Principesa Moștenitoare și Principele Radu, vizită în Marea Britanie

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor efectua o vizită în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în zilele de 4-8 iulie 2014.

Vineri, 4 iulie, Altețele Lor Regale vor întâlni pe ASR Principele de Wales la reședința sa din Llwynywermod, Țara Galilor.

Luni, 7 iulie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor întâlni pe Principele Edward și Contesa de Wessex la reședința regală Bagshot, din Surrey.

În cadrul vizitei, Altețele Lor Regale se vor întâlni cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, ai corpului diplomatic, precum și cu oameni de cultură.

Legăturile de tradiţie între Casele Regale ale Marii Britanii şi Românei se manifestă puternic în zilele noastre. Astfel, cele două Familii Regale sărbătoresc împreună, prin tradiţie, aniversări şi evenimente importante.

În Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau cu caracter regal. În România, Principele de Wales este prezent, din 1998 încoace, aproape în fiecare an.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu se întâlnesc, primăvara, cu Principele de Wales în țară sau la București, cu ocazia șederilor în România ale moștenitorului Coroanei britanice. Principele de Wales a vizitat Palatul Elisabeta în luna mai a anului 2011.

Cea mai recentă întâlnire a Altețelor Lor Regale cu Principele de Wales a avut loc în luna mai a acestui an, în România, cu ocazia conferirii distincției de doctor Honoris Causa al Universității din București moștenitorului Coroanei britanice.

Principele Edward și Contesa de Wessex au fost oaspeții Altețelor Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu, la Palatul Elisabeta, în luna iunie a anului 2013.

7 comentarii

  1. Marin Fanel says:

    traiasca regele si tara

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    FAMILIA REGALA, PRIN ACTIVITATEA SA EXTERNA, REPREZINTA CELE MAI ELEVATE SI TRAINICE LEGATURI DIPLOMATICE .
    FAMILIA REGALA REPREZINTA DISTINCTIE, TRADITIE SI ONOARE PENTRU TARA !
    DINASTIA REPREZINTA ISTORIA MODERNIZARII SI DESAVARSIRII STATULUI ROMAN !
    TRAIASCA DINASTIA ROMANA !

  3. Victor says:

    Monarhia salveaza Romania!
    Traisca regele!

  4. Ion Duca says:

    Succes Regal! Traiasca Regele!

  5. Ioan Secrieru says:

    ****UN GÎND PENTRU MS REGELE MIHAI -I.****

    -SIRE — IMI FACE DEOSEBITĂ PLĂCERE SI ONOARE SA VĂ UREZ VIAŢĂ LUNGĂ, IN DEPLINĂ SĂNĂTATE, LINISTE SUFLETEASCĂ IN SÎNUL MEMBRI- LOR FAMILIEI REGALE ŞI IN MIJLOCUL ROMÂNILOR CARE VA IUBESC SI VĂ VENEREAZĂ.– PERSONAL SUNT MÎNDRU SI FERICIT CA A-ŢI REUSIT SĂ TRECETI CU BINE SI IN PACE PESTE TOATE PIEDICELE SI RELELE LA CARE ATI FOST SUPUS DE-A LUNGUL TIMPULUI.– SUNT FERICIT, SIRE CA EXISTATI SI VĂ SUNTEM RECUNOSCĂTORI EU SI FAMILIA MEA CĂ NE DATI OCAZIA SĂ VĂ APRECIEM.— -SĂ DEA BUNUL DUMNEZEU SĂ TRĂIM VREMURI NORMALE INTR-O TARĂ NORMALĂ. NE RUGĂM MÂNTUIRORULUI IISUS HRISTOS SĂ VĂ DĂRUIASCĂ AJUTORUL LUI DIVIN SPRE NOI IMPLINIRI ÎN ACTIVITATEA PE CARE O DESFĂSURAŢI ALĂTURI DE CEILALŢI MEMBRI AI CASEI REGALE IN SLUJBA SI SPRE BINELE POPORULUI ROMÂN. -NADĂJDUIESC CĂ NU VA TRECE MULT PÎNĂ VOM REDEVENI CE AM FOST. -DE AICI DIN ORĂSELUL MEU DE MUNTE ANINA- DIN BANATUL MONTAN PE CARE IN TINEREŢE L-AŢI ONORAT CU PREZENTĂ, DAŢI-MI VOIE MAJESTATE SA VA UREZ MULTI ANI DE AICI INCOLO, MULTĂ SĂNATATE, LINISTE ALĂTURI DE MEMBRII FAMILIEI REGALE SI AVEŢI DEPLINA INCREDERE CA VA IUB IM. – CREDEM CU TARIE CĂ VIITORUL NOSTRU VA FI MAI BUN. -ASA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU. -NIHIL SINE DEO.

  6. Filme Online says:

    Mare pacat ca Regele nostru nu este la conducerea tarii.. pacat ca au ajuns sa ne conduca toti bisnitarii astia corupti in zilele noastre daca nu ai o firma si ceva avere este imposibil ca un om simplu sa poti intra in politica.. bine si omul de rand are o vina ca este ivatat sa-si vanda votul pe un mic si o bere.

  7. tirila maria ortansa says:

    Distinctie si eleganta ! Ne onoreaza !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53713319
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate