Principesa Maria, vizită la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”

Miercuri, 26 iulie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a vizitat Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”.

Cu această ocazie, reprezentanții Muzeului, alături de domnul Colonel Florin Tănasă, directorul instituției, i-au prezentat Principesei Maria expoziţia temporară din holul central al muzeului, care ilustrează participarea armatei române în campania din 1917 şi implicarea Reginei Maria în activităţile caritabile de pe front, iar ulterior expoziţia permanentă din secţiunea dedicată istoriei militare moderne.

Nu în ultimul rând, Alteța Sa Regală a vizitat Parcul de Tehnică, care cuprinde piese de artilerie utilizate în Războiul de Independenţă şi în cel de-al Doilea Război Mondial.

Patrimoniul Muzeului Militar Naţional cuprinde peste 300.000 de obiecte tridimensionale şi materiale documentare şi este valorificat în modalităţi diverse, atât în expoziţii permanente şi temporare ale muzeului şi filialelor sale, cât şi prin participarea la proiecte culturale comune cu instituţii de profil militar sau civile, din ţară şi străinătate.

Fotografii realizate de Adrian Simionescu (Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”)

4 comentarii

  1. Gabriela Bucur says:

    RESPECT!!Casa Regala a Romaniei.

  2. Cristian Sandu says:

    Respect Principesei Maria!

  3. Diana Lucia Zotescu says:

    Alteta Sa Regala este cu fiecare zi ce trece tot mai implicata Mult succes !

  4. MULT RESPECT!!!!! Casei Regale a Romaniei dar si Principesei Maria a ROMÄNIEI

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53865712
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate