Principesa Maria, la seminarul dedicat prezenței femeilor în mediul de afaceri
Luni, 29 octombrie 2018, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat, în Capitală, la seminarul cu tema “Împuternicirea Economică a Femeii și Reducerea Discriminării de Gen în Mediul de Afaceri”. Evenimentul a fost organizat de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați din țara noastră. Instituția se află sub Înaltul Patronaj al Principesei Maria. Principesa Maria a participat la lucrările de încheiere ale seminarului și a acordat diplome celor mai merituoși participanți la întâlnire. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și cu organizația Professional Women’s Network România. La seminar au luat parte reprezentanți ai Guvernului României, ai unor organizații și instituții centrale, precum și personalități din societatea civilă.
©Daniel Angelescu
|
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"