structurale pentru dezvoltarea rurala fie sub semnul protejarii valorilor locale, fie sub cel al dezvoltarii infrastructurii. In rest, sunt de acord. As inclina sa prefer traditia nu pentru ca refuz modernitatea, ci deoarece cred cu toata taria in echilibrul care se realizeaza intre dorinta de modernitate si considerarea valorilor trecutului. Doar asa avantul spre viitor va fi facut cu chibzuire. Pentru ca am sentimentul ca exista o dorinta de aprofundare a subiectului, imi permit o recomandare la lectura: “Religion in a Sociological Perspective” de Bryan Wilson. E o carte seducatoare care nu-si pierde deloc din caracterul stiintific.
Buna seara,
Va multumesc domnule Dragusin pentru comentariul facut la incercarea noastra de zugravire a problemelor Romaniei.
Referitor la antinomia spiritului capitalist si a celui traditional, aveti dreptate. Nu am nuantat suficient. Teama noastra nu este reprezentata de antagonismul existent intre doua moduri de a privi lumea, de contactul dintre functionarul european si taranul roman. Ne temem, mai exact, de mediatorul acestei intalniri, intelectualul apartinand unei elite romanesti cu semnul minus, lipsita de organicitate, care, neintelegandu-si tara, este marcata de un complex de inferioritate, preluand necritic, deci imitativ, valorile unui spirit european inexistent inca, surprins de formule politice, dar nelocalizat, deocamdata, si in inimile cetatenilor europeni.
Intalnirea ethosului capitalist cu cel specific romanesc, prezent in cultura populara, are nevoie de o mediere inteligenta, sustinuta de o intelegere a romanismului si a nevoilor sale. Are nevoie de oameni care sa simta romaneste, care sa stie ca la inceput de secol XX – inainte de Marea Unire – mai mult de 90% din populatia Romaniei traia in mediul rural si ca astazi rata de urbanizare a tarii este de 55%. Ca suntem, prin urmare, tarani in ,, zonele umbroase ale sufletului’’ (Blaga), enclave de descoperit. Este nevoie de o intalnire care sa se soldeze daca nu cu un consens, cel putin cu un compromis putin vatamator. Doar in acest fel se va realiza un spirit european ca sinteza a spiritelor tarilor membre UE si nu doar ca alaturare a lor.
In esenta, fondurile structurale trebuie accesate pentru taranul roman sau el trebuie sa fie invatat sa le acceseze de oameni de vocatie, de oameni care inteleg sa se implineasca iesind din ei, prin succesele repurtate de cei pe care ii sfatuiesc. Nu e nevoie doar de oameni inteligenti, ci de oameni care sa perceapa functia sociala a inteligentei lor, de oameni care, nefiind intelesi de prima data, sa-si asume initiativa unui nou efort explicativ, incadrandu-se in logica lui Platon, potrivit caruia, in cazul in care interlocutorul nu pricepe, vina revine povestitorului.
Noi nu propunem o retaranizare a Romaniei, o noua ,, boicotare’’ a istoriei, ci pentru o redescoperire a taranului roman, prin mentinerea lui la o ,, presiune sufleteasca joasa’’, pentru ca el este izvorul de spiritualitate la care ar trebui sa se adape o constructie politica care vrea sa faca si istorie. El este ,, omul firesc’’ (Noica) aflat la o intalnire, a cata oare, cu ,, omul marginit’’, cu oraseanul.
Cu respect,
Lucian-Stefan Dumitrescu
P.S. Am sa caut cartea indicata de dumneavoastra.
Intr-adevar, drumul construirii identitatii Romaniei nu poate sa nu treaca (si) pe la sat. Daca ne gandim ca efortul lui Dimitrie Gusti de a cunoaste satul romanesc s-a oprit la el, ne dam seama ca rurarul este acel (mare) necunoscut din noi insine. Nu vreau sa ma refer la faptul ca urbanizarea Romaniei s-a produs in mod artificial si fortat, prin deciziile politice din vremea comunismului. As vrea, in schimb, sa spun ca daca problemele exista in termenii pe care-i sugerati in textul de mai sus, se intampla pentru ca dupa 1989 nu a existat o vointa ferma de restabilire a proprietatii private, confiscata de comunisti (de altminteri, chiar si acum pare destul de anemica). Taranii au avut datorita marii improprietariri din timpul lui Ferdinand I constiinta proprietatii private care este inima si sufletul economiei de piata inca inainte ca urbanizarea sa se produca la scara larga. Asa se explica de ce romanii in mod traditional nu au avut mentalitate de stanga si de ce instaurarea comunismului nu s-a facut decat cu pistolul la brau (am facut interviuri de istorie orala acum cativa ani buni si modul in care taranii se opuneau colectivizarii spune mult mai mult decat capacitatea lor de a imagina atitudini de eschiva la un regim opresor). Cu umbrele si luminile sale, satul face parte din trecutul nostru recent si trebuie asumat ca atare. Inainte insa de a-l asuma, trebuie sa-l cunoastem.
Am trimis pe email-ul Majestatii Voastre un interviu pentru un ziar saptamanal din Arad. Prin bunavointa, astept un raspuns din partea M.S. in cel mai scurt timp posibil, si in functie de programul pe care il aveti.
Cu stima si consideratie.