Principesa Maria, vizită la Centrul Help Autism

Joi, 13 aprilie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a vizitat Centrul Help Autism, Casa Soarelui, din București.

Cu aceste prilej, Alteța Sa Regală a făcut cunoştinţă cu micii pacienți care beneficiază zilnic de îngrijire specială, precum şi cu terapeuții specializați ai Centrului.

De asemenea, Principesa Maria a vizitat camerele de terapie individuală și a asistat la activitățile de terapie și de intervenție în autism.

Alteța Sa Regală a încheiat vizita la atelierul de socializare, unde copiii împreună cu terapeuții confecționau obiecte cu ocazia sărbătorilor pascale.

Asociația Help Autism a fost înființată în urmă cu 7 ani, iar, în prezent, peste 400 de copii beneficiază de terapie asistată prin programe gratuite de recuperare în cinci centre de terapie și intervenție în autism.

principesa-maria-vizita-la-centrul-help-autism-bucuresti-13-aprilie-2017-1 principesa-maria-vizita-la-centrul-help-autism-bucuresti-13-aprilie-2017-2 principesa-maria-vizita-la-centrul-help-autism-bucuresti-13-aprilie-2017-3 principesa-maria-vizita-la-centrul-help-autism-bucuresti-13-aprilie-2017-4 principesa-maria-vizita-la-centrul-help-autism-bucuresti-13-aprilie-2017-5 principesa-maria-vizita-la-centrul-help-autism-bucuresti-13-aprilie-2017-6 principesa-maria-vizita-la-centrul-help-autism-bucuresti-13-aprilie-2017-7 principesa-maria-vizita-la-centrul-help-autism-bucuresti-13-aprilie-2017-9

Fotografii: © Asociaţia Help Autism 

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53863195
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate